Ziua de 2 aprilie 2025 (a 70-a zi de președinție Trump) trebuie marcată ca începutul unei noi ere economice. Și asta nu neapărat pentru tarifele în sine anunțate de Trump pentru toate economiile relevante ale lumii:
e foarte posibil să mai avem negocieri punctuale, pași înapoi făcuți de SUA, bule plesnind în piețe și poate chiar vreo resorbire spectaculoasă a efectelor în următoarele luni.
Dar zarurile au fost aruncate: așa cum remarcă analiști din toate colțurile lumii și de toate orientările ideologice, 02/04/25 rostogolește un bulgăre asemănător celui din criza petrolului, sau ruperea dolarului de aur din anii 70:
deși bulgărele va mai fi încetinit de vreo piatră, el a luat-o la vale și va produce consecințe ireversibile în următoarele 2-3 decenii:
după nebuloasa geoeconomică în care s-a mers până la ignorarea regulilor internaționale ale comerțului,
acum e vorba despre schimbarea paradigmei globalizării economice din perspectiva reașezării multipolare a lumii.
Cum a fost întoarcerea de la comunism la capitalism pentru statele Europei de Est? Așa ar putea fi trecerea de la globalizare la de(re)globalizare
Să observăm două lucruri:
1,Primul: tot ceea ce se întâmplă chiar în aceste ore în piețe, în economii și în riposte politice, pare luat într-un calcul al SUA pe o simulare a efectelor pe termen scurt și mediu.
Ne putem gândi, de asemenea, că ”harta” noului teren în care tocmai intrăm NU e desenată de Donald Trump – care e doar persoana potrivită să o implementeze și să o străbată – ci de un establishment știutor de carte și cu o logică macroeconomică de context bine articulată și proiectată în 3-4 direcții – establishment agresiv și predispus la riscuri, care pare să fi decis că ăsta e momentul geopolitic în care mai poate modela geoeconomia.
2, Al doilea: Deși pare precis desenat întreg ”proiectul”, nimic nu va fi sigur în anii următori – căci experimentele de-o asemenea anvergură conțin întotdeauna multe necunoscute:
Noi, europenii estici, suntem mai greu de anesteziat în ce privește poveștile despre ”tranziții”, pentru că noi știm ce înseamnă acest cuvânt. Ne amintim cum a fost întoarcerea de la comunism la capitalism? Așa ar putea arăta întorcerea de la globalizare la de(re)globalizare sau la refacerea paradigmei de globalizare.
Miza curentă: O utopie americană? Sfaturile ideologice și problemele lor
Să facem o listă cu intențiile anunțate și cu faptele ultimelor săptămâni:
1, Administrația Trump anunță că prin politica tarifară urmărește, de fapt, reîntoarcerea producției în SUA și scăderea dependenței de alte economii, în speță de China.
O dependență prelungită sau în creștere în anii următori – ba chiar exacerbată de avansul tehnologic al Chinei, care nu stă și nu doarme – ar putea face imposibile eventualele sancțiuni pe care Occidentul le-ar putea impune Beijingului în cazul invaziei sau al unei blocade (LINK AICI) asupra Taiwanului și a altor state din Indo-Pacific.
În plus, politica economică agresivă începută de Trump împotriva Chinei poate avea și rostul de-a influența ciclul economic chinez, prevăzut să fie spre apogeu în anul 2027 – așa numita ”fereastră de oportunitate economică” pentru o agresiune asupra Taiwan.
2, Politica Tarifară anunțată de Trump se va sparge în capul consumatorului american – prin inflație și prin foarte probabila închidere a unor businessuri.
Admistrația Trump pare, însă, să fie dispusă chiar la o recesiune controlată pentru a calma inflația – ceea ce arată că un scenariu atât de dezastruos nu e o simplă etalare a puterii economice, ci arată cât de mare e miza reorientării spre producție a SUA – căci america se află într-o criză care nu e una a creșterii economice, ci o criză de paradigmă:
până și JD Vance a ieșit cu declarația potrivit căreia e ”inadmisibil” că noi, capitaliștii occidentali, ”am ajuns dependenți de forța de muncă ieftină ca de un drog”… .
Dealtfel, Administrația vorbește despre sacrificii, ”tranziție”, ”operație”, pacient” – dar dincolo de aceste avertimente există o logică economică din perspectiva macroeconomică, asemănătoare cu refuzul Germaniei de a se expune decenii la rând unor deficite mari.
3, Există voci care susțin că SUA ar trebui să privească China ca pe un partener economic, dat fiind că aceasta a avanst foarte mult tehnologic – la care se adaugă interdependențele economice acumulate în ultimele decenii de globalizare entuziastă.
Această perspectivă are, însă un cusur, dezvăluit tocmai de un cataclism care se petrece sub ochii noștri:
Și UE a crezut că poate coabita cu Rusia în materie de dependență energetică – până când a făcut MAREA DESCOPERIRE: Rusia e un adversar sistemic, niciodată nu va renunța la expansiune, există o incompatibilitate structurală între Occident și Est care va bloca mereu orice înțelegere atunci când circumstanțele sau slăbiciunile Vestului i-o vor permite.
4, Abordarea ideologică a economiilor mai are un neajuns:
Un angajat al universității Princeton scria, acum fix un an, că economiștii se bazează pe idei învechite, că globalizarea Nu a avut efectul scontat și că până și forța de muncă ieftină din economiile emergente a dus, de fapt, la ieftinirea forței de muncă în marile economii.
”Anagjatul” e nimeni altul decât profesorul Angus Deaton, laureat în 2015 al Premiului Nobel pentru Economie (LINK): ”Globalizarea nu a avut efectul scontat” – scria el într-un studiu publicat în aprilie 2024 pentru FMI: ”Realitatea m-a înșelat în privința globalizării”.
SUA – China – primele salve de artilerie: spre celălalt și spre UE
Efectele tarifelor anunțate de Donald Trump se vor vedea nu doar în China, ci și în piețele pe care China a pus ochii:
o analiză Bloomberg de luna trecută arată că supraproducția chineză, oprită la poarta SUA, a început deja să intre cu forța în economiile vulnerabile – inundând piețele și distrugând locurile de muncă (LINK).
De asemenea, chiar a doua zi după anunțul tarifelor de peste Ocean, Uniunea Europeană a intrat în alertă:
cantități uriașe de mărfuri ieftine din Asia au pornit pe vase către Europa. În plus, cu Temu și Shein cap de pod în e-comerce-ul UE, China va forța orice balama de la poarta europeană.
Iar dacă retorsiunea va escalada, incluiv masa de joc europeană va fi zguduită de cele 57 de procente cât reprezintă comertul în PIB-ul european.
Uniunea Europeană, (de)reglobalizarea și cărțile din mâna ei
Adevărul este că încă de după criza Covid era limpede că va urma o redesenare a globalizării. Era limpede pentru toată lumea, numai pentru europeni nu:
oare nu se vorbeste din 2020 încoace despre vulnerabilitatea lanțurilor de producție și distributie globale – pe care le-a scos la vedere criza Covid – despre repatrierea producției și a resurselor și despre securizarea lanțurilor de distribuție?
Ba se vorbeste – însă, pe când alarmele globale erau deja pornite, UE încă impunea prin legislație statelor ”ținte mai ambițioase” de decarbonare (în condițiile în care UE, dacă nu produce, poluează doar 6% în plan global, iar în materie de cercetare și tehnologie – adică unde va plesni coarda care va face diferenta – e suficient să spunem doar atât:
în 2022, China producea 3,5 milioane de absolvenți în matematică, Informatică și Inginerie, în timp ce în UE doar 20% din cei 4,3 milioane de absolvenți de facultate erau orientați către aceste domenii (restul, mulți, către științe umaniste și multi, foarte mulți către științe sociale, de gen, de sociologie, de…) – un efect al politicilor progresismului ideologic subversiv.
Șansa Uniunii Europene este, însă, încă foarte mare: 500 de milioane de oameni pot fi o adevărată piață compactă și o adevărată entitate compactă de producție.
Dar șansa trebuie și accesată – și nu doar prin declarații și strategii de sertar:
într-un editorial din FT, Mario Draghi, autorul Raportului horror privind competitivitatea, din toamna trecută, atrăgea atentia acum două luni că taxele lui Donald Trump nu se vor ridica nici pe departe la valoarea taxelor pe care europenii și le pun unii altora în interiorul ”pieței unice” (LINK) – și că aici trebuie să ne mișcăm repede.
Dar uriașa problemă e UE e tocmai ”viteza” cu care se iau deciziile. Cel mai cald exemplu: anunțată cu surle și trâmbițe încă din toamna trecută, marti, la doar o zi după anuntul SUA privind tarifele, prima încercare a UE de a reduce birocrația a eșuat în Parlamentul European, din cauza conflictelor politice (LINK).
Mici popasuri, pentru a câștiga timp
E foarte probabil ca, odată anunțate tarifele americane pentru toate economiile partenere, Donald Trump și piște ușurel frâna:
și să se discute punctual – așa cum functionează, de exemplu, principial, ”clauza națiunii celei mai favorizate”:
UE are încă niște ași în mânecă până pe 9 aprilie, China a anunțat și ea setul ei de taxe împotriva celor americane, mai pot avea loc discuții:
pe relocarea unor fabrici în SUA, pe cipuri, farma, GNL, servicii High-tech, metale rare, creștere a bugetelor de apărare ale europenilor în NATO și multe altele.
Problema e, însă, că aceste negocieri și decizii violente se poartă în afara oricăror reglementări eficiente și realiste:
Organziația Mondială a Comerțului nu mai funcționeză corect – însuși Mario Dragi atrage atentia că regulile au fost încălcate încă de acum 20 de ani de China, dar nimeni nu a spus atunci nimic ”pentru că atunci era avantajos să faci afaceri cu China”. Ca să nu rămână mai prejos, SUA au procedat la fel.
Dealtfel, epoca în care tocmai intrăm din punct de vedere economic trebuie să-și reseteze și instituțiile – de la OMC la OMS și de la IEA (din vremea crizei petrolului din 1973!) la, da, la ONU – toate, instituții constituite pe baza unei alte realități geopolitice – si din aceasta cauză tot mai nefunctionale.
Bulgărele a pornit, indiferent cu ce viteză și câte opriri va avea în drum de vreun bolovan, și el va ajunge la capăt nu după o cursă prea lungă, poate că glaciațiunea va fi una mică (precum aia, adevărată din punct de vedere climatic, din Evul Mediu):
poate vom fi la un moment dat martorii unei resetări a producției și tehnologiei în sistemul liberal capitalist de piață occidental – moment în care SUA și UE vor redeveni Parteneri Egali – și vor constitui un singur pol de putere, în jurul a ceea ce știm noi acum că însemnă Democrație,
înainte de-a intra în epoca fierbinte produsă de Inteligența Artificială:
când pericolul nu va fi să taxăm ceea ce vedem și știm ce mărfuri produce și exportă către noi celălalt,
ci că nu vom ști exact ce știe și poate robotul celuilalt.
***
Urmărește-ne pe Google News
Un răspuns
Dvs spuneți : ”harta” noului teren în care tocmai intrăm NU e desenată de Donald Trump […] ci de un establishment știutor de carte și cu o logică macroeconomică de context bine articulată”
The Economist spune : „Cea mai profundă, dăunătoare și inutilă eroare economică din epoca modernă”
Noi pe cine să credem? 🙂