Deși puține ca număr, companiile străine din România au un rol economic major. Ele contribuie semnificativ la valoarea adăugată — cu aproximativ 45% în 2023, una dintre cele mai mari proporții din UE, alături de Irlanda, Luxemburg și Slovacia —, dar și la ocuparea forței de muncă — un sfert din totalul locurilor de muncă din România depind de firme cu capital străin, potrivit celor mai recente date Eurostat.
În medie, la nivelul UE, aceste companii generau 24% din valoarea adăugată și angajau 16% din forța de muncă.
Numărul de întreprinderi aflate sub control străin este redus – aproximativ 1–2% din totalul firmelor din România, similar cu situația din majoritatea statelor UE.

România se află printre țările din Europa Centrală și de Est cu cea mai mare valoare adăugată generată de companii străine. Ungaria este foarte apropiată de România ca structură economică: puține firme controlate din străinătate (1-2%), dar cu o contribuție mare la PIB – circa 44% (angajează circa 20% din forța de muncă). Cehia are o pondere similară (circa 42%), dar și o proporție mai mare de locuri de muncă create de firme străine (aproximativ 28%).
În Polonia, companii străine contribuie la aproximativ 31% din valoarea adăugată din economie. În ceea ce privește ocuparea forței de muncă, firmele străine asigură în jur de o cincime (22%) din totalul locurilor de muncă.
Bulgaria, deși are o pondere ceva mai mare de întreprinderi străine (2%-3% din total), înregistrează o contribuție mai mică în valoarea adăugată (aproximativ 33%). Circa 18% din forța de muncă lucrează în aceste companii.
40% din companiile străine din UE sunt controlate de entități cu sediul în afara UE
În anul 2023, doar 1% dintre întreprinderile producătoare de pe piața UE se aflau sub control străin. Mai mult de jumătate dintre acestea, adică 60%, erau controlate de entități instituționale din alte țări ale Uniunii Europene, în timp ce 40% aveau sediul în afara UE, potrivit Eurostat.
În Luxemburg, întreprinderile aflate sub control străin reprezentau 28% din totalul întreprinderilor — cea mai mare proporție dintre statele membre UE — urmat de Estonia, cu 11%. În toate celelalte țări ale UE, întreprinderile controlate din străinătate reprezentau 5% sau mai puțin din total, cu ponderi care variau de la 0,3% în Polonia și Italia până la 5% în Croația.
Deși numărul lor este redus, contribuția întreprinderilor aflate sub control străin la economia UE este semnificativă, atât în ceea ce privește ocuparea forței de muncă, cât și, mai ales, valoarea adăugată. Aceste întreprinderi angajau 16% dintre persoanele care lucrează în UE, iar ponderea lor în valoarea adăugată totală reprezenta 24% din totalul UE.
Dintre statele membre ale UE, cea mai mare valoare adăugată generată de întreprinderile controlate din străinătate s-a înregistrat în Irlanda (71%), Luxemburg (61%) și Slovacia (50%). În schimb, cele mai mici ponderi ale valorii adăugate au fost observate în Franța (15%), Italia (17%) și Grecia și Germania (fiecare cu 18%).
În ceea ce privește numărul de angajați și persoane care desfășoară activități independente, întreprinderile controlate din străinătate reprezentau 45% din locurile de muncă în Luxemburg, respectiv 28% în Slovacia și Cehia. În schimb, acestea dețineau 10% sau mai puțin din locurile de muncă în Grecia (8%), Cipru și Italia (fiecare cu 10%).
(Citește și: ”Averea cetățenilor: Gospodăriile din România au cele mai mici active ca procent din PIB din UE, dar și cele mai mici datorii”)
***