2 mai, 2026

Procesul de conservare al combinatului Azomureș, deținut de Ameropa, continuă, în condițiile în care negocierile cu Romgaz nu au dus până acum la nicio înțelegere, transmite grupul elvețian de trading agricol.

„Pe parcursul anului 2025, Ameropa a purtat negocieri cu compania de stat românească Romgaz pentru a ajunge la o posibilă vânzare a instalației, însă, având în vedere că procesul a durat peste 12 luni fără o ofertă obligatorie, Consiliul de administrație a decis să înceapă procesul de conservare la sfârșitul anului 2025. Discuțiile continuă, dar în prezent nu s-a ajuns la nicio înțelegere, iar procesul de conservare este în desfășurare”, potrivit unui comunicat de presă transmis de companie.

În 2025, grupul elvețian de trading agricol Ameropa s-a concentrat pe consolidarea poziției sale financiare, îmbunătățirea eficienței operaționale și întărirea continuității conducerii. În ciuda volatilității continue de pe piețele agricole globale, grupul a înregistrat progrese constante în activitățile sale de bază.


Vânzările Ameropa au crescut cu 22% de la an la an, la 7,6 miliarde de franci elvețieni (8,28 mld. euro). Creșterea este atribuită unei majorări de 9% a volumelor și prețurilor mai ridicate la mărfuri precum cereale, oleaginoase și îngrășăminte.

„În ciuda performanței solide a întregului business, Azomureș, fabrica de îngrășăminte a companiei din România, a continuat să se confrunte cu dificultăți operaționale majore, apărute odată cu declanșarea războiului din Ucraina, care a dus la o pierdere a competitivității aprovizionării cu gaze naturale în Europa, făcând imposibilă operarea sustenabilă”, se mai arată în comunicat.

(Citește și: ”Ministerul Energiei: ”Oferta Romgaz pentru preluarea Azomureș e pe masa acționarilor” – Centrala pe gaz de la Mintia ”va intra în funcțiune până la finalul anului” ”)

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: