5 martie, 2025

Cu peste 50 de debitori care cer falimentul Combinatului Liberty Galați (fostul Sidex), conducerea celui mai mare combinat siderurgic din țară a inițiat procedura de concordat preventiv, care are rolul de a stabiliza finanțele companiei.

La fel ca toți producătorii de oțel din România și din Europa, competitivitatea gigantului siderurgic de la Galați a fost afectată de costurile imense ale energiei și de importurile de oțel la prețuri de dumping din afara Uniunii Europene. Planul anunțat are scopul de a susține compania să traverseze condițiile dificile de piață.

Siderurgia solicită protecție față de importurile ieftine

„În actualele condiții ale pieței, afectate de războiul prelungit din Ucraina, de prețurile mari ale energiei și  de importurile uriașe din afara UE care au inundat Europa, precum și în contextul noilor tarife impuse de SUA asupra importurilor de oțel și lipsa unor măsuri reale de protecție a industriei siderurgice la nivelul Uniunii Europene, noua procedură va permite Liberty Galați să aloce toate resursele financiare aflate la dispoziție pentru repornirea operațiunilor și creșterea producției la un nivel sustenabil”, a declarat Radu Ionescu, Director General Liberty Galați.


Liberty Galați este cel mai mare producător de oțel integrat din România, cu o capacitate de producție de aproximativ 3 milioane de tone de oțel pe an, pentru clienți din domeniul construcțiilor, naval, petrolier și gaze, precum și cel al producției de energie regenerabilă. Aproximativ 4500 de angajați lucrează în combinat.

Activitatea pe platforma siderurgică este oprită de luni de zile

Pe 5 iunie 2024, combinatul Liberty Galați a oprit activitatea furnalului nr.5, singurul rămas operational pe platforma sidrurgică. Cea mai recentă oprire face parte dintr-o serie lungă ce a marcat activitatea în ultimii ani. Combinatul nu  a mai putut produce brame – un semifabricat obținut prin laminarea lingourilor de oțel – iar acestea au fost importate o perioadă pentru producerea de laminate.

În prezent sunt oprite și laminoarele, iar cei aproximativ 4.500 de angajați nu și-au mai primit salariile de la începutul acestui an.

Concordatul preventiv este o procedură juridică de protejare a companiilor viabile din punct de vedere economic care se confruntă cu presiuni financiare. Legea din România permite companiilor să restructureze datoriile cu consimțământul creditorilor, să mențină continuitatea businessului și să asigure stabilitatea financiară pe termen lung. Procedura reprezintă o etapă importantă în procesul de consolidare financiară a companiei și permite transparența prin supraveghere juridică, cu scopul de a proteja interesele stakeholderilor săi.  Concordatul va fi implementată cu suportul specialiștilor desemnați de Liberty: EuroInsol și Sierra Quadrant, se arată în comunicatul combinatului siderurgic.

Liberty Steel Group face parte din Alianţa GFG, un grup global de companii şi investiţii deţinut de Sanjeev Gupta şi familia sa. 


***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: