Europa se trezește din utopiile ultimelor 2 decenii la realitatea geopolitică dură care o așteaptă la colțul intrării în anii 30 ai acestui secol: cu un Raport Draghi devastator de lucid și cu o Americă decisă să nu mai finanțeze apărarea celor care cred că apărarea e gratuită, UE mai trebuie să facă un pas:
nu doar planurile de revenire economică și militară trebuie începute, ci și discuția despre ce a adus UE într-o situație atât de vulnerabilă din perspectiva competitivității și a securității: altfel ne vom întoarce de unde am plecat.
Prin anii 90, dacă scriai despre cusururile pe care trebuie să și le depaneze România în drumul ei spre capitalism, ”patrioții” mainstream te defăimau pentru că ”strici imaginea României în lume” – sau, la mijlocul anilor 2010, erai ”băsist”.
Azi, dacă scrii despre erorile structurale în care UE băltește de vreo 15-20 de ani și tragi semnalele de alarămă, ”strici imaginea Europei în lume” sau ești ”trumpist”.
Textul de mai jos e preluarea integrală (un bonus pentru cititorii noștri) a editorialului de număr din CRONICILE Curs de guvernare nr. 75 (cu un conținut diferit de cel al cursdeguvernare) proaspăt apărut. Așadar:
***
”Impasul în care se află Uniunea Europeană în acest moment – primăvara 2025 – poate fi cuantificat (și chiar a fost cuantificat), în cifre, de Raportul lui Mario Draghi:
știm care e diferența (uriașă) dintre prețurile la energie și gaze dintre UE și SUA și dintre UE și China;
știm de câte ori e mai mare forța bancară a SUA față de UE;
știm, de asemenea, ce forță financiară provenită din fluxurile de investiții străbate economia americană, spre deosebire de fluxul – firav, prin comparație – din economia UE, acolo unde piețele financiare sunt fragmentate de interesele naționale și sufocate de reglementări;
e măsurabilă și diferența dintre economia tehnologică și inovativă a SUA și cea din UE – care nu are niciun jucător de talia Nvidia, Facebook, Google, Amazon etc. – sau, ca să ducem comparația cu China, cu Alibaba și TikTok;
pot fi înșirate multe alte lucruri măsurabile, prognozabile în cifre cu virgulă și multe zecimale – căci Draghi a fost meticulos.
Toate cele de mai sus pot fi, fie și numai la nivel teoretic, soluționate prin politici gândite cu mare acribie – pot fi stabilite obiective punctuale, deadline-uri, randamente ale acțiunilor concrete și chiar datele de culegere a dividendelor.
Soluțiile, însă, nu se vor putea implementa cu efecte naturale pe termen lung, dacă nu vor fi depanate problemele congenitale ale unei structuri atât de complicate precum Uniunea a 27 de state – probleme care au produs, la rândul lor, anomalii de cursă lungă – gen de probleme care NU pot fi cuantificate, dar care determină fiabilitatea modelului european.
Să luăm la rând aceste probleme cu efecte necalculabile:
1, Nu vom putea evalua niciodată cât prejudiciu produce în economii și în societățile UE incapacitatea structurală de-a lua decizii în timp util.
Dacă într-o entitate statală luarea unei decizii stringente durează câteva săptămâni sau luni (sau zile – cum a fost cazul blocării Temu și Shein în SUA), în UE luarea și implementarea unei decizii ia ani buni. Prejudiciile nu pot fi estimate.
Primul lucru pe care trebuie să-l depaneze e mecanismul de luare a deciziilor și propagarea lui până în economia–viața–politica reală.
2, Nu vom putea niciodată estima ravagiile de mentalitate pe care politicile sociale cu care se mândrește Europa sunt aplicate fără discernământ – chiar și acolo unde nu este nevoie – și cât din determinarea individului de a găsi soluții la problemele sale este estompată de asistența în orice împrejurare și cu orice preț.
Faptul că Germania – țara nemților „prin definiție” harnici – a ajuns „bolnavul Europei” la propriu – campioană la numărul de zile de concediu medical pe locuitor – nu e o chestiune doar de banii care se scurg din bugetele asigurărilor publice: ceva „s-a rupt undeva”, dacă până și „neamțul cel harnic se dă bolnav”.
Efectul ruperii acelui ceva nu poate fi cuantificat – dar Europa socială ar trebui să-și lase cetățenii să facă ceva mai mulți pași pe picioarele lor.
3, Nu vom putea niciodată cuantifica cât pierd economia și societatea prin scăderea apetitului pentru antreprenoriat în Europa – o dezangajare de la riscul natural și de la predispoziția de a-ți lua soarta în propriile mâini.
Autonomia individuală, tenacitatea naturală ar trebui să se reîntoarcă între valorile unei entități care se pretinde din punct de vedere economic un sistem capitalist liberal de piață.
4, Nu vom putea evalua niciodată prejudiciile produse și în economie, și în țesătura socială a ideologiei progresiste și woke, odată cu eliminarea meritocrației, discriminarea pozitivă, intruziunea ideologică a unor minorități în viețile sociale ale celor care vor să-și trăiască viața și să muncească în mod natural, fără să simtă agresiunea unei ideologii bazate pe fragmentare.
Eliminarea din instituții, universități, școală (chiar primară) și corporații a virusului ideologic destructurant e una dintre condițiile indispensabile refacerii coeziunii sociale – astfel încât individul determinat și autonom să se poată întoarce la treburile sale.
Treburile sale: de fapt, treburile Europei – care nu va putea aplica măsurile punctuale ale lui Mario Draghi, până nu va depana aceste 4 „erori de design”.
O întoarcere a Europei la firul ierbii, de unde numeroasele sale atuuri pot reconfigura, ca niște cărămizi, monolitul care trebuia să fie de la bun început. ”
*
(Nu uita nr. 75 din CRONICILE Curs De guvernare: un ghid de navigare prin istoria vremii tale)
*
(Citește și: ”Cristian Grosu / Noua eră – negocierile de dincolo de pace. Unde sunt UE și România în țesătura viitorului. Dar întreg Occidentul?”)
(Citește și: ””Deșteaptă-te, Bruxelles!”. CRONICILE Nr. 75. Sumarul, titlurile, autorii, coperta”)
***
Urmărește-ne pe Google News
