obligațiuni municipale românia

16 septembrie, 2026

Investitorii internaționali tratează obligațiunile României ca și cum ar fi singurele titluri suverane din Uniunea Europeană cu rating „junk”, dar dobânzile ridicate oferite de Ministerul Finanțelor continuă să atragă cumpărători în pofida crizei politice prelungite de la București, scrie miercuri Bloomberg.

Conform agenției internaționale de presă, costul unui contract de protecție/asigurare a riscului împotriva unui posibil default al României pe următorii cinci ani, măsurat prin contracte credit default swap (CDS), este de departe cel mai ridicat dintre rândul peste 60 de state cu rating investment-grade monitorizate.

De menționat că dobânzile la care se împrumuta România miercuri ajunsesetă la 7,35% la obligatiunile pe 10 ani, cea mai mare valoare din ultimele 5 luni – sub presiunea crizelor externe și interne.
Situația este similară și pe piața obligațiunilor în monedă locală, unde dobânda/randamentul titlurilor României cu maturitatea la doi ani se situează la 6,52% – cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană. Randamentele obligațiunilor în lei cu scadență la doi ani sunt cu circa 180 de puncte de bază peste cele ale obligațiunilor poloneze similare și cu aproximativ 235 de puncte de bază peste cele ale Republicii Cehe.

Mulți investitori în instrumente cu venit fix (obligațiuni în acest caz) consideră aceste dobânzi drept o compensație adecvată pentru riscurile asociate României, aflată în criză de la prăbușirea guvernului în luna mai, pe fondul măsurilor de austeritate, scrie Bloomberg.

România, mai riscantă ca Oman sau Indonezia în ceea ce privește plata datoriei în valută. Analist: ”Când există un exces de pesimism și toată lumea este îngrijorată, atunci e momentul să cumperi”

Marți, costul CDS-urilor (credit default swaps) pentru România era de 144 de puncte de bază, în scădere față de cele 167 de puncte de la sfârșitul lunii aprilie, când criza politică s-a intensificat. Următoarele state suverane cu rating „investment grade” care înregistrează cele mai ridicate costuri sunt Oman și Indonezia, tranzacționate la un nivel de aproximativ 85 de puncte de bază.

„La nivelurile actuale (ale dobânzilor), achiziția începe să devină atractivă. Este scenariul clasic pentru piețele emergente: când există un exces de pesimism și toată lumea este îngrijorată, atunci este momentul să cumperi”, a declarat Juan Orts, strateg la Société Générale SA în Londra.

Orts a afirmat că România a „evitat glonțul” atunci când Fitch Ratings a menținut ratingul BBB- în luna iulie și că, probabil, va evita și o retrogradare la categoria „junk” din partea S&P Global, în cadrul evaluării programate pentru 2 octombrie.

Indicatori specifici categoriei „junk” – Deși e pe „investment-grade”, titlurile românești au dobânzi de „junk”. Anticipatele, un scenariu negativ

Bloomberg mai punctează că datoria externă a țării – pentru care România beneficiază de un rating „investment grade” din partea tuturor marilor agenții de evaluare – se tranzacționează la niveluri comparabile cu cele ale statelor cu rating „junk”, precum Africa de Sud, Columbia și Brazilia.

Având în vedere că dobânzile și spread-urile au rămas în mare parte stabile în pofida turbulențelor politice de la București, unii investitori și analiști se așteaptă acum la o evoluție pozitivă a titlurilor de stat, dacă guvernanții vor elabora un buget riguros pentru 2027 și vor evita scenarii negative, precum alegerile anticipate.

Viktor Szabo, director de investiții la Aberdeen Investments, a afirmat că România oferă valoare raportat la profilul său de rating și vede potențial ca obligațiunile în monedă locală să aibă o evoluție bună „într-un context de rate de dobândă stabile și de continuă performanță fiscală peste așteptări”.

Pe de altă parte, „o propunere de buget pentru 2027 slabă sau neconvingătoare ar putea împinge România peste pragul critic” și spre categoria „junk”, a spus el.

Investitorii urmăresc reducerea deficitului din acest an și se așteaptă ca bugetul pe 2027 să continue tendința

De notat că România deține cel mai scăzut rating din categoria „investment grade” în cazul tuturor celor trei mari agenții de evaluare financiară, la distanță de un downgrade de categoria „junk”.

Conform Bloomberg, investitorii se concentrează acum pe reducerea semnificativă a deficitului din acest an și pe așteptările privind o tendință similară în bugetul pentru 2027. Lunile de instabilitate politică au generat îngrijorări că autoritățile s-ar putea să nu reușească să limiteze cheltuielile conform planului, în timp ce economia se luptă să iasă din recesiune și să tempereze rata mare a inflației.

„Riscurile interne din România au crescut de la prăbușirea guvernului. Cu toate acestea, spread-urile suverane au evoluat bine”, a declarat Sheraz Hussain, manager de portofoliu la RBC BlueBay, o firmă de administrare a activelor cu sediul la Londra.

(Citește și: Cristian Grosu / Nu încercați asta acasă. Iar ei să nu facă asta)

***



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: