13 mai, 2025

Comisia Europeană analizează reformularea normelor de durabilitate pentru a ajuta companiile europene din sectorul apărării să obțină finanțare privată și fonduri din partea investitorilor, potrivit Euractiv.

Aceasta ar putea sprijini producătorii de armament și alți contractori din domeniul apărării, care au pus pierderea unor investiții private semnificative pe seama criteriilor de investiții legate de mediu, aspecte sociale și guvernanță (ESG).

Comisia evaluează o „ajustare a cadrului de finanțare durabilă” în contextul eforturilor sale de a stimula finanțarea sectorului, a explicat luni pentru sursa citată purtătorul de cuvânt al Comisiei, Thomas Reigner.


Reigner a precizat că executivul comunitar pune bazele pachetului său de simplificare în domeniul apărării — cunoscut sub numele de „Omnibus” — pentru a crea „condițiile necesare unui avânt industrial rapid în întreaga Europă”.

Președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, urma să abordeze luni problema accesului la finanțare în cadrul unui eveniment cu companii europene din domeniul apărării, organizat cu prilejul lansării Dialogului Strategic al UE cu industria din sector, potrivit unui document consultat de Euractiv.

Relaxarea restricțiilor ESG ar putea debloca investiții private în domenii precum producția de muniție. Atât miniștrii apărării, cât și reprezentanții industriei au cerut în mod repetat UE să îmbunătățească accesul la împrumuturi din partea băncilor și instituțiilor financiare.

Aceștia au criticat în special actuala taxonomie a investițiilor durabile a blocului comunitar, care nu include producătorii de arme și descurajează băncile să le acorde împrumuturi.

Companiilor din domeniul apărării ar urma să devină „nedăunătoare”.


Ei au cerut reclasificarea companiilor din domeniul apărării ca fiind „nedăunătoare”.

În acest sens, Bruxellesul s-a angajat să elimine „obstacolele legate de accesul la finanțare, inclusiv investițiile ESG” pentru companiile din apărare, într-o Carte Albă recentă privind politica de apărare, însă la acel moment au fost oferite puține detalii.

Banca Europeană de Investiții (BEI) și-a modificat politica de investiții pentru a direcționa mai multe fonduri către industria militară.

Criteriile BEI pentru produsele cu dublă utilizare — civilă și militară — cum ar fi sistemele de securitate cibernetică și dronele, au fost relaxate.

În martie trecut, BEI a solicitat un „exercițiu de simplificare” pentru a relaxa condițiile de acordare a împrumuturilor private către industria europeană de apărare.


Urmând exemplul BEI, cel mai mare grup bursier european, Euronext, a anunțat, de asemenea, că își va revizui mandatul pentru a oferi companiilor din domeniul apărării un acces mai bun la oportunități de investiții private.

(Citește și: ”BEI intensifică finanțarea pentru securitatea și apărarea europeană, precum și pentru materiile prime critice”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: