Prognozele privind creșterea cererii pentru anumite metale și minerale – considerate critice – sunt atât de optimiste încât era de așteptat ca companiile miniere implicate în exploatarea acestor zăcăminte să fi investit zeci de miliarde în această afacere. În realitate nu s-a întâmplat astfel. Dimpotrivă, companiile miniere și-au redus investițiile în ultimii doi ani pe fondul incertitudinilor privind tranziția energetică.
Financial Times, scrie, citând datele S&P Capityal IQ, că investițiile în sectorul minier au scăzut doi ani la rând, în 2023 și 2024, ajungând la 12,5 miliarde de dolari anul trecut, în scădere cu 6% față de anul precedent.
Interesant este că investițiile în producția de litiu și cupru au crescut, cheltuielile pentru producția de litiu marcând cinci ani consecutivi de creștere între 2020 și 2024, iar investițiile în cazul cuprului crescând în aceeași perioadă până anul trecut, când au scăzut față de 2023. Aceasta nu este o surpriză, deoarece cererea de vehicule electrice, o piață cheie pentru cupru, nu a reușit să confirme avansul, în absența subvențiilor guvernamentale. Situația este similară pentru litiu – investițiile crescând cu 360% din 2020, după care au scăzut în 2024. Această creștere a investițiilor a dus însă la scăderea prețurilor pe piață și la reduceri ulterioare de producție, care acum, potrivit unor experți, poate conduce la o contracție a ofertei.
Ieftinirea mineralelor critice împiedică tranziția energetică
Financial Times subliniază că abținerea de la majorarea investițiilor în sectorul minier are la bază ratele mai mari ale dobânzilor, inflația și reducerea prețurilor la materii prime. Într-adevăr, tranziția energetică a pus industria minieră într-o situație paradoxală. Pe de o parte tranziția nu se poate realiza fără un impuls al industriei extractive. Însă mineritul necesită investiții masive, iar ratele mari ale dobânzilor descurajează investițiile în toate sectoarele industriale, indiferent de care ar fi perspectivele. Teoria economică spune că inflația este legată de ratele mai mari ale dobânzilor și, la fel ca acestea, nu cruță nicio industrie. Dar există și al treilea motiv pentru decizia companiilor miniere de a nu investi mai mult pentru o producție mai mare: prețurile.
Când cererea pentru o anumită marfă este mare sau se așteaptă să crească, prețurile cresc și ele în mod natural, iar producătorii cresc producția pentru a profita de această cerere mai mare. Problemele încep atunci când producția crește rapid, iar prețurile scad, exact ceea ce s-a întâmplat în cazul litiului. Situația a fost agravată de eșecul tranziției la vehiculele electrice (EV). Acest lucru le-a determinat pe companiile producătoare de cupru să fie mai reținute în planurile lor de expansiune a producției.
Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din piață
În 2023, JP Morgan a prezentat un raport care prezicea un viitor strălucit pentru investitorii din minerit, citând previziunile Agenției Internaționale pentru Energie cu privire la perspectiva cererii de metale și minerale critice. „Întrucât tehnologiile pentru energie curată, cum ar fi energia eoliană și solară, vehiculele electrice (EV) și rețelele de electricitate necesită cantități semnificativ mai mari de metale decât generarea tradițională de energie, economia aenergointensivă în carbon este probabil să genereze o cerere mult mai mare de metale specifice”, a scris banca și nu a fost greșit. Ceea ce mulți au ignorat a fost faptul că evoluțiile din viața reală s-ar putea să nu urmeze prognozele cuvânt cu cuvânt, ceea ce s-a și întâmplat de fapt.
Prognozele au fost infirmate de realitate
Acest lucru nu i-a împiedicat pe analiști să facă prognoze. BloombergNEF a lansat la sfârșitul anului trecut un raport în care spunea că industria minieră ar trebui să investească aproximativ 2,1 trilioane de dolari până în 2050 pentru a asigura toate metalele și mineralele necesare pentru atingerea obiectivului Green Deal de zero net. Asta în ciuda celor mai recente dovezi din viața reală că cererea de vehicule electrice scade puternic și în ciuda datelor care arată că instalarea de noi capacități de energie regenerabilă – eoliană sau solară – în special în Europa se află într-un declin accentuat.
Chiar și fără alte politici pro-tranziție, a scris BloombergNEF, „lumea ar putea avea nevoie de 3 miliarde de tone de metale între 2024 și 2050 pentru implementarea de soluții cu emisii scăzute de carbon, cum ar fi vehiculele electrice, turbinele eoliene și electrolizoarele. Această cifră crește la 6 miliarde de tone pentru a atinge obiectivul mult dorit de zero net în 2050.” Acest lucru ar fi trebuit să-i facă pe mineri să investească mai mult pentru aăși crește producția de metale și minerale critice, însă nu fac acest lucru.
Realitatea este că, totuși, minerii au întâmpinat probleme chiar și în menținerea ratelor actuale de producție din cauza scăderii concentrațiilor de metale din minereuri. Aceasta înseamnă că se obține mai puțin metal din aceeași cantitate de minereu, ceea ce înseamnă că producția este deja mai costisitoare decât era acum câteva decenii. Pe lângă asta, analiștii spun că va fi nevoie de mult mai mult în viitor, ceea ce însemană cheltuieli și mai mari. Percepția este că tranziția energetică se mișcă mult mai lent decât așteptările – iar mineritul nu face excepție. Cu această percepție negativă, precauția față de investiții noi s-a accentuat, ca o aversiune la risc, rezultând în amânarea creșterii producției de resurse minerale pentru a se atinge obiectivul net zero în 2050.
Cititi si: Cheia Acordului UE-Mercosur: Litiul și alte materii prime critice – Argentina și Chile dețin 35% din rezervele globale. Sursele actuale de aprovizionare
***
Urmărește-ne pe Google News
