Armata americană a anunțat că a finalizat o nouă rundă de atacuri, duminică noapte, asupra unor ținte din Iran, potrivit agențiilor internaționale de presă.
Această rundă a durat câteva ore și a venit după ce Iranul a respins în discuții avute sâmbătă, în Oman, o propunere ce prevedea ca o rută sudică pentru tranzitul prin Strâmtoarea Ormuz să fie operațională fără nicio obligație de obținere a unor aprobări, la fel ca înainte de război – lucru pe care iranienii îl resping, dorind să dețină controlul total asupra tranzitului. Axios arată că negociatorii iranieni nu au reușit să obțină aprobarea acestei propuneri în cadrul reuniunii din Oman și au fost nevoiți să o trimită înapoi la Teheran pentru discuții interne.
La rândul său, Teheranul susține că a răspuns cu atacuri asupra aliaților SUA din regiune, Bahrain, Kuweit și Iordania.
Navele care nu se coordonează cu Iranul folosesc ruta sudică din strâmtoare, protejată de forțele americane
Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a transmis pe X că operațiunea a distrus sisteme de apărare aeriană, stații radar de coastă, capabilități de lansare a rachetelor și dronelor, precum și ambarcațiuni mici, în încercarea de a face dificilă pentru Iran continuarea atacurilor asupra transportului maritim internațional prin Strâmtoarea Ormuz.
Atacurile au marcat al patrulea val de lovituri americane de la reluarea ostilităților în noaptea de marți spre miercuri. CENTCOM a declarat că ultima operațiune a implicat avioane de vânătoare, nave militare, aeronave fără pilot și, pentru prima dată, drone maritime.
Armata SUA a publicat imagini video care arată avioane de vânătoare decolând de pe un portavion și rachete de croazieră lansate de pe una sau mai multe nave de război. Imaginile arată mai multe atacuri care își ating țintele.
🇺🇸 U.S. has conducted a new wave of offensive strikes at multiple targets in Iran on July 12, the U.S. Central Command (CENTCOM) announced.
— DefPost (@defpostmedia) July 13, 2026
During the strikes, CENTCOM forces struck Iranian military air-defense systems, coastal radar sites, missile and drone capabilities, and… pic.twitter.com/pXRQDa9IuR
CENTCOM a mai declarat că Strâmtoarea Ormuz este vitală pentru comerțul global și nu este controlată de Iran. Forțele americane sunt pregătite să „se asigure că libertatea de navigație rămâne disponibilă pentru transportul maritim comercial, în ciuda agresiunii, hărțuirii, amenințărilor și declarațiilor arbitrare continue și nejustificate ale Iranului”.
De notat că tranzitul prin Ormuz s-a redus din nou în ultima săptămână, după reluarea ostilităților, conform site-urilor de monitorizare a traficului maritim.
Traficul prin Strâmtoarea Ormuz s-a redus puternic în ultimele zile
Gărzile Revoluționare iraniene au afirmat luni, într-un comunicat citat de Reuters, că singura modalitate de restabilire a traficului maritim normal prin Strâmtoarea Ormuz este încetarea intervențiilor militare americane în această cale navigabilă și au avertizat că „interferențele continue ar putea provoca incidente mai grave în sectorul mondial al petrolului și gazelor”.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Esmaeil Baghaei, a declarat că Iranul încearcă să instituie împreună cu Omanul un mecanism comun de gestionare a traficului prin strâmtoare, adăugând că presiunile exercitate de SUA asupra Omanului au împiedicat discuțiile.
După ce a anunțat sâmbătă, din nou, închiderea căii navigabile, în urma a ceea ce a descris drept un tranzit neautorizat (urmat de un atac asupra navei), Teheranul a transmis duminică faptul că trecerea rămâne suspendată și că autorizațiile vor fi emise după restabilirea „stabilității și calmului”.
Iranul încearcă să instituie un sistem permanent de taxe și autorizații pentru navele care folosesc această cale navigabilă, prin care, înainte de război, trecea aproximativ o cincime din transporturile mondiale de petrol și gaze naturale lichefiate.
SUA, care săptămâna trecută au retras licența ce permitea vânzarea de țiței iranian după atacurile iraniene asupra navelor, au declarat că forțele lor sunt poziționate pentru a proteja libertatea de navigație, în pofida a ceea ce Washingtonul a numit „agresiuni, hărțuiri, amenințări și declarații arbitrare” din partea Iranului.
„Iranul nu controlează strâmtoarea. Traficul continuă”, au transmis SUA.
Oficialii americani au declarat că aproximativ 20 de nave au fost escortate prin strâmtoare în ultimele 24 de ore, deși site-urile de monitorizare a navelor indicau un trafic redus. MarineTraffic a anunțat luni că activitatea navelor prin strâmtoare a scăzut cu aproximativ 52% în perioada 10–12 iulie, comparativ cu săptămâna precedentă.
În același timp, Centrul Comun de Informare Maritimă, coordonat de Marina SUA, a reiterat recomandarea potrivit căreia, în pofida amenințării grave la adresa securității, o rută sudică „extinsă”, aflată în apropierea Omanului, rămâne disponibilă pentru traficul în ambele sensuri.
Iranienii au răspuns cu propriile atacuri, din nou fără mare succes
Ca răspuns la operațiunile americane, Gărzile Revoluției din Iran au spus că au lansat, la rândul lor, un nou val de atacuri cu rachete și drone asupra bazelor americane.
Aliații SUA, Bahrain, Kuweit și Iordania, au anunțat că au reacționat la amenințările aeriene de luni dimineață, după ce Iranul a declarat că lansează atacuri în întreaga regiune ca răspuns la acțiunile SUA asupra teritoriului său.
În Bahrain au fost activate sirenele, în timp ce Armata din Kuweit a declarat că se confruntă cu „ținte aeriene ostile”, iar Armata iordaniană a interceptat patru rachete lansate din Iran. Toate cele trei țări au raportat, de asemenea, atacuri aeriene și duminică.
În Bahrain, Garda Revoluționară Islamică (IRGC) a declarat că forțele sale aeriene au lovit baza aeriană Isa, a raportat agenția de știri semi-oficială iraniană Fars.
Au fost lovite și bazele care găzduiesc operațiunile americane în Kuweit, inclusiv o bază de rachete care a fost incendiată, unde au fost distruse lansatoarele de rachete și depozitele de muniție, a declarat IRGC.
În Iordania, IRGC a declarat că a vizat mai multe depozite mari de rachete și instalații de stocare a combustibilului de la Baza Aeriană Prințul Hassan, într-o declarație transmisă de Fars luni dimineața.
(Citește și: Nouă rundă de atacuri americane asupra Iranului, după ce Teheranul a lovit o navă care tranzita Ormuzul pe ruta păstorită de SUA – Rezultatul negocierilor din Oman: iranienii au dus acasă propunerea pentru o rută sudică liberă prin strâmtoare)
(Citește Ministrul iranian de Externe, vizită în Oman pentru discuții privind Strâmtoarea Ormuz. Teheranul spune că atacurile asupra navelor au fost comise de o facțiune „scăpată de sub control” – Trump: „Armistițiul s-a încheiat, dar am acceptat să continuăm discuțiile”)
(Citește și: Axios: SUA se pregătesc pentru o confruntare cu Iranul care ar putea dura săptămâni. Ce se întâmplă în culise și de ce riscă să se prăbușească acordul SUA-Iran)
(Citește și: SUA au lansat o nouă serie de atacuri asupra Iranului, lovind 90 de ținte – Iranul a ripostat fără succes cu rachete și drone asupra Bahrain, Kuweit și Qatar)
(Citește și: Video / Trump anunță de la summitul NATO că acordul cu Iranul „s-a terminat”, dar lasă ușa deschisă unor noi negocieri – Iranul: Părți ale memorandumului au devenit „ineficiente”. Șeful NATO: Atacurile americane au fost „absolut necesare”)
(Citește și: SUA au revocat licența pentru exportul de petrol iranian și au lovit 80 de ținte în sudul Iranului, după atacurile Teheranului asupra navelor din Ormuz)
***