Indicele BET a scăzut și în a doua ședință a săptămânii, însă deprecierea zilnică a fost de doar -0,6%, în temperare după ce în primele trei ore referința bursei locale afișa o scădere de aproximativ -2%. BET deschis puternic în scădere ziua bursieră de marți, după ce a închis ședința de luni pe minimele zilei, cu un minus de -2,2%.
În mod relevant, BET s-a menținut din nou, la închidere, peste nivelul de 30.800 puncte indicat anterior ca un prag relevant de către CursDeGuvernare.ro (30.829 puncte la finalul ședinței de marți – LINK AICI) și este din nou puternic ”supravândut” (vezi grafic BET mai jos, respectiv indicatorul RSI – Relative Strength Index care e sub valoare 30 pe graficul zilnic), ceea ce configurează o potențială continuare a revenirii de marți, din zona noilor minime. Marți, în prima parte a zilei, BET a înregistrat un minim intra-day de 30.373 puncte, cu revenire în ultimele ore de tranzacționare.

Configurația tehnică a BET și semnalele politice care ar putea susține o revenire
Menținerea BET peste pragul de 30.800, la închidere (minimul intra-day anterior, stabilit în 17 septembrie, când a fost anunțată desemnarea europarlamentarului PNL Siegfried Mureșan pentru postul de premier), este posibilă în ciuda riscului ridicat al neînvestirii cabinetului Mureșan, în ședința Parlamentului de miercuri de la ora 13:00.
Asta în contextul în care BET a corectat deja o bună parte din avansul masiv din ultimele 18 luni și se poate prefigura continuarea corecției ”prin timp” (nu prin scăderea prețurilor), la fel ca după alegerile anulate din final de 2024 – piața locală a intrat probabil într-o perioadă mai îndelungată de consolidare, pentru ”digerarea” în timp (evoluție laterală în următoarele săptămâni/luni) a raliului masiv pornit în luna mai 2025, după alegerea unui nou președinte.
De notat de asemenea că, și dacă Guvernul Mureșan nu trece de Parlament, există posibilitatea unei reveniri volatile pentru BET în cazul îmbunătățirii perspectivelor de soluționare a crizei politice, în contextul unei posibile noi desemnări rapide în următoarele zile de către președintele Nicușor Dan.
Pe de altă parte, străpungerea decisivă a minimelor de la închidere din 17 septembrie pe BET (30.800) ar împinge cel mai probabil referința bursei spre următorul nivel de ”suport” important, situat în preajma nivelului 28.500-29.500 puncte, de unde BET a început în 5 mai un raliu puternic (nivel care reprezintă o bază de acumulare puternică). Totuși, o continuare de această natură a declinului actual ar marca intrarea în ”bear-market”.
Referința bursei a intrat oficial în teritoriul corecției pe 15 septembrie, când a consemnat un declin de peste -10% față de ultimul maxim istoric, de 36.487 de puncte, atins în data de 19 august. În prezent, BET afișează o scădere de -15,5% față de maximul istoric respectiv.
Notă: Un minus de peste 10 procente pentru un activ financiar, față de un maxim istoric recent, marchează intrarea oficială în teritoriul corecției. În același timp, pragul de -20% marchează intrarea în ”bear-market”.
Temperarea evoluției negative a BET a avut loc într-un context similar pe bursele internaționale, caracterizat de calmarea volatilității prețului petrolului Brent și calmării tendinței de creștere accelerată a dobânzilor suverane pe piețele dezvoltate. La ora 18:35, principalii indici bursieri din SUA afișau scăderi cuprinse între -0,5% pentru Dow Jones și -0,1% pentru Nasdaq.
Dobânzile suverane ale României s-au calmat, pragul de 5.28 lei/euro a fost apărat de BNR. Semnal pozitiv pentru o revenire: riscul pentru un downgrade suveran pe 2 octombrie e redus
În același timp, piețele financiare românești s-au mai relaxat, cu toate că presiunea de depreciere pe cursul valutar al leului în raport cu euro se menține (BNR a apărat pragul de 5.28 lei/euro, marți).
Astfel, ROBOR la 3 luni a stagnat, marți, după ce a crescut cu 13 puncte de bază în ultimele câteva zile, în timp ce dobânzile suverane ale României au scăzut ușor, după ce luni au atins noi maxime ale ultimelor 12 luni: dobânda suverană pe 10 ani (RO10Y) se situa la ora 18:38 la 7,65%, de la 7,69% luni, cea pe 5 ani (RO5Y) la 7,41%, de la 7,51% luni, iar dobânda suverană pe 2 ani (RO2) la 7,23%, de la 7,33% luni.

Contextul politic rămâne în continuare unul tensionat, nefiind clară soluția de ieșire din criza politică ce ține de 5 luni, fiind în același timp urgentă nevoie de instalarea unui nou Guvern cu puteri depline, care să facă rectificarea bugetară, să închidă PNRR-ul și să pregătească/adopte bugetul pe 2027.
Declinul recent al bursei și creșterea dobânzilor vine și într-o perioadă cu o evoluție slabă a economiei românești (stagflație), caracterizată inclusiv de instabilitate politică și de lipsa unui consens politic pentru formarea unui guvern, care va avea în continuare misiunea dificilă de a reduce deficitul bugetar de la nivelul de 6% din PIB din acest an la sub 3% în următorii ani.
(Citește și: PSD, ”decizie fermă, asumată şi ireversibilă”: Nu va vota Guvernul Mureșan, parlamentarii săi rămân în sală pentru a asigura cvorumul)
(Citește și: Cresc tensiunile în piețele financiare – Dobânda pe 10 ani a României urcă spre 7,7%, cea pe 2 ani sare brusc la 7,1% – ROBOR face primul salt după multe luni de stabilitate)
(Citește și: Bursă: BET își reia corecția după revenirea tehnică de joi și vineri. Ce ar putea urma pentru bursa locală)
(Citește și: Situația de la care pornește noul premier: deficit în scădere și inflație în frânare, dar industrie în cădere, șomaj în creștere, energie în criză, dobânzi de „junk” și un necesar de finanțare acoperit abia 65%. Piețele nu mai au răbdare)
(Citește și: BET schițează revenirea după anunțul privind desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru postul de premier. Dobânda pe 10 ani a României scade ușor, la 7,2%)
(Citește și: Bloomberg: Investitorii tratează obligațiunile României ca pe singurele titluri „junk” din UE – Investitorii urmăresc reducerea deficitului din acest an și se așteaptă ca bugetul pe 2027 să continue tendința)
***