Companiile americane apelează tot mai mult la piața de datorie din Europa, atrase de costurile mai scăzute de împrumut de pe continent și de posibilitatea de a-și diversifica sursele de finanțare, scrie Financial Times.
Cererea puternică din partea investitorilor europeni de obligațiuni a permis companiilor non-financiare americane să împrumute mai bine de 40 miliarde de euro prin așa-numitele emisiuni „reverse Yankee” — prin care entitățile din SUA împrumută fonduri de pe piața obligațiunilor denominate în euro — până la data de 9 mai, potrivit datelor Bank of America (BofA).
De atunci, au fost lansate noi emisiuni în valoare de alte miliarde bune de euro.
Alphabet, compania-mamă a Google și grupul de telecomunicații T-Mobile US se numără printre companiile care au lansat emisiuni de miliarde de dolari, împrumutând 6,75 miliarde de euro, respectiv, 2,75 miliarde de euro. Miercurea trecută, Pfizer a emis obligațiuni în valoare de 3,3 miliarde de euro, finanțare împărțită în patru tranșe.
Dacă ritmul actual de emisiuni al companiilor americane în Europa se menține, volumul anual va depăși recordul de 88 miliarde de euro atins în 2019.
Emitenții americani – cea mai mare pondere pe piața europeană a obligațiunilor corporate – până acum domina Franța
Pentru prima dată în istoria piețelor europene, emitenții americani reprezintă acum cea mai mare pondere din piața europeană de obligațiuni corporative „investment grade”, depășind orice altă țară, conform datelor BofA.
Creșterea din acest an este alimentată și de incertitudinile legate de amploarea și consecințele tarifelor impuse de administrația Trump, unele companii preferând să se împrumute rapid pentru a-și asigura finanțarea înainte ca un eventual șoc economic să ducă la majorarea costurilor de împrumut.
„Într-un an relativ volatil, emitenții globali vor să-și acopere din timp bugetele de finanțare pentru întregul an. Așa că am asistat la un început de an destul de încărcat din partea marilor emitenți”, a comentat pentru Financial Times Marc Lewell, șef al diviziei de sindicare a obligațiunilor EMEA/APAC la JPMorgan.
Totodată, marile companii americane cu operațiuni internaționale preferă să se împrumute în Europa, mai degrabă decât în SUA, pentru a-și diversifica sursele de finanțare și pentru a obține o acoperire naturală a riscului valutar. Aceste emisiuni „reverse Yankee” — denumite așa în contrast cu obligațiunile „Yankee”, vândute de entități străine pe piețele americane — devin mai atractive pe măsură ce diferența dintre costurile de împrumut în cele două monede crește.
Această diferență s-a tot accentuat în contextul în care Banca Centrală Europeană a redus ratele dobânzilor mai rapid decât Rezerva Federală (Fed) a SUA. În urmă cu două săptămâni, Fed a votat pentru menținerea ratei cheie de dobândă în intervalul 4,25%–4,5% pentru a treia întâlnire consecutivă, în timp ce BCE a redus luna trecută dobânda la 2,25% și va opera cel mai probabil o nouă scădere la viitoarea ședință.
Semnal bun pentru piața europeană, care demonstrează că poate finanța emisiuni mari
În prezent, diferența de randament între obligațiunile suverane americane pe 10 ani și bund-urile germane a ajuns la aproape două puncte procentuale, cel mai ridicat nivel din 2019. Asta înseamnă că firmele americane cu rating corporativ „investment grade” plătesc cu aproape două puncte procentuale mai mult decât cele europene pentru datoria în dolari.
„Cât timp această oportunitate există, ne așteptăm ca volumul emisiunilor în euro ale companiilor americane să rămână ridicat”, a declarat Damien Hill, manager de portofoliu de obligațiuni corporative la Insight Investment pentru FT.
Potrivit datelor PwC, emisiunile „reverse Yankee” reprezintă 30% din totalul obligațiunilor în euro emise în acest an — o pondere semnificativ mai mare decât media obișnuită de sub 20%.
„Reverse Yankee este un semnal foarte puternic trimis înapoi pieței dolarului, se vede că poți încheia tranzacții în euro la fel de mari ca cele în dolari — ceea ce este un semnal foarte pozitiv pentru emitenți”, a explicat și James Marriott, șeful departamentul de piață obligațiuni la Wells Fargo.
(Citește și: ”Optimism în Europa: Viteza și amploarea expansiunii fiscale promise de Germania, bucurie ca la căderea Zidului Berlinului/ Revizuiri pozitive ale prognozelor de creștere”)
***