Rata reală efectivă de schimb (Real Effective Exchange Rate – abreviat REER în engleză), care ține seama de prețurile relative și indicatorii de cost are drept scop măsurarea competitivității unei țări sau zone valutare (cum ar fi Zona Euro) relativ la principalii săi rivali pe piețele internaționale. Modificările în costuri și competitivitatea prin preț depind nu doar de modificările intervenite în rata de schimb valutar nominală dar și de trendurile înregistrate de costuri și prețuri în economiile respective.
Indicatorul REER pentru dezvoltare durabilă urmărit de Eurostat este deflatat cu valoarea nominală a costurilor cu forța de muncă pe totalul economiei în raport cu un panel de 37 de țări ( cele 28 de state memebre UE plus alte nouă țări industriale: Australia, Canada, SUA, Japonia, Norvegia, Noua Zeelandă, Mexic, Elveția și Turcia).
De reținut că, pentru export, în calculul REER se utilizează ponderi duble, în ideea de a reflecta mai bine nu doar concurența pe piața internă între diferiți competitori, dar și concurența pe piețele de export din restul piețelor mondiale. O creștere în indexul REER înseamnă o pierdere de competitivitate și invers, ceea ce permite urmărirea întimp a evoluțiilor dintr-o anumită țară.
Datele puse la dispoziție de Eurostat pentru intervalul 2005 – 2013 arată în ce poziție se plasează România în context european, atât în raport cu fostele colege de bloc socialist ce au aderat la UE cât și cu cele mai mari economii din Uniune, dintre care primele trei prezentate sunt și cei mai mari parteneri comeciali ai țării noastre.
Se poate observa că, urmare în principal a unor majorări nerealiste de venituri în raport cu sporul de productivitate din economie, România a traversat un maxim de scădere a competitivității în anul 2008, după care a fost nevoită să se ajusteze treptat, prin mix-ul de politici economice și gestiunea cursului de schimb.
După atingerea unui nivel minim în 2012, anul trecut a adus o inversare de trend și nici datele disponibile pentru primele trei luni din 2014 ( calculate de Eurostat pentru un coș de 42 de state) nu arată prea bine, competitivitatea reflectată de creșterea ușoară a REER fiind în scădere.
Nu întâmplător, Ungaria și Polonia, state care ne generează cam jumătate din deficitul din schimburile externe de mărfuri ale României, au reușit să aibă o evoluție mai echilibrată și chiar să obțină o îmbunătățire relativă a competitivității pe ultimii doi ani în raport cu anul 2005. Ce-i drept, ca și noi, ele au beneficiat și de avantajul de a nu avea un curs de schimb fix în raport cu euro, factor ce a penalizat economia Bulgariei, în pofida taxării mult mai avantajoase a investitorilor la sud de Dunăre.
Indexul REER confirmă faptul că Germania este economia mare care a reușit performanțe constant bune în materie de competitivitate, peste cele din Franța și Italia, colegele din Zona Euro (rămase, totuși, cu indici ceva mai buni decât noi). Spania, legată și ea de moneda unică a reușit o ajustare semnificativă și drabilă, dar dureroasă, prin reducerea semnificativă a nivelului de trai.
Marea Britanie, locație de referință pe piețele financiare, a mers pe calea manipulării cursului de schimb al lirei sterline, dar rezultatele sunt discutabile dacă se face trimitere la evoluția nivelului de trai și la efectele încă neepuizate pe termen lung ale politicii sale monetare.
Sunt câteva observații care ar trebui să ne dea de gândit în perspectiva adoptării unei politici optime de creștere a veniturilor în raport cu productivitatea muncii (inclusiv din perspectiva raportului între competitivitatea prin costuri și politicile sociale sustenabile). Mai ales după asumarea obiectivului de intrare în Zona Euro, unde avantajele certe, dar generale, ar trebui să primeze asupra efectelor rigidității ulterioare în dimensionarea măsurilor economice particulare.
