sâmbătă

20 aprilie, 2024

9 decembrie, 2021

Alina Culcea, președinte ARPIM

Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) – organizație care susține obiectivele comune ale celor mai importante 27 de companii farmaceutice internaționale producătoare de medicamente originale, prezente în România – împlinește anul acesta 25 de ani.

În tot acest timp, principalul obiectiv al Asociației a fost creșterea accesului pacienților la medicamente, ameliorarea calității vieții pacienților și implicit creșterea speranței de viață a românilor, prin colaborarea și parteneriatul cu toți cei implicați în domeniu.

Membrii ARPIM investesc permanent în cercetare și dezvoltare, cu scopul de a le oferi pacienților medicamente originale și inovatoare, care salvează anual mii de vieți. Industria farmaceutică a întâmpinat destule dificultăți în ultimii ani: de la taxe descurajatoare la un mediu de afaceri impredictibil care nu recompensează cu adevărat inovația.


“Așteptăm în medie peste 800 de zile de la aprobarea unui medicament de către Agenția Europeană a Medicamentului, pentru a putea oferi pacienților români un tratament de ultimă generație. Ne dorim să investim în cercetarea medicală din România, dar așteptăm uneori chiar și un an și jumătate pentru aprobarea unui studiu clinic. Cu toate acestea, noi am fost aici oricând a fost nevoie și mai ales atunci când a fost mai greu. Am contribuit prin donații, prin susținerea educației medicale, prin taxe plătite către economia României, prin investiții pe tot traseul pacienților și suntem parteneri stabili și de încredere”, a declarat Alina Culcea, președinte ARPIM.

Pactul pentru Inovație în Sănătate

De aceea, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de activitate în România și de implicare în derularea de proiecte care au contribuit la creșterea accesului la medicamente și a calității vieții pacienților români, ARPIM a lansat un document de colaborare cu factorii politici de decizie, structurat pe 4 axe majore: acces rapid și echitabil la medicamente inovatoare în beneficiul pacienților români și al sistemului de sănătate din România; stimularea cercetării-dezvoltării și inovației farmaceutice; un sistem de sănătate rezilient și bazat pe dovezi; finanțarea adecvată și predictibilă a medicamentelor inovatoare și a vaccinurilor.

“ARPIM își asumă încă o dată un rol activ, același rol activ pe care și l-a asumat în toți acești 25 de ani de prezență în România. Pandemia COVID-19 a fost ca un tsunami. Iar după un tsunami cel mai bun lucru este să te apuci imediat să reconstruiești. Sistemul de sănătate din România se confruntă în prezent cu provocări fără precedent generate atât de pandemie, dar și de îmbătrânirea populației și de creșterea poverii bolilor cronice, o povară care s-a accentuat în ultimii doi ani. De aceea acum este cel mai bun moment să punem Sănătatea pe primul plan și să ne unim cu toții, factori de decizie, partide politice indiferent de credo, asociații de pacienți, experți, medici, industrie”, a mai spus Alina Culcea.


Aceasta a menționat că au fost multe lecții dure învățate în pandemie, printre care și că sănătatea și economia sunt incontestabil legate, că vulnerabilitățile unui sistem de sănătate cronic subfinanțat sunt și mai vizibile în perioade de criză, și că oamenii având condiții medicale pre-existente sunt și mai expuși îmbolnăvirii cu un virus greu de învins precum COVID-19.

ARPIM este afiliată la Federația Europeană a Industriei Farmaceutice (EFPIA), organizația europeană care reunește cele mai importante companii farmaceutice internaționale, recunoscute datorită rezultatelor la nivelul comunității științifice internaționale.

Companiile farmaceutice membre ARPIM sunt: Abbvie, Amgen, Angelini, Astellas, AstraZeneca, Bayer, Berlin-Chemie Menarini, Boehringer Ingelheim, Boiron, Bristol Myers Squibb, Chiesi, Eli Lilly, Genesis, Ipsen, Johnson & Johnson, Lundbeck, Merck Romania, Merck Sharp & Dohme, Novartis, Novo Nordisk, Pfizer, Roche, Sanofi, Servier, Takeda, UCB, Vifor.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: