cursdeguvernare

joi

26 septembrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Alexandra Pele

Bursele din China s-au prăbușit în prima ședință de tranzacționare din acest an. Principalii indici – cel al bursei de la Shanghai (Shanghai Composite Index) și CSI 300 (care reflectă evoluția celor mai importante 300 de acțiuni tranzacționate pe bursele...
4 ianuarie, 2016
Noua autoritate europeană care a preluat, începând din acest an, atribuțiile de ”rezoluție ordonată” a băncilor aflate în dificultate și-a bugetat fonduri suficiente finanțării unor servicii de consultanță pentru lichidarea a 10 bănci, în următorii patru ani, reiese dintr-o ofertă transmisă mai...
4 ianuarie, 2016
Guvernul a aprobat în ultima şedinţă din acest an normele metodologice de aplicare a noului Cod fiscal, care vin să clarifice și să detalieze modul de aplicare a legislației fiscale ce va intra în vigoare începând cu 1...
30 decembrie, 2015
Banca centrală din China a suspendat miercuri tranzacţiile valutare internaţionale a cel puţin trei bănci străine până în luna martie, potrivit unor surse citate de Reuters. Printre serviciile suspendate se numără lichidarea poziţiilor spot ale clienţilor, precum şi...
30 decembrie, 2015
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi majorat de la 1.050 de lei la 1.250 lei lunar începând cu 1 mai 2016, pentru un program complet de lucru de 8 ore pe zi,...
30 decembrie, 2015
Programul “Prima casă“ va fi continuat şi în anul 2016, fiind alocat un plafon total de garantare în valoare de 1,5 miliarde de lei, potrivit unei Hotărâri adoptate miercuri de Guvern. Din acest plafon total, suma de 200 de milioane de...
30 decembrie, 2015
Guvernul a amânat cu un an termenul până la care comisiile de fond funciar aveau obligaţia de a soluţiona toate cererile de restituire, de punere în posesie şi de eliberare a titlurilor de proprietate pentru terenurilor preluate abuziv în perioada...
30 decembrie, 2015
Creşterea economică globală va fi dezamăgitoare în 2016, iar perspectiva pe termen mediu s-a deteriorat, scrie Christine Lagarde, directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), într-un articol dintr-o publicaţie germană, citată de Reuters. Christine Lagarde notează că o...
30 decembrie, 2015
SUA a recomandat Uniunii Europene să nu acorde Chinei ”statutul de economie de piață”, avertizând că mult așteptata concesiune comercială ar putea frâna eforturile celor două părți de a impiedica firmele chineze să inunde piețele americane și europene cu produse...
29 decembrie, 2015
Băncile vor fi obligate, începând cu 1 ianuarie 2016, să furnizeze Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), în format electronic, toate informaţiile pe care aceasta le solicită cu privire la orice titular de cont – de la solduri până la...
29 decembrie, 2015
Teoria din spatele alocării activelor este simplă: când o piață se confruntă cu dificultăți, investitorii își pot muta banii pe o piață mai prosperă. Acest lucru nu a fost posibil în 2015, notează Bloomberg. Mai mult, investițiile din SUA...
29 decembrie, 2015
Bugetul general consolidat s-a închis la 11 luni cu un excedent de 5,3 miliarde de lei, echivalentul a 0,76% din PIB, reiese din datele publicate de Ministerul Finanţelor Publice (MFP). Veniturile bugetului general consolidat au însumat 209,6 miliarde...
29 decembrie, 2015
Salariul minim garantat va crește de la 1 mai 2016 la 1.250 de lei brut pe lună, a confirmat pentru cursdeguvernare.ro Bogdan Hossu, președintele Confederaţiei Naţionale Sindicale “Cartel Alfa”. Totodată, Guvernul s-a angajat să promoveze în luna septembrie 2016...
29 decembrie, 2015
Discuțiile tripartite (Guvern, Patronate, Sindicate) pe chestiunea salariului minim s-au terminat luni în coadă de pește. Ministerul Muncii va înainta marţi o propunere cu privire la o eventuală majorare a salariului minim. Acesta ar urma să crească la 1.200 de...
28 decembrie, 2015
Tensiunile legate de criza refugiaților au determinat Polonia, unul dintre cele mai influente state din blocul de est al Uniunii Europene, să adopte o poziție mai dură la adresa politicilor impuse de Bruxelles, scrie Wall Street Journal. Opoziția...
28 decembrie, 2015
Guvernul alocă, în 2016, un plafon suplimentar de garanții în valoare de 1,3 miliarde de lei pentru programul ”Prima Casă”, la care se adaugă alte 200 de milioane de lei din sumele eliberate ca urmare a rambursărilor de...
28 decembrie, 2015
Ponderea produselor importate în procesul de fabricare a produselor exportate de un stat este în creșetere, ceea ce face ca deprecierea valutelor să nu fie un instrument la fel de puternic pentru stimularea exporturilor, reiese din analizele unor...
28 decembrie, 2015
În cazierul fiscal se vor putea înscrie de trei ori mai multe fapte, potrivit noii legislaţii, adoptate miercuri de Guvern. Astfel, în cazierul fiscal al contribuabililor vor putea fi înscrise informații despre 318 fapte (faţă de 117, potrivit...
23 decembrie, 2015
Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri alocarea sumei de circa 300 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară pentru mai multe municipii, oraşe, comune şi consilii judeţene din ţară. Hotărârea a fost luată la propunerea Ministerului...
23 decembrie, 2015
Finanţarea de bază asigurată de la bugetul de stat pentru învăţământul preuniversitar va fi majorată, în 2016, cu aproximativ 20% comparativ cu anul în curs. Astfel, costul standard per elev, în învăţământul gimnazial din mediul urban, pentru anul...
23 decembrie, 2015

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: