9 aprilie, 2025

Comisia Europeană a autorizat miercuri trei tipuri de porumb modificat genetic pentru utilizare în alimentația umană și furajele pentru animale, considerându-le la fel de sigure ca și echivalentele lor convenționale. Deciziile permit însă doar importul acestor tipuri de porumb modificat genetic, nu și cultivarea lor în UE, și vin în contextul tarifelor impuse de administrația Trump pentru a determina Uniunea să importe din SUA mai multe bunuri, inclusiv agroalimentare.

Aceste tipuri de porumb au trecut printr-o procedură de evaluare completă și riguroasă, care certifică un nivel înalt de protecție a sănătății umane, animale și a mediului înconjurător, precizează un comunicat al Comisiei.

Autorizațiile sunt valabile timp de 10 ani, iar orice produs obținut din cele trei tipuri de porumb modificat genetic va fi supus regulilor stricte ale UE privind etichetarea și trasabilitatea.


Comisia avea obligația legală de a lua o decizie în privința acestor autorizații după ce statele membre nu au reușit să obțină o majoritate calificată nici în favoarea, nici împotriva aprobării.

Contextul internațional

Administrația Trump a cerut UE, printre altele, în actualele discuții privind relațiile comerciale, creșterea importurilor de produse alimentare din SUA. În calea onorării acestei solicitări stau însă o serie de obstacole insurmontabile de piață, fitosanitare și politicemilitat pentru tarife reciproce și un acces mai larg pe piață pentru produsele agricole americane, inclusiv OMG-urile.

„Nu acceptă produsele noastre agricole, nu iau aproape nimic, iar noi luăm totul de la ei … cantități uriașe de alimente și produse agricole”, s-a plâns Trump jurnaliștilor, la începutul lunii martie, denunțând deficitul de 18 miliarde de euro al SUA în comerțul agroalimentar cu Europa.

Există o marediferență de abordare a alimentelor modificate genetic (OMG) între America de Nord și Europa. Culturile modificate genetic sunt acceptate pe scară largă în SUA, iar alimentele produse din aceste culturi pot fi distribuite fără a se identifica natura lor modificată genetic pe ambalaj.

Grocery Manufacturers of America estima că 75% din toate alimentele prelucrate din SUA conțin un ingredient modificat genetic.


Spre comparație, în UE culturile modificate genetic sunt rare, codurile de bare ADN sunt obligatorii, iar opinia publică se opune ferm introducerii acestora.

Produsele modificate genetic au fost introduse în India, China, Canada, Brazilia, Argentina, Australia și Africa de Sud, fără a întâmpina rezistența europeană. Cu toate acestea, alte națiuni africane au refuzat să aprobe introducerea lor, respingând chiar ajutoarele alimentare care conțin OMG-uri.

În martie 2025, guvernele UE au convenit să relaxeze reglementările privind anumite OMG-uri de nouă generație, ceea ce ar putea deschide calea pentru creșterea comerțului cu aceste culturi. Cu toate acestea, măsura rămâne controversată în Europa

(Citește și: SUA au cerut UE să importe mai multe produse alimentare americane. Obstacolele de piață, fitosanitare și politice)

****


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: