Creșterea economică a Chinei pare să genereze tot mai puține beneficii pentru restul lumii și a început chiar să erodeze avansul altor economii, potrivit unei analize publicate de Wall Street Journal (WSJ).
Publicația americană arată că Beijingul mizează tot mai tare pe modelul său economic, axat pe exporturi ieftine menite să sugrume producătorii din alte țări.
„Un mic test. Cine a contribuit mai mult la creșterea restului lumii anul acesta: China sau Statele Unite? Răspunsul este SUA, și competiția nici măcar nu una strânsă. Chiar dacă Statele Unite ale Americii introduc tarife, importurile totale ale SUA sunt în creștere cu 10% până acum în 2025 comparativ cu 2024. Iar în timp ce China încearcă să argumenteze împotriva protecționismului, importurile sale sunt în scădere cu 3%, măsurate în dolari”, arată WSJ.
Analiză Goldman Sachs: România, printre țările care pierd cel mai mult din cauza competiției chineze
Wall Street Journal punctează că datele SUA ar putea fi alterate de tsunami-ul de importuri de dinainte de intrarea în vigoare a tarifelor vamale, dar cele ale Chinei clar nu sunt.
Conform publicației americane, în ultimii cinci ani volumul exporturilor chineze a explodat, în timp ce importurile au stagnat.
„Astfel, China înghite o pondere tot mai mare din piața globală a bunurilor manufacturate. Asta dezvăluie un adevăr incomod: Beijingul urmărește un model de creștere de tip «beggar thy neighbor» (sărăcește-ți vecinul în propriul beneficiu – n.r.), pe seama tuturor celorlalți. Un raport recent al economiștilor de la Goldman Sachs a descris tranșant acest lucru. În trecut, au scris ei, o creștere de 1% a producției economice în China ridica producția economică a restului lumii cu 0,2%, pe măsură ce China atrăgea importuri.
În noua lor prognoză, echipa Goldman a concluzionat că dinamica a devenit negativă. Creșterea Chinei, scriu economiștii Goldman, este alimentată de «determinarea și capacitatea conducerii de la Beijing de a avansa competitivitatea în industria manufacturieră și de a impulsiona exporturile»”, arată WSJ.
Mai mult, cele mai mari efecte negative sunt resimțite în Germania și – prin natura integrării în lanțurile de valoare adăugată ale industriei germane – în Europa de Est, adică inclusiv în România.
Potrivit WSJ, exporturile chineze tot mai mari sunt pozitive pentru alte țări în măsura în care bunurile chinezești mai ieftine înseamnă mai multă putere de cumpărare.
„Dar acest beneficiu este mai mult decât anulat de lovitura dată sectoarelor lor manufacturiere prin competiția chineză. Concluzia: Goldman vede China crescând cu circa 0,6 puncte procentuale pe an mai repede în următorii ani, dar asta va reduce creșterea restului lumii cu 0,1 puncte pe an”, arată WSJ.
În același timp, se punctează în materialul WSJ că avansul exporturilor chineze rămâne bun pentru unele țări care vând inputuri (produse intermediare) către mașinăria sa de export, dar Goldman estimează că acest avans va genera tot mai multe dificultăți pentru alte economii puternic industrializate din Europa și Asia de Est, precum și pentru Mexic.
Comerțul global, de la efecte general pozitive la efecte general negative
Conform WSJ, o axiomă fundamentală a economiei spune că atunci când două persoane sau două țări au schimburi comerciale, ambele au de câștigat.
„În deceniile de după al Doilea Război Mondial, SUA au fost cel mai mare exportator și cea mai mare economie a lumii, iar pe măsură ce economia SUA creștea, importurile Statelor Unite erau mai mari, ajutându-și partenerii. Pe măsură ce aceștia creșteau economic, cumpărau mai mult din ce producea SUA. Extinderea comerțului a ajutat pe toată lumea să se specializeze, ceea ce a dus la mai multă competiție, inovație și opțiuni, și la costuri mai mici.
China este acum a doua economie a lumii și cel mai mare exportator, dar filosofia sa este cu totul diferită. Nu a crezut niciodată în comerț echilibrat sau în avantaj comparativ. Chiar și când a importat tehnologie critică din Occident, obiectivul său pe termen lung a fost mereu autosuficiența”, mai explică WSJ.
Publicația americană mai punctează că, în 2020, liderul chinez Xi Jinping a codificat această abordare prin conceptul de „dublă circulație”. Acesta urma, spunea el, să „întărească dependența lanțului industrial internațional” de China, ceea va asigura că producția Chinei este „independentă”, precuum și faptul că ea va „susținută automat” (self-sustaining – eng.).
„Iar pe măsură ce China se extinde în manufactura de vârf, precum avioane și semiconductori, Xi a decretat că nu trebuie să renunțe la producția de bază, precum jucării și haine. Beijingul a descurajat companiile chineze care investesc în străinătate să transfere know-how esențial, cum ar fi producția de iPhone-uri și baterii. Xi a respins reforme fiscale care ar înclina economia de la investiții, exporturi și economisire către consumul gospodăriilor și importuri. Desigur, China nu este prima țară care urmărește o creștere bazată pe exporturi sau o politică industrială – adică sprijin guvernamental pentru sectoare favorizate. Germania de Vest, Japonia și mai târziu Coreea de Sud au făcut la fel, ajungând în cele din urmă la excedente care au devenit iritanți de durată în relația cu SUA.
Dar, ca parte a Occidentului democratic, ele nu se temeau de interdependență economică și nici nu au încercat să elimine importurile. Iar pe măsură ce urcau în lanțul valoric, au permis ca manufactura de nivel inferior să migreze către țări mai sărace”, scrie WSJ.
Expert: China vede dominația industrială drept cheia pentru bogăție și putere
Rush Doshi, expert în China care a lucrat în Consiliul Național de Securitate al președintelui Joe Biden, punctează că aceste țări „erau conduse de dorința de prosperitate”.
Spre deosebire de ele, „China este condusă de o mentalitate de fortăreață și vede dominația industrială ca cheie pentru bogăție și putere”.
„Acestea sunt obiective de durată, adânc înrădăcinate în naționalism și în Partidul Comunist”, mai comentează expertul.
WSJ mai arată că, acum două decenii, economia Chinei era suficient de mică încât excedentul său comercial avea o importanță redusă pentru lume. Astăzi, însă, China reprezintă 17% din PIB-ul global, iar Goldman estimează că excedentul său de cont curent – cea mai largă definiție a comerțului – va ajunge la 1% din PIB-ul mondial până în 2029, mai mare decât al oricărei țări cel puțin din anii târzii ai anilor ’40, când SUA era singura mare economie rămasă în picioare.
Potrivit publicației americane, în 2020, producătorii auto internaționali furnizau aproximativ 60% din cele circa 20 de milioane de unități vândute în China, de obicei din fabrici locale operate cu parteneri chinezi în joint-venture-uri. Directorii lor insistau că nu vor canibaliza vânzările din afara Chinei exportând din aceste joint-venture-uri, își amintește Michael Dunne de la firma de cercetare și consultanță Dunne Insights.
”În anii care au urmat, brandurile auto chineze au avansat puternic în materie de producție de vehicule electrice, împingând cota mărcilor străine sub 40%. Împovărate de supracapacități la mașinile cu motoare termice, aceste joint-venture-uri au început să exporte. Canibalizarea a început. Patru dintre primele cinci modele Chevrolet vândute în Mexic sunt fabricate în China de partenerii de joint-venture ai General Motors”, scrie WSJ, citând datele furnizate de Michael Dunne. În trecut, acestea ar fi fost fabricate în Mexic sau Coreea de Sud.
WSJ: Soluția este acțiune coordonată – Yuanul s-a depreciat anul ăsta cu 15-20% la nivel real, ieftinind și mai tare exporturile chineze
Multe țări sunt frustrate de strategia Chinei, care le lovește propriile sectoare manufacturiere și exporturile. Niciuna nu are însă o soluție, mai arată WSJ.
Publicația americană mai punctează că dominația Chinei în atât de multe categorii de producție îi dă o pârghie formidabilă.
”Când Olanda a preluat controlul asupra producătorului olandez de cipuri Nexperia de la proprietarul său chinez pe motive de securitate națională, Beijingul a interzis companiei să exporte cipuri din operațiunile sale din China, afectând grav clienții din asamblarea auto. Olanda și-a suspendat acțiunea. Președintele Trump, ale cărui tarife au întâmpinat aproape zero opoziție în alte părți, a trebuit să facă un compromis când China a restricționat exporturile de minerale critice”, mai arată WSJ.
Aceasta arată că cea mai eficientă cale de a frâna avalanșa exporturilor chineze ar fi ca SUA să coordoneze o strategie cu parteneri cu viziuni similare, precum impunerea unor restricții comune asupra importurilor de automobile chineze, menținând în același timp restricții reduse între ei.
”Donald Trump nu a arătat, însă, până acum, interes pentru un astfel de front unit. Totuși, acordurile sale bilaterale includ stimulente pentru a rezista exporturilor Chinei. Malaezia, de exemplu, a acceptat să alinieze restricțiile pe care SUA le impun Chinei din motive de securitate națională. America de Nord ar fi un candidat natural pentru un front unit.
Pentru a păstra tarifele reduse codificate în Acordul SUA-Mexic-Canada, Canada și Mexic ar putea fi dispuse să se alăture SUA în ridicarea barierelor împotriva Chinei. Dar timpul se scurge. Canada a copiat anul trecut tarifele de 100% ale SUA pentru vehiculele electrice chineze. Apoi Trump a lovit Canada cu tarife auto, iar China a ripostat împotriva agriculturii canadiene. Prinsă într-un război comercial pe două fronturi, Canada își revizuiește tarifele față de China”, conchide Wall Street Journal.
(Citiți și: ”China ante portas: Intrare agresivă a Chinei pe motoarele de creștere românești – sectorul auto și comerțul”)
(Citește și: ”Emmanuel Macron a amenințat China cu taxe vamale dacă nu își recalibrează relația comercială și investițională cu UE/ Mizele și concluziile vizitei”)
(Citește și: ”China, în economia României: Responsabilă pentru un sfert din deficitul comercial la 7 luni – Importurile noastre au crescut, iar exporturile au scăzut, ambele cu procente de 2 cifre”)
***
Urmărește-ne pe Google News
