9 august, 2026

Moody’s a decis vineri seară să mențină ratingul suveran al României la nivelul Baa3, cu perspectivă negativă – echivalentul ultimei trepte investment-grade, acesta fiind al doilea verdict favorabil din această vară, după ce România a trecut pe 31 iulie, ”la mustață”, testul Fitch – inițial am primit verdict de retrogradare.

România rămâne astfel în zona țărilor recomandate investițiilor în evaluările tuturor celor trei agenții de rating majore, în pofida crizei politice prelungite, a războiului din Iran, a unei economii în contracție și unei datorii în continuă creștere.
Dar ce stă, concret, în spatele acestei decizii? O privire asupra a patru indicatori-cheie arată de unde a plecat România, în S2 din 2023 (ultimul semestru pre-electoral), unde a ajuns și cât de fragilă rămâne construcția, mai ales că, din nou, am trecut ”testul Fitch” abia după o contestație, iar Moody’s ne-a făcut o lungă listă de reproșuri.

1. Deficitul bugetar: de la recordul de 9,3% din PIB în 2024 la 2% din PIB la S1 din 2026

Acesta este indicatorul care a salvat, probabil, ratingul. La finalul lui 2024, România avea cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană: 9,3% din PIB conform metodologiei europene ESA – un nivel care a pus în gardă toate cele trei agenții de rating și a determinat Bruxelles-ul să inițieze procedura de suspendare a fondurilor europene, în debutul verii trecute.

Deficitul record din anul electoral 2024, un deficit întâlnit doar în vremuri de război sau de criză gravă, a venit după un deficit de 5,68% din PIB la finalul lui 2023, deja peste limita de 3% din Tratatul de la Maastricht și atins abia după creșterea taxelor și impozitelor în toamna respectivului an.

Pachetul de consolidare fiscală propus de Guvernul Bolojan și adoptat prin mai multe proceduri succesive de angajare a răspunderii în Parlament, cu aplicare mai întâi de la 1 august 2025 și apoi de la 1 ianuarie 2026, a produs o corecție vizibilă: deficitul ESA a coborât la 7,9% din PIB la final de 2025, de la o traiectorie ce-l ducea spre 10% din PIB, iar în primele șase luni din 2026, deficitul calculat pe metodologie cash s-a redus la 2,0% din PIB (41 de miliarde de lei), față de 3,64% din PIB (69,8 miliarde de lei) în aceeași perioadă din 2025 (vezi grafic mai jos).

Mai mult, deficitul nominal s-a înjumătățit aproape, în condițiile în care veniturile bugetare au crescut cu 12%, cheltuielile au scăzut cu 3,2%, iar corecția a fost realizată fără a sacrifica investițiile publice, care au rămas și rămân la un nivel excepțional de ridicat – 7-8% din PIB, dublu față de media UE. Per total, la final de S1 2026, cheltuielile totale pentru investiții, cheltuieli de capital și programe de dezvoltare au urcat cu 9,52 miliarde de lei față de S1 2025 – au scăzut într-adevăr investițiile din surse proprii (bugetare), în vreme ce investițiile din fonduri europene au crescut puternic (vezi grafic mai jos).

(Citește și: Execuția pe S1 confirmă consolidarea bugetară: Deficitul a fost de 2% din PIB, în scădere cu 1,65 puncte procentuale și -28,8 mld. lei la nivel nominal – Atingerea țintei de 6,2% pare asigurată)

2. Deficitul de cont curent

Deficitul de cont curent – care reflectă dezechilibrul total al economiei cu restul lumii, incluzând nu doar comerțul cu bunuri, ci și balanța serviciilor, veniturile repatriate de companiile străine și cheltuielile românilor în afara țării – a urmat o traiectorie similară cu cea a deficitului bugetar, având în vedere stimulentele fiscale record.

Astfel, deficitul de cont a crescut de la 6,7% din PIB în 2023 la 8,2% în 2024, pe fondul politicii fiscale expansioniste din anul electoral. Românii au cheltuit în vacanțe în afara țării circa 9,6 miliarde de euro în 2024 și aproape 10 miliarde de euro în 2025, contribuind semnificativ la acest dezechilibru.

În 2025, deficitul de cont curent s-a corectat ușor, la 7,9% din PIB, iar în primele cinci luni din 2026 a scăzut la 11,4 miliarde de euro, de la 12,1 miliarde în aceeași perioadă din 2025 (vezi grafic mai jos).

Raportat la PIB-ul estimat de Guvern pentru 2026, de 2.045 de miliarde de lei, ritmul anualizat al deficitului de cont curent la 5 luni (ultima serie de date e la luna mai) se situează la aproximativ 7,0% din PIB – o ușoară îmbunătățire față de 2025, confirmată și de estimările BNR, Fitch și cele ale economiștilor. Corecția vine din scăderea consumului intern, care a redus importurile, și din accelerarea exporturilor, al căror ritm de creștere l-a depășit pe cel al importurilor.

3. Dobânda suverană pe 10 ani

Randamentul titlurilor de stat românești pe 10 ani (RO10Y) este poate cel mai sensibil indicator al percepției investitorilor asupra riscului de țară – și cel mai volatil.

La finalul lui 2023, RO10Y era de 6,22%. Nivelul dobânzii suverane pe 10 ani a urcat constant pe parcursul anului 2024, ajungând la 7,27% la sfârșitul anului, pe măsură ce deficitul bugetar a scăpat de sub control și România a intrat în final de an într-o criză politică și electorală prelungită, după primul tur al alegerilor prezidențiale și anularea scrutinului.

Vârful a fost atins după primul tur al alegerilor prezidențiale repetate din mai 2025, la 8,4-8,5%, iar câștigarea alegerilor de către Nicușor Dan a reconfirmat angajamentele României de a corecta dezechilibrele acumulate în anul electoral 2024 și anii anteriori. Ulterior, primul pachet fiscal și începutul consolidării au adus o reducere a dobânzilor, iar la finalul lui 2025, RO10Y se afla la 6,81%.

Minimul recent a fost atins pe 27 februarie 2026, la 6,30% – fix cu o zi înainte de declanșarea războiului SUA-Iran, care a dus la creșterea prețurilor la țiței și carburanți, la inflație mai mare și implicit la creșterea dobânzilor, în vreme ce vineri, 7 august – ultima zi de tranzacționare înainte de verdictul Moody’s, și după patru luni de criză politică – RO10Y se situa la 7,09%.

Traiectoria dobânzii suverane pe 10 ani arată de altfel că dobânzile scad de fiecare dată când execuția bugetară arată o îmbunătățire și că ele cresc de fiecare dată când intervine un șoc extern (războiul din Iran) sau intern (criza politică).

România continuă să aibă cele mai mari dobânzi de împrumut din toată Uniunea Europeană, iar diferența relativ mare față de dobânzile suverane ale vecinilor din regiune – Polonia, Ungaria, Cehia – arată prima de risc asociată instabilității politice și deficitelor gemene încă foarte mari.

4. Deficitul comercial: prima reducere semnificativă după mulți ani, ajutată de deprecierea leului începută în mai 2025

Deficitul comercial (balanța de bunuri FOB/CIF) a crescut de la 28,9 miliarde de euro la finalul lui 2023 la un vârf de 33,4 miliarde de euro la finalul lui 2024 – cel mai ridicat nivel din istoria României.

Cea mai intensă perioadă de importuri a fost al doilea semestru din 2024, cu un deficit semestrial de 18,3 miliarde de euro – record absolut, într-o perioadă care a coincis și cu cele mai mari volume de credite de consum din istoria României (vezi grafic mai jos).

Balanța comercială tot mai negativă din 2024 s-a văzut de altfel în creșterea economică (PIB) a României, de doar +0,8% în anul electoral cu deficit bugetar de 9,3% din PIB, în contextul în care componenta PIB export net a avut o contribuție negativă record de -2,9% – dovadă a unui consum supraîncălzit, nesustenabil, bazat prea puternic pe consumul de bunuri din import pe datorie.

Inversarea acestei tendințe a venit din a doua jumătate a lui 2025, când deficitul comercial semestrial a scăzut la 16,0 miliarde de euro, iar în primele cinci luni din 2026 a coborât la 13,5 miliarde de euro, cu 6,2% sub aceeași perioadă din 2025.

Doi factori au fost importanți în această corecție:

1. scăderea de la un nivel nesustenabil a consumului și
2. deprecierea cursului EUR/RON, începută în criza electorală din mai 2025 – un leu mai slab ieftinește exporturile românești pe piețele externe și scumpește importurile, ceea ce a contribuit la reducerea dezechilibrului comercial. Pe tot anul 2025, deficitul comercial a scăzut cu 2%, la 32,7 miliarde de euro – prima reducere anuală după mai mulți ani de creștere continuă.

Ce arată cele patru grafice

Cele patru grafice arată că economia a început o corecție bine-venită, sănătoasă, recunoscută inclusiv de agențiile de rating, dar care rămâne extrem de vulnerabilă în contextul crizei politice și diminuării angajamentelor pentru reforme structurale.

Practic deficitul bugetar s-a înjumătățit la S1 2026 față de S1 2025, deficitul comercial s-a redus pentru prima dată în mod semnificativ, deficitul de cont curent s-a stabilizat, în vreme ce dobânzile suverane – referința pentru percepția investitorilor – rămân ridicate, ceea ce arată incertitudinea legată de criza politică prelungită și scepticismul investitorilor în privința dorinței clasei politice de a continua reformele, în contextul apropierii alegerilor.

(Citiți și: ”Consumul s-a întors la nivelul din decembrie 2023, dinaintea anului electoral când a fost expandat cu deficit bugetar și datorie. Apar semne de stabilizare, care ar putea asigura reluarea creșterii PIB”)

***



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: