(Versiunea audio poate fi ascultată și pe podcastul Spiritul Timpului – AICI)
Pentru ca Uniunea Europeană să reușească să intre, în sfârșit, în jocul cel mare al reconfigurării geopolitice a lumii, este esențial ca noi, europenii de rând (să nu vorbim acum de lideri și de fragmentatul establishment), să înțelegem acest joc.
Nu e simplu – pentru că ultraideologizarea comunicării evenimentelor concrete (Europa socială vs. Capitalismul ”cel rău”), manipularea relevanței acestor evenimente și personalizarea brutală a deciziilor geopolitice (pro/anti-Trump, deși e vorba de SUA aflate și ele la un punct de cotitură) ne împiedică să vedem, ca pe o radiografie, marile certitudini care pregătesc noua ordine mondială.
Prezentăm mai jos 7 certitudini a căror relativizare / ”blurare” ne împiedică pe noi, europenii de rând (adică noi, cei care votăm) să înțelegem nu numai ce ni se întâmplă, ci și ce ne așteaptă în orizontul unui deceniu – lucruri pe care liderii noștri evită să ni le spună tranșant:
7 lucruri care ne vor defini în deceniile viitoare locul în lume și tipul de societate – adică viețile noastre personale:
1, Al III-lea război mondial a început, iar miza lui este reconfigurarea lumii după o pauză de 25 de ani după încetarea Războiului Rece.
Suntem în plin război mondial, cu efecte economice și militare specifice (inclusiv amenințara militară e o formă de război militar).
De această dată, războiul e ceva mai cald decât precedentul, iar speranța noastră poate fi aceea că războiul se va ”răci” odată cu limpezirea sferelor de influență.
Câteva evenimente care ne arată declanșarea acestui război, pe o situație pregătită – cum pregătită a fost și pentru WWI și WWII:
-, anexarea Crimeii de către Rusia în 2014
-, formarea de insule artificiale de către China, pentru a controla militar Marea Chinei de Sud
-, mutarea unei centrale atomice plutitoare de către Rusia în Arctica
-, colonizarea economică a Europei și SUA, precum și cucerirea economică a jumătate din Africa de către China.
-, Construirea – cu mare migală – a dependentei economice a Occidentului de pământurile rare procesate de China.
-, perfectarea alianței strategice Rusia-China-Iran – așa numitul ”triunghi revizionist” , al cărui scop declarat e demantelarea sistemului social occidental.
2, WW III începe cu SUA întorcându-se la ele însele, dat fiind că ele vor fi ”puterea occidentală”, aflată într-o ecuație strategică fundamental diferită de cea din timpul Războiului Rece:
Dat fiind că Războiul Rece s-a încheiat, si că în cei 25 de ani marile puteri au avut timpul necesar reorganizării interne și stabilirii unei strategii pentru un război în viitor, SUA se reîntorc la situația de dinainte de WW II:
s-o recunoastem, SUA au avut grijă de Europa numai în timpul Războiului Rece, au avut mult de investit în securitatea de aici pentru a nu se trezi cu URSS până la Atlantic – iar acum, când China ”rade tot” și din punct de vedere economic, și tehnologic și militar, SUA se întorc la vechea poziționare față de Europa:
în WW I au intrat în război doar spre final, speriate că statele europene nu-și vor putea plăti datoriile de război dacă pierd războiul, iar în WW II au intrat în război numai după atacul de la Pearl Harbour și numai după ce Germania le- declarat război.
Noi, europenii de rând, trebuie să înțelegem că, după 80 de ani, apărarea Europei se reîntoarce la statutul de afaceri europene.
3, Lume nu va fi poli-polară, ci tot bi-polară: numai SUA și China sunt destul de avansate în ecuația
putere economică – putere militară – putere tehnologică – vocație civilizațională,
încât să fie altfel decât o confruntare unu la unu, eventual – ca în turnirurile medievale, fiecare cu scutierii săi.
-, SUA vor avea aliații/partenerii lor (atenție, nu întreținuti, ci parteneri – iar UE e un astfel de aliat. Asa cum aliați/parteneri sunt unele state din Orientul Mijlociu (v mai nou Arabia Saudită).
-, China va avea aliații și partenerii ei (cu Coreea de Nord alăturându-se Rusiei și Iranului)
-, celelalte mari puteri economice apărute dincoace de Războiul Rece (India, Brazilia etc) – vor ramane intr-o neutralitate de echilibru.
-, e exact motivul pentru care SUA demantelează regimul din Iran
-, e exact motivul pentru care marea miză a negocierilor SUA-Rusia-Ucraina este, de fapt, nu Ucraina, ci mutarea faliei dintre Occident și Asia ruso-chineză mai spre este: de la Polonia-Ucraina- Romania – Turcia – Grecia, la noua falie Ucraina – Marea Neagra – Turcia – zona caspica – Asia centrala.
4, Relația SUA-UE a alunecat, în acest WW III în zona de NEÎNCREDERE reciprocă cronică – legitimă de ambele părți:
SUA nu pot conta pe UE pentru că nu există o decizie unitară în UE, iar Rusia și China duc un veritabil război de dezbinare între cele 27 de state (toate cu drept de veto!), prin acorduri și investiții punctuale.
Putem veni cu (doar) câteva exemple pentru a configura contextul:
-, China și Rusia fiind declarați ”adversari sistemici”, UE continuă să facă din China un partener comercial strategic, iar cu Rusia – după ruperea depedenței energetice de la invadarea Ucrainei încoace, e de asteptat să se reia legăturile în comerțul energetic și cel al resurselor
-, Germania a avut mereu o relație specială cu Rusia – Angela Merkel a făcut cu Rusia lui Putin conducta Nord Stream II în pline ”negocieri” în formatul Minsk pentru integritatea teritorială a Ucrainei; Franța, prin vocea lui Emmanuel Macron, vedea ”o Europă de la Vladivostok la Lisabona”.
-, Liderii adevărați, mai ales ai marilor puteri, privesc lucrurile cu bătaie nu pe un ciclu electoral, ci pe decenii: SUA au discutat ieri cu Merkel, azi cu Macron și cu Merz – dar vor avea de discutat și cu o Germanie care ar putea fi, la un moment dat, codusă de AfD și de partidul lui Le Pen: în ce măsură SUA vor putea conta pe conglomeratul de 27 de state, unde orice Victor Orban ar putea bloca sau susține decizii cruciale?
De cealaltă parte:
-, În ce măsură se va putea UE bizui pe SUA, câtă vreme politica americană în acest WW III este baricadata în emisfera vestică pentru a se asigura că nu depinde de imprevizibilitatea politică din Europa?
-, În ce măsură UE va putea conta economic pe SUA, câtă vreme e rămasă tehnologic mult în urma americanilor, care ne pot transforma în vasali comerciali fără să le putem replica cu o forță similară?
-, În asaltul lor asupra resurselor esențiale noilor tehnologii – materiile prime critice, pentru a compensa avantajul pe care și l-a croit in ultimile decenii China în Africa, SUA vor considera UE un competitor, iar Europa va fi mereu ținuta cât de departe posibil de masa negocierilor pentru astfel de resurse.
5, SUA se întorc, după 80 de ani, la problemele lor. Lumea s-a schimbat atât de mult în ultimii 25 de ani, și arată atât de diferit față de paradigma europeană de a o înțelege, încât SUA au alte priorități pentru a intra în noua ordine mondială.
-, Din punct de vedere al securității, au apărut noi puncte fierbinți pe harta mondială, toate vizând poziția și statutul SUA în următoarele decenii.
Aceste puncte sensibile sunt:
-, IndoPacificul (unde China, Rusia și Coreea de Nord stau cu focoasele nucleare îndreptate spre ea, și unde China a creat insule artificiale pentru a reconfigura uscatul în Marea Chinei de Sud).
-, Apoi America de Sud și Centrală – cu Canalul Panama plin de investiții chinezești. E zona unde și Rusia și China au infiltrat economiile devenind jucători (geo)politici activi.
-, Arctica – zonă care vizează și Europa – revalorizată strategic și de Rusia și de China și deja pregătită ca un teren de război care să emane forță în întreg Atlanticul.
Cât despre aspectul economic, SUA se pregătește pentru reducerea dependenței de oricine:
-, ia măsuri pentru reîntoarcerea producției acasă
-, are de refăcut echilibrele macro – de la deficitul curent la cel comercial
-, are de asigurat măsuri de creștere a avântului tehnologic unde are de conservat întâietatea, în fața unei China care merge pe politici etatiste în interior și dumping în exterior.
Foarte important, lucruri care contează foarte mult pentru noi, statele din Europa Centrală și de Est:
-, SUA NU vor părăsi Europa: pentru ele e foarte important să poată controla militar falia verticală dintre Occident și Axa asiatică Rusia-China-Iran.
Ce trebuie să înțelegem este că protecția acestei falii ne va fi rezervată nouă, europenilor – cu 2 mari puteri militare, Polonia (sus – în curs de devenire) și Turcia, jos, spre Orientul Mijlociu și ieșire la Asia Centrală.
-, negocierile din aceste luni nu vizează nepărat situația Ucrainei: ci mutarea faliei geopolitice pe pe aliniamentul pe care e azi – Polonia, Ucraina, România, Turcia, Grecia – pe unul mai avansat spre Asia: Ucraina – Marea Neagră – zona Caspică – Turcia – Asia Centrală.
6, Instituțiile globale sunt depășite și NU mai funcționează decât formal.
De la ONU, la cele sectoriale, instituțiile globale sunt anacronice, pentru că ele au fost gândite și create după realități fundamental diferite, iar câteva exemple ne ajută să înțelegem în ce măsură mai putem conta pe ele ca în urmă cu 30-50 de ani:
-, ONU – creată într-un moment în care China nu exista pur și simplu din punct de vedere economic și militar – ba chiar aveau să mai moară niște zeci de milioane de oameni de foame în timpul reformelor lui Mao. În plus, blocurile geopolitice erau limpezi, taberele erau cunoscute, deciziile aveau importanță globală.
Azi, un stat ONU invadează un alt stat ONU, se votează o rezoluție pe care n-o bagă în seamă nimeni, după care toată lumea se repede la bufet și la avion.
-, Organizația Mondială a Comerțului (OMC): cine respectă regulile se află într-un dezavantaj devastator în fața dumpingului chinez.
În Raportul său de la finele lui 2024, Draghi scrie că, atunci când în urmă cu 20 de ani China a încălcat prima regulile OMC, n-a zis nimeni nimic: ”pe atunci era foarte confortabil să faci afaceri cu China”. Azi toate economiile mari caută portițele potrivite să încalce regulile – iar OMC a ajuns o instituție strict formală.
-, Sau Organizația Mondială a Sănătății (OMS): când, în urmă cu 3 ani, președintele Biden a cerut OMS să meargă în China și să verifice de unde a apărut virusul Covid, chinezii pur și simplu nu le-au dat acces – astfel că OMS s-a întors cu răspunsul dat public de China: ”Virusul de la Wuhan nu are nici o legătură cu mega-laboratorul virusologic de la Wuhan, ci cu un liliac venit de la 2000 de km.”.
Iar atunci când OMS nu reușește să investigheze un adevărat cataclism pandemic, instituția e depășită și trebuie reformată, in niciun caz finantata si luata in serios. Sau creată alta.
-, … și multe alte instituții globale, infiltrate fie de curente ideologice, fie de abordări de sistem social, fie de puteri aservite unui jucător global sau altuia: cert este că tehnocrația acestor instituții a căzut pe ultimul loc în funcționarea lor – ele au depășit liniile roșii ale ingerințelor geopolitice, până la a deveni inutile, costisitoare, ineficiente.
7, Natiunile europene in care trăim noi si ce avem de făcut:
Certitudinile palpabile și evenimentele și deciziile concrete prezentate mai sus mai crează pentru noi, europenii de rând (cei care votează), o certitudine:
-, Dacă nu găsim, în viitorul deceniu, soluțiile de integrare și mai profundă a statelor UE, nu vom deveni o federație și nu vom vorbi și acționa pe o singură voce, va fi o problemă de doar încă un deceniu pentru a fi „anexati” economic și, până la urmă și societal, de una din aceste mari puteri.
-, și dacă nu găsim, în următorii ani, virusul care ne ține pe loc și ne face luciditatea muci, blocându-ne în atitudinea călduță și de întreținuți ai unei mari puteri (SUA a fost 80 de ani, dar și Rusia se dedulcise la depedența noastră de resursele ei, China e deja aici și ne învață din mijlocul Europei cum să ne intepretăm propriile legi antidumping, iar într-un orizont de 20 de ani și India va fi aici) – ne vom consolida statutul de putere de mâna a doua.
Amurgul statului social european
Noi, europenii de rând, încă trăim în mijlocul iluziei – foarte promovate în anii 90 de către stânga globală, că am asistat la sfârșitul istoriei, și că lumea se va seta pe capitalismul liberal de piață, loc unde ne vom întâlni chiar ca la piață, vom schimba produse si ne vom retrage, apoi, la o bere, să bem adălmașul.
Fals: suntem în mijlocul unei iluizii destul de bine întreținută de liderii noștri europeni – dar această teorie e o diversiune, o gargară ideologică, unde am ajuns dacă, în plin WW III, noi suntem guvernați după principii (la propriu!) antiguvernamentale? Un imens ONG – un continent condus după viziunile verzi ale Gretei Thumberg, într-un moment în care cel mai mare poluator, China, ne dărâmă industriile și locurile de muncă livrându-ne zeci și sute de milioane de mașini… verzi (că asta am vrut, nu?).
Marea noastră problemă e, însă, viața de zi cu zi, acolo unde ne-am îndepărtat de principiile capitalismului liberal de piață (individul autonom, responsabil, care nu asteaptă nimic gratis și pentru care statul/sistemul e un competitor nu un întreținător) și am lunecat spre statul social.
Rămâne de văzut, însă, cât ni-l vom mai putea susține – pe fondul necesității creșterii bugetelor de apărare, cu o populație îmbătrânită și cu un sistem de pensii violent de inadecvat, și cu economii în care suprareglementarea nivelează companiile cu potențial de mari jucători globali și le ține captive în viziunea ”mic și mijlocie” europenă.
Desigur, statul social european e poate cel mai frumos model de stat din lume (cum îmi spunea anul trecut, într-un interviu, vicepreședintele Comisiei Europene, un socialist, dl. Sejourne, într-un interviu pentru cdg). Poate că, într-adevăr, într-un rai al sistemelor sociale, statul social european ar fi cel mai frumos, radios, bengos… etc.
Dar aici nu e raiul, iar până la Judecata de Apoi s-ar putea să mai avem de gestionat niște suferinți – mai ales că nouă, celor sătui și mofturoși, o dată la niște zeci de ani ni se urăște cu binele.
PS:
În ecuația de mai sus, de lângă SUA, UE, China, Rusia, India etc lipsește un personaj: Inteligența Artificială. În ciuda aparențelor, nici cei doi mega-jucători, SUA și China, nu știu cum va juca Inteligența Artificială. Și asta-i face și mai belicoși.
(Citește și: ”Cristian Grosu / Dosarul Venezuela: când ”timpul nu mai are răbdare”. UE și sexul îngerilor”)
(Citește și: ”Cristian Grosu / O pace grea cât un război”)
***
Urmărește-ne pe Google News
3 răspunsuri
Domnul Sejourne este francez , nu spaniol. De acord cu abordarea , argumentarea putea fi mai consistentă . Pe de altă parte , pentru viitorul Europei aș lua în considerare procesul accentuat de islamizare . Cred că nu poate fi neglijat și va reprezenta o piedică majoră în redresarea Europei.
În rest , numai de bine.
Un material bine gindit, bine elaborat, interesant. Felicitari, domnule Grosu!
Mi se pare evident faptul ca in ultimele decenii omenirea prin creativitate si munca neobosita a ajuns la o bunastare de neimaginat cu un secol in urma. Este drept ca niste state pe care lumea nu putea sa le incapa, de parca nu mai aveau ce face altceva mai bun in lumea nostra minunata, mai invadau Afganistanul, mai destramau o Iugoslavie, mai distrugeau un Irak, mai faceau o Primavara Araba, mai… Dar cu toate astea totul parea sub control. Asta pina mai zilele trecute, poate citiva ani, cind totul pare a fi luat-o razna. De ce oare? Intrebarea pare a avea un singur raspuns, dat de autor: „o dată la niște zeci de ani ni se urăște cu binele”. Noi, oamenii obisnuiti, habar nu avem cum asa dintr-o data „ni se uraste cu binele”. Dar, asa tam-nesam, apar niste nebuni care ne spun: Gata! Totul este rau in lumea asta! Asa nu se mai poate trai! Eu voi face o lume noua, cea mai minunata dintre lumile posibile!
Societatea Natiunilor, ONU si celelalte organizatii internationale s-au nascut din groaza, suferinte de nedescris, sacrificii, singe si constiinta umana. Pur si simplu omenirea a ajuns la concluzia ca aceste organizatii sa fie infiintate pentru a permite un cadru organizat ca eventuale conflicte sa nu fie rezolvate prin razboi ci pe cale pasnica, prin negocieri. Sigur ca nebuni gen Hitler, Trump, Putin…, pe care lumea nu-i mai incape, care vor ca omenirea sa le pupe papucul, nu dau doi bani pe asemenea organizatii si prin actiunile lor le fac irelevante. Dar asta nu inseamna ca aceste organizatii nu sunt viitorul omenirii, ca noi oameni si votanti vom fi facuti vreodata sa aceptam ca normalitate pupatul papucului sultanului.
Iluzia binelui a fost anestezicul Europei , după un război devastator . Pentru că Europa a fost ferită de conflicte sângeroase , dar nu total. Până la căderea Cortinei de Fier a fost invazia Ungariei și apoi a Cehoslovaciei. Echilibrul descurajării reciproce și creșterea economică în vestul Europei au indus senzația de stabilitate sub umbrela militară americană.
Însă la nivel mondial , lucrurile au stat diferit. ONU a fost creația celor puternici , învingătorii din al doilea război mondial. Ce a urmat?
Războaiele duse de puterile coloniale , războiul din Coreea , cel din Vietnam , apoi Afganistan 1 și Afganistan 2 , războaiele din Orientul Mijlociu ,India și Pakistan , chiar și între China și Vietnam , și cred că nu am epuizat lista . A rezolvat ONU aceste conflicte ? Nu ! Marile puteri au renunțat la politica de forță ? Nu. De fațadă au acceptat prevalența forței dreptului asupra dreptului forței . S-a creat iluzia echității în relațiile internaționale. Nimic mai fals.
Acum , Rusia a renunțat complet la diplomație ( vezi Georgia , Crimeea și invazia Ucrainei ) iar America în fața pericolului chinez își redimensionează prioritățile. A renunțat vreodată America la poziții de forță ? Nu , doar că în trecut justificau. Acum nu se mai justifică , susțin că este dreptul lor. Cinismul este pe primul loc. Ce face Europa ? Se pierde în discuții interminabile , nefiind capabilă să ia deciziile care se impun. Poate renunța Europa la America ? Nu cred . Se poate dispensa America de Europa ? Nu cred. Soluția este redimensionarea relațiilor și a colaborării. Cel puțin pe termen mediu.
În rest , numai de bine.