A doua iterație a blocadei navale a SUA asupra Iranului a început să lovească cu adevărat veniturile Teheranului, care își vede banii din vânzarea de petrol evaporându-se, arată Wall Street Journal (WSJ) într-o analiză extinsă asupra efectelor blocadei.
Niciun transport de țiței iranian nu a reușit să treacă de blocadă de când aceasta a fost reinstaurată de Marina SUA, la jumătatea lunii iulie, potrivit companiei de monitorizare a navelor Kpler. Iranul continuă să încarce cantități mici de petrol pe petroliere, însă acești barili rămân blocați în interiorul Golfului Persic. Mai mult, nu doar că blocada navală americană sufocă livrările din Golful Persic, dar și stocurile de țiței aflate pe mare și destinate Chinei se reduc rapid, ceea ce pune o presiune suplimentară asupra economiei iraniene.
Până acum, majoritatea relatărilor din presa americană încercau să sugereze că Iranul are avantajul, în ciuda blocadei
Volumul de țiței iranian aflat deja la bordul navelor din afara zonei de blocadă – un stoc care încă generează venituri pentru Teheran – a scăzut la aproximativ 29 de milioane de barili, de la circa 90 de milioane de barili la jumătatea lunii iulie, și s-ar putea epuiza luna viitoare, potrivit Kpler.

În plus, oficiali din industria petrolieră a Golfului, care verifică achizițiile clienților înainte de stabilirea prețurilor lunare ale petrolului, au declarat că au identificat foarte puține încărcături iraniene tranzacționate.
Restrângerea exporturilor de petrol privează Teheranul de principala sa sursă de valută, într-un moment în care rialul iranian s-a depreciat și se depreciază puternic, inflația crește, iar economia intră tot mai adânc în criză, conform WSJ.
Situația testează și pariul Washingtonului, care mizează că presiunea economică va forța Iranul să facă concesii în eventuale negocieri.
„Acum, foarte mult va depinde de câtă durere economică este dispus regimul iranian să suporte pentru a-și atinge obiectivele militare și geopolitice”, a declarat Hamad Hussain, economist la Capital Economics, citat de WSJ.
O treime din bugetul de stat al Iranului vine din exporturile de petrol. FMI estimează o contracție de peste 5% a PIB în acest an
Secretarul Trezoreriei americane, Scott Bessent, a evidențiat vineri efectele presiunii economice într-o postare pe X, însoțită de o imagine inspirată de filmul „Jaws”, în care un rechin sfâșia un grafic ce arăta scăderea exporturilor de petrol ale Iranului și deprecierea monedei.
De notat că aproximativ o treime din bugetul de stat al Iranului reprezintă venituri care provin exporturi de petrol. Vânzările de petrol contribuie, de asemenea, direct la finanțarea aparatului militar al regimului. Trezoreria SUA afirmă că forțele armate, inclusiv Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC), folosesc companii dedicate și rețele ale „flotei fantomă” pentru a vinde țiței și a-și suplimenta bugetele.
Iranul a încărcat în august, pe nave aflate în interiorul Golfului, aproximativ 255.000 de barili pe zi, cu 85% mai puțin decât media din perioada februarie-aprilie, potrivit datelor Kpler. Acești barili încărcați recent rămân blocați în spatele liniei de blocadă și nu au ajuns către cumpărători.
Momentan, Iranul continuă să încaseze bani din volumele încărcate și scoase din Golf în perioada de interludiu a blocadei, când a fost în vigoare un memorandum de înțelegere ce viza libera navigație prin Ormuz, memorandum încălcat de iranieni. Iranul continuă să trăiască din veniturile generate de acești barili.
„Procesul de vânzare a petrolului și de livrare către clienți s-a desfășurat la mii de kilometri distanță de Golful Persic și Marea Omanului”, a declarat vineri ministrul iranian al petrolului, Mohsen Paknejad.
Ultimii barili de petrol ai Iranului aflați pe mare se vor epuiza, iar sancțiunile SUA caută să oprească plățile către Teheran
Această plasă de siguranță este însă pe cale să dispară. Kpler estimează că livrările actuale, de aproximativ un milion de barili pe zi – majoritatea către China –, ar putea epuiza până la jumătatea lunii octombrie stocul de petrol iranian aflat pe mare. Plățile pentru încărcăturile livrate anterior s-ar putea epuiza, la rândul lor, până la jumătatea lunii decembrie.
Chiar și colectarea acestor plăți ar putea deveni mai dificilă. Sancțiunile impuse în cadrul noii campanii de presiune economică a Washingtonului vizează băncile și alte canale financiare care facilitează tranzacțiile iraniene.
De notat în același timp că unii cumpărători chinezi se orientează către țiței din Arabia Saudită, Irak și Emiratele Arabe Unite, după cum au declarat oficiali din sectorul energetic al Golfului. Irakul oferă deja discounturi de aproape 30 de dolari pe baril pentru unele sortimente de țiței, în condițiile în care petrolul Brent se tranzacționa miercuri în jurul valorii de 100 dolari pe baril.
Blocada obligă Iranul și să își reducă producția, SUA atacă petrolierele regimului
În același timp, stocurile de petrol ale Iranulului nu au crescut semnificativ, ceea ce sugerează că Iranul și-a redus producția mai aproape de nivelul necesar consumului intern, a declarat Homayoun Falakshahi, șeful departamentului de analiză a pieței țițeiului din cadrul Kpler.
Aceasta sugerează că începe să se materializeze scenariul anticipat de analiști în timpul primei blocade din această primăvară: Iranul este nevoit să reducă producția pentru a împiedica acumularea petrolului până la atingerea capacității maxime de stocare disponibile.
Totodată, rutele terestre de export oferă foarte puține alternative. Prin camioane sau trenuri pot fi transportate doar cantități reduse de petrol în comparație cu exporturile maritime, iar Iranul nu dispune, în mare parte, de vagoane special concepute pentru transportul țițeiului sau al produselor petroliere. Potrivit lui Falakshahi, Iranul ar putea transporta cu camioanele cel mult 40.000 de barili pe zi, o cantitate infimă în comparație cu exporturile sale de aproape două milioane de barili pe zi înainte de război.
Presiunea se extinde și asupra industriei petrochimice. Sectorul, a doua cea mai importantă sursă de venituri valutare a Iranului după petrol, depinde, de asemenea, în mare măsură de exporturile maritime. Până în august, volumele încărcate pe nave scăzuseră cu aproximativ două treimi față de începutul anului 2026, potrivit estimărilor Kpler.
În schimb, ceilalți producători din Golf au reușit să mențină volume importante de export în pofida conflictului, SUA escortând convoaie prin Strâmtoarea Ormuz, în timp ce Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite au direcționat cantități mai mari de țiței prin conducte care ocolesc această cale maritimă.
Rata inflației din Iran a ajuns la 80%
Scăderea exporturilor privează Teheranul de valuta forte de care are nevoie pentru a susține rialul și pentru a plăti importurile, inclusiv materiile prime necesare fabricilor. Acest lucru scumpește importurile și alimentează inflația. Rialul a pierdut aproape 15% din valoare față de dolar de când președintele Donald Trump și-a anunțat, în august, campania de presiune economică.
Comerțul general al Iranului nu s-a oprit, totuși, complet. Regimul a exportat bunuri nepetroliere în valoare de aproape 15 miliarde de dolari între jumătatea lunii martie și jumătatea lunii august, potrivit presei iraniene, deși valoarea este mai mică decât anul trecut.
Însă una dintre principalele porți comerciale s-a restrâns recent. Comerțul oficial prin Emiratele Arabe Unite s-a oprit în mare măsură după ce țara a anunțat luna trecută că va suspenda tranzacțiile financiare și economice cu Iranul, potrivit unor oficiali familiarizați cu situația, deși unele schimburi continuă prin intermediul unor companii-paravan.
În prezent, comerțul se redirecționează și prin Turcia, Irak, Oman și Pakistan, însă acest lucru presupune costuri mai mari și mai mult timp.
(Citește și: SUA distrug sistematic petrolierele iraniene – Marco Rubio: „De fiecare dată când vor ataca nave americane, vor pierde petroliere”. Analiști: Prin Ormuz ies deja 15 mil. barili pe zi, aproape cât înainte de război)
(Citește și: SUA slăbesc controlul Iranului asupra Strâmtorii Ormuz: Traficul petrolier se apropie de nivelurile de dinaintea războiului. Teheranul nu mai are radare care să supravegheze tranzitul prin strâmtoare)
(Citește și: Scott Bessent: Peste doi ani, Strâmtoarea Ormuz va fi ca o întindere de apă fără valoare)
(Citește și: Armata SUA anunță eliminarea tuturor minelor iraniene din Ormuz: 1.500 de nave au fost escortate, 750 de milioane de barili de țiței au ieșit din Golf – „Iranul a exportat zero barili”)
(Citește și: Axios: Aproximativ 40 de petroliere au traversat Strâmtoarea Ormuz într-o singură noapte. Iranul a pierdut controlul strâmtorii și amenință că va opri complet exporturile din Golf – Țițeiul se vinde la discount)
(Citește și: Cum iese petrolul din Golful Persic în plin război: Emiratele Arabe au scos în secret, prin Strâmtoarea Ormuz, cu sprijin american, 135 mil. barili de țiței – 150 de petroliere așteaptă în largul Omanului)
(Citește și: Petrolul sare de 91 $/baril după un nou atac asupra unei nave în Strâmtoarea Ormuz – Motorina este cea mai afectată de criza din Orient și oprirea rafinăriilor rusești)
***