29 noiembrie, 2024

Dacă CCR va invalida primul tur al alegerilor prezidențiale, el s-ar putea repeta pe 15 decembrie, iar al doilea va avea loc la 29 decembrie, a delarat vineri președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), la Radio România Actualități. Pe de altă parte, USR acuză că BEC a trimis o circulară prin care interzice reprezentanțiilor birourilor electorale județene care să ofere detalii despre renumărare, întrucât acestea „sunt confidențiale”.

„Sperăm ca această acţiune, care este realizată de Birourile Electorale Judeţene, coordonată de Biroul Electoral Central – Autoritatea Electorală Permanentă nu are nici o competenţă legală în această operaţiune – să se termine cât mai repede. Din informaţiile pe care le avem, unele judeţe vor termina chiar în cursul zilei de astăzi (vineri n.r.) renumărarea voturilor şi să fie comunicat rezultatul cât mai repede posibil la Curtea Constituţională, pentru ca aceasta să poată să ia decizia de validare a alegerilor sau de invalidare a scrutinului din 24 noiembrie şi de organizare a unui prim tur de scrutin pentru alegerea preşedintelui în 15 decembrie, al doilea tur urmând să se desfăşoare în 29 decembrie, o dată care ne dă multe inconveniente în ceea ce priveşte organizarea alegerilor, desfăşurarea alegerilor pe data de 29 decembrie, repet.”

Președintele AEP a mai spus că după renumărare pot apărea cifre diferite, care să schimbe ordinea candidaților rezultată după turul I și atunci CCR poate dispune invalidarea:


„Eu vă spun din punct de vedere juridic cum pot sta lucrurile – dacă constată (CCR n.r.) că frauda este atât de mare încât determină schimbarea ordinii competitorilor politici, atunci poate să dispună invalidarea. Dar repet, dacă există probe certe că ordinea a fost influenţată de modul cum s-a desfăşurat votarea sau cum s-au numărat voturile şi poate să dispună invalidarea scrutinului din 24 noiembrie sau poate să constate că există unele diferenţe, cum poate să fie şi firesc, dar că acestea nu au influenţat major rezultatul final şi să valideze primul tur de scrutin. O diferenţă care schimbă ordinea competitorilor politici, adică cel de pe locul unu trece pe locul şapte şi cel de pe locul şase ar trece pe locul doi. Nu ştiu… Deci, se schimbă radical ordinea stabilirii rezultatelor votului.”

În acest moment, AEP nu știe dacă trebuie să tipărească buletinele de vot pentru turul 2: „Noi tehnic putem să organizăm alegerile. Deocamdată însă nu ştim cum să tipărim buletinele de vot pentru turul doi, pentru că nu este validat turul întâi”, a mai precizat șeful AEP.

A început renumărarea voturilor, BEC interzice birourilor județene să ofere informații despre cum se desfășoară operațiunea

BEC este acuzat de USR că împiedică informarea partidelor despre renumărarea voturilor, conform unui comunicat al partidului. ”BEC tocmai a trimis o circulară prin care precizează că reprezentanții din BEJ nu pot să ne trimită detalii de la renumărare că sunt confidențiale”, arată USR.

Operațiunea nu este efectuată de către cei care au participat în secții la votarea de duminică, în componența echipelor intrând acum mai mulți funcționari.


Renumărarea e făcută de birourile electorale județene, care au sediul în prefecturi, la derularea acestui proces participând angajații prefecturilor, instituții politice ce reprezintă guvernul PSD – PNL.

De asemenea, mai participă la operațiunea de renumărare a voturilor participă membrii Biroului Electoral Județean, în calitate de personal tehnic auxiliar.

(Citește și: BEC pune în aplicare decizia CCR – măsurile prin care va renumăra toate voturile de la prezidențiale: compromiterea calendarului electoral)

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: