Confederaţia cartel ALFA le solicită guvernanților „menţinerea implicării strategice a statului în sectoare-cheie”, esenţiale pentru securitatea naţională şi stabilitatea socio-economică. „Profunda îngrijorare” a sindicaliștilor este exprimată din cauza potențialelor „riscuri pe care tendinţele actuale de privatizare” le pot provoca în România în contextul provocărilor fiscale.
Cartel ALFA consideră că până acum, „cu mici excepţii”, majoritatea privatizărilor au fost „un eşec” şi au condus, până la urmă, la „închiderea de unităţi economice şi pierderea de locuri de muncă”.
„Privatizarea, atunci când nu este gestionată cu atenţie şi transparentă, poate genera vulnerabilităţi economice majore”, a declarat Bogdan Iuliu Hossu, președintele cartel Alfa, citat în comunicatul organizației.
Confederaţia sindicală consideră că statul „trebuie să-şi păstreze participaţiile strategice în sectoare critice pentru a garanta că serviciile esenţiale rămân accesibile şi la un preţ corect pentru cetăţeni”, iar diferite tipuri de proprietate publică sau parteneriate mixte, cu structuri de guvernanţă transparente, pot asigura un echilibru între responsabilitatea fiscală şi bunăstarea socială.
Confederația solicită Guvernului să iniţieze discuţii constructive cu sindicatele, asociaţiile patronale şi reprezentanţii societăţii civile, pentru a elabora o abordare prudentă în gestionarea deficitului bugetar şi în analiza opţiunilor de privatizare acolo unde se justifică cu adevărat.
„Prosperitatea viitoare a României depinde de menţinerea unui model economic echilibrat. Protejarea implicării statului în sectoarele-cheie nu doar că stabilizează serviciile publice, ci şi sporeşte rezilienţa în faţa incertitudinilor economice globale. Orice demers de privatizare trebuie însoţit de măsuri de reglementare ferme, menite să asigure protecţia drepturilor lucrătorilor, practicile de muncă echitabile şi interesul public”, se mai arată în comunicat.
Presiunile fiscale nu trebuie să împingă România spre privatizări nesăbuite în energie, apărare și infrastructură – altfel, nu va putea răspunde eficient în situații de criză
„Chiar dacă recunoaştem necesitatea de a aborda deficitul bugetar, trebuie să ne asigurăm că România menţine o participare robustă în sectoare care ţin de suveranitatea naţională, precum energie, apărare şi infrastructură, cum fac toate tarile membre a Uniunii Europene”, se arată într-un comunicat de presă al confederaţiei.
Privatizarea excesivă în sectoare strategice poate diminua capacitatea guvernului de a răspunde eficient la situaţii de urgenţă naţională, de a proteja interesele publice şi de a implementa politici sociale şi economice în beneficiul tuturor cetăţenilor.
„Vânzarea participaţiilor statului în industrii critice poate aduce un sprijin financiar pe termen scurt, dar expune ţara la riscuri pe termen lung, precum scăderea veniturilor bugetare, creşterea şomajului şi limitarea flexibilităţii politice în momente de criză. Privatizarea, dacă nu este însoţită de un cadru de reglementare puternic, poate conduce la reducerea locurilor de muncă în Romania, erodarea drepturilor lucrătorilor şi destabilizarea comunităţilor care depind de industriile respective prin locurile de muncă”, mai spune cartel Alfa.
„În schimb, au amplificat percepţia de instabilitate politică şi lipsă de predictibilitate, subminând încrederea investitorilor şi a partenerilor internaţionali. În loc să rezolve problemele bugetare pe termen lung, „ordonanţa trenuleţ” a generat confuzie şi incertitudine, punând presiune suplimentară pe sistemul economic şi afectând serios credibilitatea României pe plan extern. Măsurile adoptate pripit, fără o consultare adecvată cu partenerii sociali şi fără o analiză de impact aprofundată, pot submina eforturile de reformă şi pot crea un climat nefavorabil dezvoltării durabile”, explică sindicaliștii.
(Citește și: OUG: Statul va controla inclusiv investițiile făcute de cetățeni români sau companii românești pentru a evita preluările ostile)
****