Eurodeputații au adoptat luni o serie de modificări ample la garanțiile propuse pentru acordul UE–Mercosur, modificări care ar putea complica semnificativ parcursul către semnarea acestuia, scrie Euractiv.
Comisia Europeană prezentase în luna octombrie o clauză de salvgardare consolidată pentru anumite produse agricole, în speranța de a face acordul mai acceptabil pentru fermieri și pentru statele membre sceptice.
Statele UE au fost deja de acord să aprobe măsura fără modificări.
Însă Comisia pentru comerț internațional (INTA) a Parlamentului European a introdus acum amendamente substanțiale, cel mai important fiind introducerea unei noi „obligații de reciprocitate” privind standardele de producție. Aceasta a fost propusă de eurodeputatul belgian Benoit Cassart (Renew) și de eurodeputatul francez Jeremy Decerle (Renew).
De asemenea, au fost aprobate amendamente de compromis negociate de raportorul Parlamentului pentru Mercosur, Gabriel Mato. Acesta a salutat votul, afirmând că textul rezultat este mai solid decât propunerea inițială a Comisiei și reflectă principalele preocupări ridicate de eurodeputații din domeniul agriculturii.
Pragurile pentru declanșarea măsurilor de salvgardare, reduse
Textul revizuit reduce pragurile necesare pentru declanșarea măsurilor de salvgardare, de la o scădere de 10% la una de 5% a prețurilor la import față de media ultimilor trei ani, cu condiția ca prețul să fie, de asemenea, cu cel puțin 5% sub media prețurilor interne din UE.
Totodată, se subliniază faptul că Executivul comunitar nu ar trebui să fie constrâns exclusiv de praguri numerice și că poate declanșa o investigație ori de câte ori există „indicii clare de deteriorare” a situației economice a unui sector.
Eurodeputații au redus și termenul în care Comisia trebuie să reacționeze după declanșarea unei investigații, de la 21 la 14 zile. În plus, au extins lista produselor acoperite de clauza de salvgardare, incluzând citricele (portocale, lămâi, mandarine) și ouăle.
Dacă Parlamentul va confirma această poziție în plen, pe 16 decembrie, eurodeputații și Consiliul vor trebui să intre în negocieri.
Acest lucru complică strategia Consiliului, care viza adoptarea rapidă și fără modificări a regulamentului privind salvgardarea, pentru a evita negocierile interinstituționale și pentru a se asigura că mecanismele de protecție sunt în vigoare înainte de semnarea planificată a acordului în Brazilia, pe 20 decembrie.
Pentru unele state membre, un mecanism de salvgardare robust pentru sectoarele agricole sensibile rămâne „un complement esențial” al acordului, a declarat un diplomat UE pentru Euractiv.
(Citește și: ”Măsuri pentru protecției fermierilor europeni în cadrul acordului UE-Mercosur: Comisia va monitoriza importurile și prețurile – are pregătit un răspuns rapid”)
***