joi

18 aprilie, 2024

1 februarie, 2020

Autoritățile britanice au fost surprinse de numărul mare de români care au depus cerere pentru statutul de rezident în urma Brexitului, susține ambasadorul Andrew Noble. După ce peste 435.000 au depus astfel de cereri, Noble a dezvăluit că executivul de la Londra a fost luat prin surprindere.

”Comunitatea românească este unul dintre grupurile din Marea Britanie care a dat dovadă de mare încredere în Procedura de înregistrare a cetățenilor UE. Au fost depuse mai multe cereri decât numărul românilor de care știam noi că este în Marea Britanie. Obișnuiam să spunem că sunt 400.000 de români în Marea Britanie. Ei bine, 435.000 s-au înregistrat deja, adică 110 la sută. Numărul cererilor din partea polonezilor este la 60 la sută din câți credem că sunt. Iar bulgarii sunt la 135 la sută”, a declarat Andrew Noble, citat de Mediafax.

Șeful misiunii diplomatice a declarat că românii nu vor fi afectați deloc de Brexit.


”Ca rezultat al Acordului de Retragere a apărut perioada de implementare, în timpul căreia aproape nimic nu se va schimba. Aproape totul rămâne la fel. Va exista o diferență fundamentală despre jurisdicția Curții Europene de Justiție. În legătură cu drepturile cetățenilor, singura diferență remarcată este că Acordul de retragere nu stipulează în continuare drepturile tale, de cetățean european, de a vota în alegerile locale și europene. Noi, în Marea Britanie, am acordat dreptul de vot în cadrul alegerilor locale și cerem acest lucru și din partea celorlalte 27 de state care rămân în UE. Trei țări au acceptat deja, problema rămâne de discutat între noi și Guvernul României”, a încheiat Noble.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: