27 noiembrie, 2024

Guvernul Boliviei şi consorţiul chinez CBC, care include producătorul de baterii CATL, au semnat un acord conform căruia CBC va construi două unităţi de extracţie directă a litiului, valoarea investiţiei fiind de cel puţin un miliard de dolari, relatează Reuters.

Executivul bolivian va deţine o participaţie de 51% în proiectul din Uyuni, în sud-vestul țării, în aşa numitul triunghi de litiu împărţit cu Chile şi Argentina.

Împreună, cele două fabrici ar urma să producă anual 35.000 tone metrice de litiu, a anunţat Omar Alarcon, şeful companiei de stat YLB. Acesta a adăugat: „CBC va construi unităţile folosind tehnologia sa, asumându-şi costurile şi riscurile. Mă aştept ca investiţia de un miliard de dolari să reprezinte construcţia iniţială”.


Chiar dacă deţine cele mai mari resurse mondiale de litiu, un mineral esenţial în fabricarea bateriilor pentru vehicule electrice (EV), Bolivia nu a gestionat o creştere semnificativă a producţiei şi mulţi investitori sunt speriaţi de climatul politic volatil din țară.

Pe plan global, CATL furnizează baterii pentru mai mult de o treime dintre vehiculele electrice şi hibride.

Extracția directă este o metodă inovatoare de extragere a litiului, mai rapidă decât metodele tradiționale ce folosesc bazine de evaporare masive.

În septembrie, Bolivia a semnat și un contract cu grupul rus Uranium One ,pentru construirea unei fabrici de 970 de milioane de dolari și care să producă 14.000 de tone de carbonat de litiu anual.


Cu toate acestea, acordul are nevoie de aprobarea Congresului, unde partidul de guvernământ este fracturat, iar președintele Luis Arce nu are o majoritate în Congres.

(Citește și: Dezmeticirea Europei: Consiliul aprobă Regulamentul pentru materiile prime critice – dezgroparea resurselor proprii reduce dependența de China. Producătorii și cum stă România)

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: