fbpx

12 martie, 2025

Electoratul din Groenlanda au optat în cadrul alegerilor generale pentru o abordare mai lentă a independenței, cele mai multe voturi fiind acordate partidului social liberal pro-business Demokraatit (29,9%), o victorie surpriză care ar putea fi în ajutorul planurilor președintelui SUA Donald Trump de a-și apropia insula artică.

Rezultatul votului arată cât de divizată este populația pe tema independenței și apropierea de SUA. Naleraq, partidul care dorește declararea rapidă a independenței de Danemarca, a primit 24,5% din voturi, clasându-se pe locul al doilea, potrivit rezultatelor numărării finale a voturilor.

Cele două partide și-au crescut sensibil ponderea de la doar 9,1% și, respectiv, 12% în urmă cu patru ani.

Între SUA și Danemarca


Noul parlament cu 31 de membri va fi crucial în definirea drumului Groenlandei de a deveni independentă și cu ce țări poate strânge relațiile în următoarea perioadă. Alegerile au avut loc la doar o săptămână după ce președintele SUA, într-un discurs în fața Congresului, și-a reafirmat interesul pentru cea mai mare insulă din lume, exprimându-și încrederea că va putea prelua controlul asupra acesteia.

Partidul câștigător, Demokraatit, se declară pentru independență, dar ca obiectiv pe termen lung.

„De obicei spunem că ne grăbim încet”, a spus Anna Wangenheim, un parlamentar al partidului, înaintea alegerilor. „Este important ca cetățenii să fie informați și să cunoască cât ne va costa independența.”

Ea a spus că mulți groenlandezi pe care i-a întâlnit în timpul campaniei se preocupă în principal de probleme apropiate vieții lor de zi cu zi, cum ar fi educația, pensiile și serviciile sociale, chiar dacă independența ocupă mult loc în dezbateri.

Partidul este condus de Jens-Frederik Nielsen, în vârstă de 33 de ani, care a fost ales în parlamentul Groenlandei pentru prima dată în 2021 și de atunci a militat pe o platformă de sprijinire a afacerilor locale, în special industria pescuitului, minerit și turism.


Se așteaptă ca Demokraatit să înceapă negocierile cu celelalte partide pentru a forma o majoritate guvernamentală în zilele următoare.

„Groenlanda trebuie să fie unită într-o perioadă în care a crescut interesul internațional pentru țara noastră”, a spus Nielsen la postul local KNR. „Este nevoie de unitate, așa că vom intra în negocieri cu toate patrtidele”.

Rezultatul a fost dezamăgitor pentru prim-ministrul Mute B. Egede, care a fost principalul oponent al alipirii insulei la SUA, înfruntându-l pe Donald Trump. Partidul său de stânga Inuit Ataqatigiit a căzut pe locul trei și, împreună cu partenerul său de coaliție, Siumut, au obținut împreună aproximativ 36% din voturi, comparativ cu aproximativ 66% cu patru ani mai devreme.

Deși ambele părți s-au distanțat de propunerile făcute de Trump, ele au militat pentru declararea independenței față de Danemarca. Egede la începutul acestui an a cerut Groenlandei să îndepărteze „cătușele erei coloniale”. Siumut, un partid social-democrat, a indicat că dorește să înceapă discuțiile de independență cu Danemarca în viitorul mandat electoral.

Alegerile în cifre:

  • 231 de candidați pentru 31 de locuri în Parlament
  • 40.840 de alegători
  • 6 partide înscrise în cursa electorală
  • 70,9%: prezența la vot 70,9% în creștere față de 65,9% la alegerile anterioare

Interes geopolitic


Remarcile lui Trump au impulsionat discuțiile despre independență din Groenlanda, forțând candidații, care toți sunt în favoarea unei distanțări față de Danemarca, să prezinte o viziune despre cum ar putea arăta suveranitatea și când s-ar putea întâmpla. Mulți experți locali spun că independența ar putea fi în avantajul lui Trump, deoarece ar face Groenlanda mai ușor de influențat.

Discuțiile survin pe măsură ce importanța geopolitică a Groenlandei crește. Situată în nordul îndepărtat între SUA și Europa, insula găzduiește o bază militară americană care monitorizează spațiul și detectează amenințările cu rachete și deține rezerve mari de minerale critice folosite în dispozitivele electronice, care devin din ce în ce mai accesibile pe măsură ce vastele sale calote polare se topesc. De asemenea, este de așteptat să fie o punte cheie a rutelor maritime globale în următoarele decenii.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: