16 decembrie, 2025

Europa de Est are un preț la energia electrică pe piețele PZU (piața pentru ziua următoare) mult mai mare decât Europa de Vest, iar acest lucru se datorează atât creșterii continue a cererii de energie electrică din zona estică, cât și blocajelor de capacitate din rețeaua transfrontalieră de transport din Europa Centrală, arată o analiză realizată de Asociația Energia Inteligentă (AEI).

Este vorba în special de interconectările rețelelor dintre Austria, Slovacia și Ungaria (un nod central al rețelei ENTSO-E), iar Comisia Europeană a anunțat în urma presiunilor inclusiv din România un pachet de sprijin financiar pentru investiții în rețele. România a argumentat că diferențele persistente de preț – chiar și de peste 20% față de Vest – sunt generate de congestiile din infrastructura de transport din Europa Centrală, nu de piața locală.

”Propunerea, însă, a fost urmată de acțiuni concrete la nivel european abia in luna decembrie 2025, cand Ministrul (Energiei Bogdan) Ivan a discutat de construirea Magistralei Energetice Austria – Romania. În lipsa unui mecanism de compensare, România continuă să aibă consecințe din cauza unui sistem de piață fragmentat, în care prețurile energiei din Est rămân semnificativ mai mari decât în statele vestice”, explică Dumitru Chisăliță, președintele AEI.

Tabelul prețurilor și comparația Est vs. Vest


Analiza Asociației Energia Inteligentă arată că:

• în 2021: Estul Europei (RO) a avut media PZU mai mică decât Vestul (AT+DE), datorită energiei ieftine din Ucraina, lipsa acesteia fiind și una din cauzele creșterii prețului în Europa de Est, care a făcut ca oferta ieftină să fie înlocuită cu creșterea cererii de energie, și implicit creșterea prețului la energie în Estul Europei după anul 2022.

• în 2022: (anul crizei), Estul (RO) a avut media PZU mai mare decât Vestul (AT+DE).

• în 2023: diferența s-a redus, dar RO a rămas ușor peste media Vestului.

• în 2024: Vestul (AT+DE) a coborât spre ~80 €/MWh , în timp ce RO a rămas ~103 €/MWh


• în 2025 (estimare): se menține diferența de aproape 20% a prețurilor mai mari în România decât în țările din Vestul Europei.

Războiul din Ucraina a schimbat nu doar geopolitica, ci a remodelat și interdependențele economice dintre țările din Estul Europei

În estul României, prețurile au fost trase în sus inclusiv ca urmare a creșterii importurilor de energie electrică în Ucraina (datorită distrugerii infrastructurii de producere a energiei electrice) și Republica Moldova (datorită reducerii cantităților de gaze care ajunge în această țară pentru producerea de energie electrică). După sincronizarea Ucrainei și Republicii Moldova cu rețeaua europeană (martie 2022, în regim de urgență), fluxurile de energie în regiunea estică au crescut datorită faptului că Ucraina și Republica Moldova au început să importe energie prin Ungaria, Slovacia și România, arată AEI.

Restricțiile de export în țările din zona centrală a Europei sau capacitatea limitată de transfer, a determinat ca fluxul de energie mai ieftină dinspre zona „de surplus” spre zona mai „deficitară” să fie restricționat. Acest lucru a redus posibilitățile ca prețurile din zonele estice să se „egalizeze” cu cele din vest. Aceasta pe fondul creșterii cererii de energie electrică urmare a importurilor din Moldova și Ucraina.

„Nu există dovezi publice sau investigații oficiale care să indice că Țările din Europa Centrală au introdus sau menținut intenționat aceste limitări pentru a favoriza țările vestice, dar aceasta a determinat o creștere de preț a energiei electrice în Europa de Est. (…) Blocajul provine mai degrabă din: 1. subdimensionarea istorică a rețelelor; 2. întârzieri în proiectele de interconectare (inclusiv cu Ungaria și Slovenia); 3. fluxuri neplanificate dinspre Germania și Cehia („loop flows”); 4. creșterea bruscă a cererii în Sud-Est (inclusiv din cauza tranzitului spre Ucraina)”, explică Dumitru Chisăliță, expert în energie.

(Citește și: ”Autostrăzi energetice: UE plănuiește să accelereze conexiunile transfrontaliere pentru a reduce facturile la curent”)

(Citește și: ”Video / Premierul Bolojan în Austria: Discuții privind rețelele de energie – România vrea ca Ungaria și Austria să investească în interconectarea rețelelor, ca energia ieftină din Vest să ajungă și la noi”)


***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: