Curtea Constituțională a României a cerut joi – într-o decizie fără precedent – ca Biroul Electoral Central să renumere toate cele 9.465.257de voturi de la primul tur al alegerilor prezidențiale.
CCR se va întruni vineri pentru a decide asupra uneia din cererile de anulare a primului tur al alegerilor prezidenţiale.
Potrivit Autorității Electorale Permanente, procesul de rnumărare a voturilor nu poate fi în niciun caz făcut până vineri, ba chiar nici în câteva zile, din cauza numărului mare de voturi și a infrastructurii:
„Reverificarea a peste 9 milioane de voturi, depozitate în cele 41 de județe, nu poate fi făcută nici în ore, nici într-o zi, nici în două. Nu pot să apreciez cât ar dura, e vorba de peste 9 milioane de voturi depozitate în arhivele tribunalelor .
Ar trebui dovezi temeinice că această numărătoare nu a fost făcuta cum trebuie. Ori până la validarea proceselor verbale nu a existat nicio contestatie cu privire la faptul că numărotarea voturilor a fost făcuta greșit”, a declarat președintele AEP, Toni Greblă, într-o intervenție la postul Digi 24.
Comunicatul oficial al Curții Constituționale a României:
„Pe rolul Curţii Constituionale a fost constituit Dosarul nr. 3671F/2024, având ca obiect examinarea cererii de anulare a alegerilor pentru funcţia de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024, formulată de domnul Cristian Vasile Terheș.
Luând în dezbatere cererea de anulare formulată, argumentele autorului acesteia referitoare la neconcordanţele dintre voturile valabil exprimate și consemnarea acestora în procesele-verbale în cazul candidaților Elena-Valerica Lasconi și Ludovic Orban, precum și aspectele referitoare la numărul semnificativ al voturilor nule, în temeiul art.146 lit.f) din Constituţie, art.37 și 76 din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale si art.3 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Presedintelui României,
Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, prin încheierea din 28 noiembrie 2024, a dispus reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot (subl. redactiei) cuprinzând voturile valabil exprimate si cele nule la alegerile pentru funcţia de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024.
Rezultatele reverificării și renumărării se vor înainta Curții Constituţionale de către Biroul Electoral Central.
Curtea Constitutională a stabilit următorul termen de judecată in dosarul antereferit pentru data de 29 noiembrie 2024, orele 14.”
****
Știrea inițială:
CCR a cerut joi renumărarea tuturor voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale, anunță un comunicat transmis de instituție. Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, spune că renumărarea este imposibil de realizat în două zile, cu atât cu atât mai mult până vineri, când a fost fixat noul termen pentru dezbaterea acestui dosar.
Toni Greblă a explicat că ar trebui renumărate peste nouă milioane de buletine de vot, care acum sunt în arhivele tribunalelor din județe, iar procedura de reverificare a votului nu se poate face în câteva ore sau o zi.
De asemenea, Toni Greblă a explicat că pentru deciderea renumărării ar trebui să existe dovezi, iar birourile electorale nu au comunicat în ziua votului nici măcar o neregulă privind procesul de numărare a voturilor.
Reamintim că Elena Lasconi (USR) a intrat în turul 2, cu aproximativ 2.700 de voturi obținute în plus comparativ cu Marcel Ciolacu. Pentru primară, candidatul PSD nu a reușit să intre în turul 2 al prezidențialelor.
Prezentăm integral comunicatul CCR:
„În ziua de 28 noiembrie 2024, Plenul Curții Constituționale a examinat cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024, formulată de domnul Cristian Vasile Terheș (Dosar nr.3671F/2024), și având în vedere art.146 lit.f) din Constituție, art.3 din Legea
nr.370/2004 pentru alegerea Președintelui României, precum și art.37 și 76 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu unanimitate de voturi, a dispus:
- Reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele nule la alegerile pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024.
- Înaintarea rezultatelor reverificării și renumărării Curții Constituționale de către Biroul Electoral Central.
- Termen de judecată pentru data de 29 noiembrie 2024, ora 14,00. În aceeași ședință, Plenul Curții Constituționale a respins, ca tardivă, cu unanimitate de voturi, cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024, formulată de domnul Sebastian-Constantin Popescu (Dosar nr.3672F/2024).
În aceeași ședință, Plenul Curții Constituționale a respins, ca tardivă, cu unanimitate de voturi, cererea de anulare a alegerilor pentru funcția de Președinte al României din data de 24 noiembrie 2024, formulată de domnul Sebastian-Constantin Popescu (Dosar nr.3672F/2024).”
Startul în campania electorală pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale se amână
Campania electorală pentru cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale începe după ce Curtea Constituţională îi validează pe cei doi competitori care au cele mai multe voturi, a declarat joi, pentru Agerpres, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă.
”Campania electorală pentru turul 2, zice legea, începe în momentul în care CCR i-a validat pe primii doi care participă în finală. Teoretic, campania electorală până mâine când se pronunţă CCR e oprită. (…) Legea spune că începe după ce CCR îi validează pe cei doi care merg în turul doi. Până nu se pronunţă CCR oficial nu începe campania”, a explicat Greblă.
Potrivit calendarului aprobat de Guvern, campania trebuia să înceapă vineri.
Sesizările
Candidatul Partidului Noua Românie, Sebastian Popescu, şi candidatul Partidului Naţional Conservator Român, Cristian Terheş, au depus la Curtea Constituţională solicitări de anulare a primului tur al alegerilor prezidenţiale.
Sesizarea înregistrată de Sebastian Popescu este inadmisibilă din motive formale, potrivit informațiilor G4Media, astfel încât rămâne în discuție cea a lui Cristian Terheș, care se bazează pe câteva corecturi asumate de toți membrii secțiilor de vot în cazul unor voturi exprimate pentru Ludovic Orban. Cel din urmă s-a retras din cursă, pentru a o susține pe Elena Lasconi, însă el a rămas pe buletinele de vot.
Cererea lui Sebastian Popescu îl viza pe câștigătorul primei runde a prezidențialelor, Călin Georgescu, și invoca, printre altele, faptul că acesta ar fi declarat în mod fals că nu a cheltuit niciun ban în campanie.
Curtea Constituţională trebuia să valideze, cel târziu până vineri, în lipsa unor contestaţii, rezultatul primului tur al alegerilor pentru preşedintele României, să anunţe numele primilor doi candidaţi clasaţi care se vor confrunta în turul al doilea şi să asigure publicarea rezultatului în mass-media şi în Monitorul Oficial.
Cel de-al doilea tur va avea loc în 8 decembrie în ţară şi între 6-8 decembrie în străinătate. Campania electorală pentru cel de-al doilea tur începe în ziua în care s-a adus la cunoştinţa publică ziua votării şi se încheie în preziua votării.
Potrivit art. 50 alin 3 din Legea 370 pentru alegerea Preşedintelui României, procesele-verbale întocmite de birourile electorale judeţene, cel al municipiului Bucureşti şi al secţiilor de votare din străinătate vor fi trimise, cu pază înarmată, într-un dosar sigilat, ştampilat şi semnat de membrii acestora, împreună cu ştampila biroului electoral respectiv, către Biroul Electoral Central, în cel mult 48 de ore de la primirea ultimului proces-verbal de la birourile electorale ale secţiilor de votare.
În termen de cel mult trei zile de la încheierea votării, cel mai târziu în 26 noiembrie, ora 24.00, candidaţii primului tur al prezidenţialelor sau partidele politice ori alte formaţiuni pot cere, la Curtea Constituţională, anularea alegerilor dacă votarea şi stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă „de natură să modifice atribuirea mandatului sau ordinea candidaţilor care pot participa la al doilea tur de scrutin”.
Cererea trebuie motivată şi însoţită de dovezile pe care se întemeiază. Potrivit aceleiaşi legi, în această situaţie, Curtea Constituţională va dispune repetarea turului de scrutin în a doua duminică de la data anulării alegerilor.
(Citește și: ”Directorul general al TikTok, convocat la Parlamentul European pentru rolul platformei în alegerile din România”)
(Citește și: ”Cristian Grosu / Rusia și marfa (tuturor) clienților. Oferta pentru România”)
****
Un răspuns
Renumărarea voturilor este o nouă mânărie pusă la cale de PSD. Rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, 2024 ar putea fi pusă în legătură cu jocurile făcute de PSD care a pregătit un scenariu pe modelul din anul 2000 (cu finala Iliescu – C. V. Tudor), de data asta cu finala Ciolacu – Simion. Nu întâmplător liberalii vorbeau în campania electorală despre „binomul PSD-AUR”.
Asadar, după primele rezultate ale exit-poll-urilor, la care Ciolacu și oamenii săi aveau acces, indicau în cursul după-amiezii din duminica votului, faptul că Simion rămânea în urmă și că, în schimb, Călin Georgescu putea s-o depășească pe Lasconi, a determinat Conducerea PSD din București să-l abandoneze pe George Simion și să înceapă să direcționeze voturi către Călin Georgescu.
(Vezi: https://vestea.net/primari-psd-din-neamt-duminica-la-5-seara-ne-au-zis-de-la-partid-sa-dam-voturi-lui-georgescu-tesla/)
Acest lucru este posibil să se fi făcut în mai multe judete unde Ciolacu stătea bine în sondajul de la urne.
Asadar, voturile direcționate de PSD, spre seară, de la Marcel Ciolacu către Călin Georgescu au condus la plasarea liderului PSD pe locul 3 , acesta a pierdut finala la o distanță de 2.500 de voturi în fața Elenei Lasconi.