Invazia Rusiei în Ucraina nu a modificat doar arhitectura de securitate a Europei, ci și modul în care NATO își redefinește prioritățile logistice, arată specialistul în energie Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, într-o analiză dedicată implicațiilor pentru România ale extinderii sistemului NATO de conducte de combustibil către flancul estic.
„În ultimele trei decenii, accentul Alianței s-a concentrat pe interoperabilitatea armatelor, tehnologia militară și mobilitatea rapidă a trupelor. Astăzi, însă, planificatorii militari redescoperă o lecție veche de când există războaiele moderne: fără combustibil, nici cele mai performante tancuri, avioane sau nave nu valorează mare lucru”, punctează Chisăliță.
Analistul subliniază că experiența războiului din Ucraina a demonstrat că transportul combustibilului cu cisterne rutiere sau feroviare este „vulnerabil, costisitor și greu de susținut în cazul unui conflict de mare intensitate”, conductele petroliere dedicate produselor rafinate redevenind infrastructuri de importanță strategică.
Un sistem puțin cunoscut, dar esențial – Logistica a redevenit coloana vertebrală a puterii militare
Puțini europeni cunosc existența NATO Pipeline System (NPS), deși acesta reprezintă una dintre cele mai importante infrastructuri logistice ale Alianței, arată Chisăliță. Sistemul nu transportă țiței brut, ci combustibili rafinați – kerosen pentru aviație, motorină și benzină – necesari funcționării bazelor aeriene, unităților terestre și operațiunilor militare.
Cea mai importantă componentă este Central Europe Pipeline System (CEPS), care traversează Europa Occidentală și conectează rafinării, porturi maritime, depozite strategice și baze aeriene.
Caracteristici principale:
- Central Europe Pipeline System (CEPS), componenta principală a sistemului NATO din vestul Europei:
- aproximativ 5.300 km de conducte;
- diametre între 6 și 12 inch (150–300 mm);
- conectează 29 de depozite NATO, rafinării, porturi, baze aeriene și aeroporturi civile;
- capacitate de stocare de aproximativ 1,2 milioane m³.
- Întregul NATO Pipeline System (NPS):
- aproximativ 10.000 km în 12 state;
- capacitate totală de stocare de aproximativ 4,1 milioane m³.
Estimare a capacității de transport
Pe baza diametrelor conductelor și a caracteristicilor sistemelor similare de produse petroliere, CEPS ar putea transporta, în regim normal:
- 15–30 milioane m³ de combustibil pe an, adică aproximativ:
- 40.000–80.000 m³ pe zi;
- echivalentul a 250.000–500.000 barili pe zi.
Harta generală a rețelei NATO:
„Nu este doar un sistem de transport. Este o infrastructură concepută pentru a permite desfășurarea rapidă și susținerea pe termen lung a operațiunilor militare”, subliniază Chisăliță.
De ce se uită NATO spre est
Până în 2022, centrul de greutate al sistemului logistic al NATO era situat în Europa Occidentală, arată analistul. Astăzi, amenințările s-au mutat. Flancul estic – de la Marea Baltică până la Marea Neagră – găzduiește cea mai mare concentrare de trupe aliate din ultimele decenii.
„În Polonia, România și statele baltice au fost create noi grupuri de luptă, iar baza aeriană Mihail Kogălniceanu este în curs de extindere pentru a deveni una dintre cele mai importante facilități NATO din Europa de Est. Toate aceste baze au nevoie de un lucru aparent banal – alimentare continuă și sigură cu combustibil”, explică Chisăliță.
În prezent, mare parte din logistica de combustibil pe flancul estic se bazează pe transport rutier, feroviar și naval. „În timp de pace, acest lucru este suficient. În cazul unui conflict major, însă, vulnerabilitatea acestor mijloace de transport devine evidentă. De aici apare necesitatea extinderii rețelei de conducte către est”, arată președintele Asociației Energia Inteligentă.
România moștenește un sistem construit pentru un alt război
Unul dintre avantajele României provine, paradoxal, din perioada comunistă, arată Chisăliță. În anii Războiului Rece, România a construit un sistem complex de transport al țițeiului și produselor petroliere care deservea atât economia națională, cât și necesitățile armatei. Acesta includea:
- rețele de conducte pentru țiței și produse petroliere;
- numeroase depozite militare și civile dispersate;
- legături cu rafinăriile din zona Ploiești, porturile petroliere și bazele aeriene;
- rezervoare îngropate sau protejate cu valuri de pământ;
- depozite militare camuflate și dispersate;
- instalații proiectate să reziste mai bine bombardamentelor decât rezervoarele de suprafață.
„Aceasta este diferența fundamentală dintre România și multe alte state din regiune – România nu pornește de la zero”, subliniază președintele Asociației Energia Inteligentă.
O parte din infrastructură încă există: unele conducte sunt utilizate de CONPET, unele depozite militare sunt încă în funcțiune, iar alte tronsoane au fost scoase din uz, conservate sau privatizate după 1990. Chisăliță estimează că între 250 și 500 de kilometri din infrastructura existentă ar putea avea valoare strategică după evaluări tehnice și modernizare.
„Aceasta nu înseamnă că România dispune deja de un CEPS Românesc, ci că are un avantaj pe care alte state trebuie să îl construiască de la zero”, precizează analistul.
Constanța – Ploiești, un coridor cu valoare strategică
Din perspectiva NATO, cea mai importantă infrastructură românească este legătura dintre Portul Constanța și zona rafinăriilor, arată Chisăliță. Oil Terminal, Petrobrazi, Petrotel și Petromidia formează „unul dintre cele mai importante noduri energetice din Europa de Sud-Est”.
„Conductele care conectează aceste facilități pot reprezenta fundamentul unui viitor coridor logistic destinat alimentării bazelor NATO din România și, ulterior, din Bulgaria și Turcia”, explică el.
În jurul său s-ar putea dezvolta noi terminale, depozite, facilități industriale și servicii logistice cu efecte economice pe termen lung.
Ce investiții ar fi necesare
Infrastructura existentă nu este suficientă pentru integrarea într-un sistem logistic aliat, arată Chisăliță. Ar fi necesare:
- conducte noi către frontiera cu Bulgaria;
- conexiuni directe cu baza Mihail Kogălniceanu;
- noi stații de pompare;
- terminale moderne de încărcare rutieră și feroviară;
- depozite strategice de mare capacitate în Dobrogea;
- sisteme moderne de automatizare și monitorizare.
„În funcție de scenariul tehnic ales, între 300 și 400 de kilometri de conducte noi ar putea completa infrastructura deja existentă. Costurile ar fi considerabile, însă există posibilitatea finanțării prin programele NATO și ale Uniunii Europene dedicate mobilității militare și infrastructurii critice”, estimează analistul.
Portul Constanța – poarta energetică a flancului estic
Importanța Portului Constanța a crescut spectaculos după izbucnirea războiului din Ucraina, iar integrarea sa într-o rețea NATO de transport al combustibililor i-ar conferi o dimensiune suplimentară, consideră analistul.
„Constanța nu ar mai fi doar un mare port comercial, ci unul dintre principalele noduri logistice energetice ale Alianței. În jurul său s-ar putea dezvolta noi terminale, depozite, facilități industriale și servicii logistice cu efecte economice pe termen lung”, arată Chisăliță.
Beneficii care depășesc componenta militară
Președintele Asociației Energia Inteligentă atrage atenția că discuția este prezentată adesea exclusiv în termeni de securitate, deși impactul economic ar putea fi la fel de important. Construcția unei asemenea infrastructuri ar genera:
- contracte pentru industria românească;
- lucrări de construcții și montaj;
- producție de echipamente;
- automatizări industriale;
- sisteme de securitate;
- servicii de mentenanță;
- noi locuri de muncă.
„Dacă statul ar păstra proprietatea asupra conductelor și ar opta pentru concesionare sau operare în parteneriat, ar putea obține venituri recurente de 20-30 de milioane de euro pe an, în timp ce costurile modernizării ar putea fi suportate în mare măsură din fonduri europene și aliate”, estimează Chisăliță.
Ce ar câștiga România concret:
- sute de milioane de euro investite pe teritoriul național;
- o prezență militară aliată mai stabilă, prin infrastructura logistică permanentă;
- mai multă influență în NATO – „țările care găzduiesc infrastructură strategică au, de regulă, un rol mai important în planificarea logistică și operațională”;
- venituri recurente din taxe de utilizare, chirii și fonduri pentru modernizare;
- investiții conexe în energie și transport.
Riscurile: România devine țintă, dar și mai relevantă
Analistul nu eludează riscurile. Conductele, depozitele și nodurile logistice ar deveni infrastructură critică, ceea ce presupune:
- România devine o țintă strategică mai importantă;
- costuri de securitate, mentenanță și conectare locală considerabile, chiar dacă finanțarea principală vine de la NATO și UE;
- risc politic intern – „un astfel de proiect poate fi prezentat de opoziție sau propaganda rusă drept militarizarea României, chiar dacă scopul lui este apărarea și descurajarea”;
- probleme de mediu și exproprieri – „conductele cer trasee, servituți, protecție, stații de pompare și depozite; pot apărea conflicte cu proprietari, comunități locale sau zone protejate”;
- dependență parțială de decizii externe – „dacă infrastructura este NATO, România câștigă securitate, dar unele decizii operaționale, standarde și priorități vor fi stabilite împreună cu aliații”.
„Orice infrastructură strategică devine automat infrastructură critică. Conductele și depozitele ar trebui protejate permanent împotriva sabotajului, atacurilor cibernetice și amenințărilor hibride. Aceste provocări nu trebuie ignorate, dar nici exagerate – ele fac parte din orice proiect major de infrastructură”, arată Chisăliță.
Marea negociere: în ce condiții participă România
Cea mai importantă întrebare nu este dacă România trebuie să participe la proiect, ci în ce condiții, argumentează Chisăliță. „Dacă infrastructura este construită exclusiv pe bani românești, beneficiile pot deveni discutabile. Dacă însă finanțarea este asigurată în principal de NATO și Uniunea Europeană, iar România păstrează proprietatea asupra infrastructurii și participă activ la operarea acesteia, balanța se schimbă radical.”
Interesul național ar impune, în viziunea analistului, câteva condiții clare:
- proprietatea asupra infrastructurii să rămână românească;
- utilizarea să se facă prin concesiuni sau acorduri de operare;
- modernizarea să fie finanțată preponderent din fonduri externe;
- firmele românești să participe la lucrări și mentenanță;
- investițiile să includă și infrastructură civilă – porturi, căi ferate și drumuri.
„România are șansa rară de a valorifica o moștenire industrială construită în timpul Războiului Rece și de a o integra într-o arhitectură de securitate adaptată provocărilor secolului XXI. Succesul nu va depinde doar de deciziile NATO, ci și de maturitatea cu care autoritățile române vor negocia. Dacă Bucureștiul va reuși să păstreze controlul asupra infrastructurii, să atragă finanțare externă și să implice industria națională, atunci o rețea de conducte construită acum jumătate de secol ar putea deveni unul dintre cele mai valoroase active strategice ale României pentru următoarele decenii”, conchide Dumitru Chisăliță.
Concret ce înseamnă pentru România extinderea sistemului de conducte NATO
A. Ce ar câștiga România, în opinia lui Chisăliță:
1. Bani investiți în România Dacă traseul trece prin România, o parte din investiție (sute de milioane de euro) s-ar cheltui aici, conducte, stații de pompare, depozite, drumuri de acces, sisteme de securitate și automatizare. O parte din contracte ar putea reveni companiilor românești, dacă sunt competitive.
2. O prezență militară aliată mai stabilă O infrastructură logistică permanentă face mai ușoară desfășurarea și susținerea forțelor NATO. Asta poate încuraja investiții suplimentare în baze, depozite și facilități logistice.
3. Mai multă influență în NATO Țările care găzduiesc infrastructură strategică au, de regulă, un rol mai important în planificarea logistică și operațională. Asta nu înseamnă un drept de veto, dar poate crește relevanța României în cadrul Alianței.
4. Posibile venituri Dacă România negociază inteligent și folosește infrastructură existentă, poate obține:
- taxe de utilizare sau chirii;
- fonduri pentru modernizarea infrastructurii;
- investiții conexe în energie și transport.
5. O responsabilitate mai mare O infrastructură strategică trebuie păzită, întreținută și protejată împotriva sabotajului și atacurilor cibernetice. Asta înseamnă costuri și eforturi suplimentare.
B. Ce ar risca România
1. Devine țintă mai importantă. Conductele, depozitele și nodurile logistice ar deveni infrastructură critică. În regiunea Mării Negre, România, Bulgaria și Turcia tocmai au extins cooperarea pentru protecția infrastructurii critice, inclusiv conducte și comunicații submarine.
2. Costuri mari. Chiar dacă finanțarea ar veni parțial de la NATO/UE, România ar suporta probabil costuri de terenuri, securitate, conectări locale, autorizații și mentenanță.
3. Risc politic intern. Un astfel de proiect poate fi prezentat de opoziție sau propaganda rusă ca “militarizarea României”, chiar dacă scopul lui este apărarea și descurajarea.
4. Probleme de mediu și exproprieri. Conductele cer trasee, servituți, protecție, stații de pompare și depozite. Pot apărea conflicte cu proprietari, comunități locale sau zone protejate.
5. Dependență de decizii externe. Dacă infrastructura este NATO, România câștigă securitate, dar unele decizii operaționale, standarde și priorități vor fi stabilite împreună cu aliații.
(Citește și: Ce este sistemul de conducte de combustibil al NATO, de ce e important și de ce se discută extinderea lui către România)
(Citește și: Declarația finală a Summitului NATO: Angajament pentru Articolul 5 – Achiziții militare de 50 mld. $ – Investiții în noile tehnologii – Susținere pentru Ucraina – 140 de mld. $ va primi Kievul în 2026 și 2027, în echipamente militare și asistență)
(Citește și: ”Summitul dintre două lumi: Nașterea oficială a NATO 3.0 și europenizarea Alianței – UE preia răspunderea apărării continentului – România urmărește mutarea Centrului NATO de la Istanbul la Constanța și extinderea cooperării cu Turcia la Marea Neagră”)
(Citește și: Video / Nicușor Dan, de la summitul NATO: „Nu văd un risc de retragere a trupelor americane de pe flancul estic”. România semnează un acord cu Turcia și Bulgaria pe deminare și insistă pe securitatea Mării Negre)
(Citește și: Bloomberg: NATO, aproape de un acord pentru extinderea rețelei strategice de conducte de combustibil spre România și Europa de Est)
(Citește și: Radu Miruță, la summit-ul NATO de la Ankara: România și Turcia vor organiza în septembrie o întâlnire între companii și oficiali din industria de apărare)
(Citește și: Contracte majore de armament, semnate la summitul NATO de la Ankara de țările europene – România a semnat două inițiative comune, Europa se va implica mai mult în apărarea continentului, crește rolul Turciei în regiune)
(Citește și: Aliații NATO au decis înființarea Băncii pentru Apărare, Securitate și Reziliență, coordonată de Canada – România, membru fondator)
***
Urmărește-ne pe Google News
