10 aprilie, 2025

Tariful mediu efectiv aplicat de Statele Unite ale Americii totalității importurilor se situează în continuare la cel mai ridicat nivel din ultimii 95 de ani, în ciuda suspendării aplicării așa-ziselor tarife „reciproce” la importul de bunuri în SUA, pentru o perioadă de 90 de zile, pentru toate țările vizate, cu excepția Chinei.

La nivel cumulat, conform unei modelări realizate de firma canadiană de analiză în investiții BCA Research, cu toate tarifele anunțate până acum, tariful mediu efectiv pe importurile în SUA se situează la aproximativ 19% – aproape de maximul de 20% stabilit de așa-numitul Smoot-Hawley Tarrif Act, aprobat de Congresul SUA în 1930. Laolaltă cu restul politicilor economice din vremea respectivă, tarifele au accentuat Marea Depresiune din SUA.


Rata efectivă cumulează tariful general de 10% impus de SUA pe totalitatea importurilor în SUA, la care se adaugă tarifele de 125% pe bunurile chineze – care reprezintă aproximativ 10% din totalul importurilor în SUA – și tarifele de 25% aplicate pe oțel, aluminiu, autovehicule și piese auto. Tarifele pe piese auto urmează să intre în vigoare abia din 3 mai, în timp ce președintele american Donald Trump ar putea merge înainte și cu tarife de 25% pe semiconductori și produse farmaceutice.

Notă: Rata efectivă a tarifelor reprezintă nivelul încasărilor bugetare din taxe vamale ca procentaj din total importuri.

Tarifele sectoriale (cele pe semiconductori, oțel etc.) sunt văzute de SUA drept măsuri de protecție și de stimulare a producției autohtone în industrii catalogate drept industrii de siguranță națională. Aceste tarife au fost de altfel aplicate printr-o lege ce privește „o urgență de securitate națională”.

Embargo comercial total în comerțul SUA – China. OMC spune că tarifele reciproce vor reduce comerțul între cele două țări cu până la 80%

Anumite tarife este de așteptat să se modifice în timp, pe măsură ce țările încearcă să negocieze rate mai mici, dar schimbarea decisă de administrația Trump este una semnificativă în ce privește modul SUA de a face comerț. Nivelul tarifar total echivalează în continuare cu o mișcare semnificativă spre protecționism, iar chiar dacă reducerea tarifelor la 10% pe toate țările, cu excepția Chinei, reduce riscul de recesiune, noile niveluri ale taxelor vamale vor provoca perturbări majore în economia americană și globală.

Conform unei analize Bloomberg, bunurile de consum din SUA vor fi lovite și mai puternic de majorarea din cale-afară a tarifelor pe China.


În același timp, Organizația Mondială a Comerțului estimează că războiul comercial dintre Statele Unite şi China ar putea reduce cu până la 80% comerțul cu mărfuri între primele două mari economii ale lumii și ar putea șterge până la 7% din PIB-ul global, pe termen lung.

Totodată, OMC a avertizat miercuri cu privire la „o scindare a economiei globale în două blocuri. În ceea ce privește Europa, țările membre ale Uniunii Europene riscă să fie inundate cu produsele chineze care nu reușesc să intre direct în SUA.

(Citește și: ”Lovitură de teatru: Donald Trump suspendă pentru 3 luni tarifele cu statele lumii, cu excepția Chinei, pentru care le crește la 125% – Explozie pe Wall Street”)

(Citește și: ”UPDATE: Panica se întoarce pe Wall Street, după o mișcare eșuată de revenire a burselor / Trump curtează investitorii cu cântecul de sirenă al negocierilor comerciale – BVB trece pe creștere și recuperează o bună parte din declin”)

(Citește și: ”Criză de tip Lizz Truss în SUA: Colaps simultan al prețului tuturor activelor americane”)

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: