2 iunie, 2026

Analiștii văd anul 2026 ca o perioadă de consolidare a sectorului european de apărare în care investitorii au devenit mult mai selectivi în privința alegerii companiilor.

Acțiunile companiile din domeniul apărării au avut în 2025 un an de excepție, susținute de o creștere abruptă a cheltuielilor de înarmare, ca răspuns la provocările geopolitice tot mai mari.

Însă în acest an sectorul a stagnat, indicele Stoxx Europe Aerospace & Defence scăzând cu 1,2% de la începutul anului, comparativ cu randamentul de 4,8% realizat de indicele general Stoxx 600, relatează CNBC.


Dar analiștii văd anul 2026 ca o perioadă de consolidare pentru sectorul apărării, în care optimismul față de creșterea cheltuielilor de apărare ale Europei este înlocuit de o analiză mai atentă a performanței și a fundamentelor companiilor, luate individual.

„Investitorii devin mult mai pretențioși și foarte selectivi”, a declarat Loredana Muharremi, analist de al pieței de capital la Morningstar.

„Ceea ce vor investitorii să vadă acum sunt profiturile și fluxurile de numerar și cred că vom vedea o oarecare creștere spre a doua parte a anului, când vor veni comenzile, vor fi plătite avansurile de guverne, și după ce vor fi efectuate primele livrări – dar cu siguranță va dura ceva timp până când prețurile acțiunilor vor reveni la nivelul lor anterior.”

Acțiunile companiilor de apărare s-au menținut inițial bine după ce SUA și Israelul au lansat atacuri asupra Iranului pe 28 februarie, pe măsură ce exista riscul că conflictul să escaladeze într-un război care ar putut cuprinde întreaga regiune a Orientului Mijlociu.


Optimismul investitorilor a scăzut și mai mult în primăvară, după o serie de raportări dezamăgitoare privind veniturile companiilor pentru primul trimestru. Rezultatele sub așteptări ale profitului raportat de liderul industriei europene Rheinmetall i-au determinat pe investitori să se îndoiască de potențialele creșteri suplimentare ale sectorului, pe fondul unor evaluări care se dovedesc a fi fost prea optimiste.

Creșterea uluitoare a acțiunilor Rheinmetall de 400% în ultimii 3 ani și creșterea de 150% pe parcursul anului 2025 reprezintă un exemplu de supraevaluare a sentimentului investitorilor pentru mai mulți ani de creștere susținută.

„Când acțiunile se tranzacționează la multipli atât de mari și creșterea atât de abruptă este deja inclusă în prețul acțiunilor, este dificil să calculezi exact multiplul potrivit pentru a evalua Rheinmetall”, a declarat Matthew Dorset, analist de cercetare la Quilter Cheviot, pentru CNBC.

Dorset vede, de asemenea, potențialul ca firmele să se confrunte cu dificultăți în adaptarea la natura dinamică a războiului și la nevoile sale de echipamente de nouă generație, ca pe un factor care ar putea frâna creșterea viitoare.

„Ce echipamente militare vor fi utilizate peste cinci sau zece ani?”, a adăugat el.


„Una dintre lecțiile învățate din Ucraina este că în mod clar vedem un război al dronelor și contra-dronelor, un război foarte static. Chiar avem nevoie de atât de multe vehicule terestre, tancuri și artilerie?” Muharremi de la Morningstar afirmă că firmele care au o ofertă de produse mai diversificată, în special cele cu o gamă puternică de componente electronice, se vor descurca mai bine decât firmele care se bazează predominant pe arme terestre.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: