Angela Merkel avertizează UE: Discutați cu Polonia și Ungaria
duminică

28 noiembrie, 2021

Angela Merkel avertizează UE: Discutați cu Polonia și Ungaria înainte să le blocați fondurile europene

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

16 octombrie, 2021

Cancelarul german Angela Merkel a cerut vineri UE să nu se grăbească să blocheze fondurile către Polonia și Ungaria, în ciuda presiunii crescânde pentru ca blocul să ia măsuri împotriva ambelor țări acuzate că încalcă principii și valori europene.

Comisia Europeană se gândește la suspendarea anumitor plăți din bugetului UE către Polonia și Ungaria, folosind o putere recent dobândită de a sancționa state membre pentru încălcarea statului de drept. Comisia a evitat până în prezent să utilizeze noul instrument, mai ales că acesta este contestat în instanță, dar o serie de deputați europeni cer imperativ Comisiei să ia măsuri acum, acuzând Polonia și Ungaria că își subminează propriile democrații.

Angela Merkel, anunță Politico, a discutat cu presa la o zi după ce o comisie a Parlamentului European a amenințat că va lua măsuri legale împotriva Comisiei din cauza reticenței sale de a acționa împotriva Poloniei și Ungariei. Și liderii UE sunt așteptați să discute criza statului de drept în state membre la summit-ul ce se organizează săptămâna viitoare.


„Cred că este timpul să discutăm în profunzime cu guvernul polonez, să vedem cum putem depăși dificultățile … Avem mari probleme, dar sfatul meu este să le rezolvăm în discuții, să găsim compromisuri”, a spus Angela Merkel la Bruxelles, după o întâlnire cu premierul belgian Alexander De Croo.

Angela Merkel a mai spus că nu este de acord cu cei care cred că „diferențele politice ar trebui întotdeauna rezolvate prin proceduri judiciare”. Ea a adăugat: „De aceea sunt puțin îngrijorată de numărul mare de cauze care sunt acum în soluționare în instanță”.

Cancelarul a criticat inclusiv Parlamentul European pentru amenințările lansate împotriva unei instituții a UE: „Din punctul meu de vedere, mi se pare un pic dezolant, dacă pot spune atât de precaut, că Parlamentul spune că va trebui să dea Comisia în judecată… Nu cred că asta va duce la ceva bun”.

Polonia a provocat îngrijorări ample la Bruxelles după ce, marți, Tribunalul Constituțional al țării a decis că legislația UE nu poate prima asupra constituției Poloniei. Mulți politicieni europeni au perceput această hotărâre ca punând sub semnul întrebării tratatele UE.


Angela Merkel a spus că mecanismul statului de drept, care a fost negociat sub președinția germană de anul trecut a Consiliului UE, cere „o mare disponibilitate de a face compromisuri”. O parte din acest compromis, a subliniat cancelarul, a fost că Polonia și Ungaria au dreptul să meargă la Curtea de Justiție a Uniunii Europene și să „întrebe dacă această directivă este în conformitate cu legislația europeană”, ceea ce au făcut cele două țări.

Cancelarul Merkel a avertizat Comisia să nu se grăbească să activeze mecanismul înainte ca instanța să se pronunțe asupra acestei chestiuni.

Îți mulțumim că citești cursdeguvernare.
Abonează-te la newsletter aici.

Ea a subliniat, de asemenea, necesitatea ca țările UE să rămână unite când apar ”întrebări dificile”, reamintind că „ieșirea din Regatul Unit a fost o mare tristețe” pentru ea.

În plus față de perspectiva activării mecanismului privind statul de drept, Comisia a mai blocat și plățile din Fondul de recuperare către Polonia și Ungaria din cauza preocupărilor legate de statul de drept.

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

A apărut nr. 88 al revistei (exclusiv print) CRONICILE Curs de Guvernare: Din cele 192 de pagini, 22 sunt alocate unei serii de analize care focalizează pe marea problemă...

rrr