13 mai, 2025

Contractul pentru canalul Siret – Bărăgan va fi semnat în maximum o săptămână, iar în două luni vor începe lucrările, a declarat, marți, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuț Barbu.

„Probabil, în maximum o săptămână se semnează contractul și în două luni vor începe lucrările la canalul Siret – Bărăgan, minimum 35 km, unde aproape 400.000 de hectare le vom iriga gravitațional, pe treapta a patra și a cincea de pompare, apă pe care o aducem din Dunăre”, a spus ministrul Barbu, citat de Agerpres.

Sistemul de irigații – 2,8 mld. lei, credite de angajament pentru acest an

La finalul lunii februarie, ministrul declara că există credite de angajament prevăzute în acest an pentru infrastructura principală de irigații, inclusiv pentru Canalul Siret – Bărăgan, care se ridică la 2,8 miliarde de lei, iar pentru cele 41 de amenajări aflate în lucru mai există un miliard de euro.


Canalul Magistral Siret – Bărăgan, un proiect început în anul 1986 pe râul Siret, între Barajul Călimănești și Lacul Dridu, trebuia să aibă o lungime de 198 de kilometri, iar construirea sa urma să aducă beneficii economice pe trei planuri:

  • asigurarea apei pentru irigații în Bărăgan
  • reducerea riscului de inundații în lunca Siretului
  • utilizarea sa ca rută pentru transportul naval de mărfuri.

Stadiul actual

În anul 2012 se estima că pentru realizarea acestui proiect ar fi nevoie de o investiție de 3,5 miliarde de euro, iar finalizarea sa ar fi putut asigura irigarea a 10% din terenul agricol al României.

Acesta, însă, a intrat într-un proces de degradare continuă a lucrărilor aflate în diverse faze de execuție, fiind necesară intervenția de urgență prin lucrări de reabilitare, modernizare și punere în valoare.

Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) arată că realizarea acestui obiectiv de investiții va permite irigarea cu cheltuieli minime a suprafețelor agricole, întrucât aducțiunea apei este gravitațională.


În prezent, proiectul se află în etapa I pentru primii 23 km ai tronsonului I, cu o lungime de 50 km, aflat pe raza județului Vrancea.

(Citește și: Seceta a provocat pierderi de 2.5 mld. euro în 2024 – spune ministrul Agriculturii)

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: