Furnalele producătorului german de aluminiu Rheinwerk, al treilea cel mai mare din UE, sunt reci din 2023, când prețurile exorbitante ale energiei au forțat compania să se reinventeze: de atunci produce aluminiu din deșeuri, proces mai puțin energofag decât topirea aluminiului primar.
„Construim cuptor de reciclare după cuptor de reciclare”, a declarat Volker Backs, directorul general al Speira, compania care operează Rheinwerk. „Aici luăm în serios tranziția verde.”
Aceeași alegere dificilă așteaptă companiile și guvernele de pe întregul continent: să susțină produse și practici care nu mai sunt competitive sau să le abandoneze. Complicând situația sunt costurile în creștere, concurența acerbă din partea Chinei și un război comercial iminent cu Statele Unite, scrie Politico.
Companiile trebuie să decidă dacă vor renunța sau vor investi bani în părți ale afacerilor lor ale căror tranziție verde va costa miliarde. Iar guvernele trebuie să decidă cum — și cui — să acorde ajutor. Mizează pe întreprinderi orientate spre viitor sau păstrează locațiile industriale învechite? Bugetele publice deja sub presiune ale Europei nu vor putea subvenționa totul.
Speira este pregătită să atingă neutralitatea climatică pe întregul lanț de producție până în 2045, dar compania nu poate face acest lucru singură, a spus Backs. Uniunea Europeană și guvernele naționale trebuie să se asigure că infrastructura necesară este construită.
„Politicile care protejează doar clima, fără să asigure viitorul economiei, sunt inutile. Ce anume ar trebui să devină neutru din punct de vedere climatic, dacă nu mai rămâne nimic?”
CE a prezentat un plan industrial, dar acesta ocolește întrebările dificile: Care sectoare și produse pot și ar trebui să fie salvate de UE — și care ar trebui lăsate să dispară
Comisia Europeană a oferit un răspuns inițial – Planul pentru Industrie Curată. Acesta propune o serie măsuri necesare pentru reducerea prețurilor la energie și stimularea investițiilor. Dar ocolește întrebarea cea mai dificilă: Care sectoare și produse pot și ar trebui să fie salvate de UE — și care ar trebui lăsate să dispară?
Bruxelles-ul nu poate evita această întrebare la nesfârșit. Răspunsul va determina nu doar cum va arăta industria și piața muncii din UE în deceniile următoare, ci și autonomia blocului: De unde va obține aluminiul pentru turbinele eoliene, cimentul pentru clădirile sale sau oțelul pentru armele sale?
Modernizarea unei fabrici durează ani. Companiile au nevoie de claritate: ce merită să fie finanțat și ce nu?
Prețurile la energie au lovit puternic industria manufacturieră europeană după invazia Rusiei în Ucraina în 2022. Unele sectoare, precum cel siderurgic, spun că declinul poate fi prevenit doar printr-un sprijin politic și financiar imediat.
Backs își amintește cum, în 2022, costurile energiei electrice s-au cvadruplat, iar prețul energiei necesare pentru producerea unei tone de aluminiu primar a depășit 5.000 de euro – de două ori mai mult decât prețul metalului pe piața globală. „Nu trebuie să te gândești prea mult dacă mai merită”, a spus el.
Producția industrială intensivă în energie – incluzând oțelul, cimentul, aluminiul și chimicalele – generează peste o cincime din emisiile de gaze cu efect de seră ale UE. Transformarea acestor industrii va fi costisitoare și de durată. Ele trebuie să își schimbe procesele de producție, să folosească energie curată, să recicleze mai mult și să capteze CO2-ul rămas.
Deoarece modernizarea unei fabrici durează ani de zile, companiile au nevoie acum de claritate: ce merită să fie finanțat și ce nu?
Balanța greu de echilibrat a competitivității și independenței strategice
Pactul Industrial Curat al Comisiei Europene încearcă să răspundă acestor preocupări, propunând cote de producție fabricate în UE și măsuri pentru modernizarea rețelelor electrice și reducerea prețurilor la energie. Însă executivul UE evită să desemneze clar câștigătorii și perdanții tranziției verzi.
Cu toate acestea, trebuie luate decizii urgente cu privire la industriile pe care UE dorește să le păstreze și unde este mai ieftin și mai eficient să se bazeze pe importuri. Fostul lider al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a explicat clar acest aspect în raportul său amplu privind creșterea competitivității blocului comunitar.
„Există unele tehnologii, precum panourile solare, unde producătorii străini sunt mult prea avansați, iar încercarea de a captura producția în Europa nu va face decât să încetinească procesul de decarbonizare”, a spus el într-un discurs susținut în fața Parlamentului European anul trecut.
Dar, a adăugat el, există și alte sectoare „în care nu ne dorim să fim complet dependenți de tehnologia străină din motive strategice și, prin urmare, este esențial să păstrăm know-how-ul în Europa.
Rolul aluminiului: Pe lista UE și NATO de materii prime critice
Unde se va încadra producția de aluminiu primar în această diviziune rămâne o întrebare deschisă.
Acest metal se regăsește în toate, de la doze de suc și rame de ferestre până la aeronave militare și rachete. Se estimează că cererea va crește semnificativ în următoarele decenii, datorită importanței acestui material ușor pentru tehnologiile ecologice, precum turbinele eoliene și vehiculele electrice.
UE a recunoscut rolul strategic al aluminiului, adăugându-l pe lista materiilor prime critice. NATO a urmat exemplul anul trecut, avertizând că aprovizionarea alianței cu acest metal este expusă unui „risc foarte ridicat” de întrerupere.
Fabrica Rheinwerk folosea la fel de mult curent ca orașul în care se afla
Cu toate acestea, fabricarea aluminiului primar necesită mai multă energie electrică decât orice alt proces industrial — de peste două ori consumul anual mediu de electricitate al unui german pentru fiecare tonă de metal produs.
Un cablu de conexiune masiv permitea fabricii Rheinwerk să utilizeze la fel de multă energie cât cei 150.000 de locuitori ai orașului Neuss la un loc.
Odată ce rețelele electrice ale UE vor fi complet decarbonizate, acest proces ar putea funcționa 100% pe energie verde. În plus, odată cu eliminarea combustibililor fosili scumpi, prețurile energiei ar trebui să scadă.
Producătorii europeni nu își permit să aștepte momentul în care tranziția verde va duce la scăderea prețurilor
Însă producătorii nu își permit să aștepte acest moment. Companiile europene plătesc de două-trei ori mai mult pentru electricitate decât rivalii lor chinezi și americani, iar șocul prețurilor din 2022 a fost ultima lovitură pentru mulți.
Speira a fost doar una dintre numeroasele topitorii din Europa care și-au redus operațiunile în timpul crizei energetice. În doar doi ani, producția de aluminiu primar pe continent s-a înjumătățit.
În schimb, producția europeană de aluminiu secundar, fabricat din metal reciclat, a crescut constant.
Avantajele sale sunt evidente: producția secundară necesită cu 95% mai puțină energie decât producția primară, ceea ce duce la o amprentă de carbon semnificativ mai mică. O tonă de aluminiu primar produs în Europa emite 6,7 tone de CO₂ în timpul fabricației. Această valoare scade până la doar 0,5 tone pentru aluminiul obținut exclusiv din deșeuri refolosite. Și, teoretic, aluminiul este reciclabil la infinit.
Asta nu înseamnă însă că producătorii de aluminiu secundar nu se confruntă cu provocări. Principalii cumpărători de aluminiu din UE – cum ar fi producătorii auto – întâmpină dificultăți, afectând cererea pe termen scurt. De asemenea, sectorul se confruntă cu o concurență puternică din partea Chinei, care și-a accelerat producția de aluminiu. În plus, fostul președinte al SUA, Donald Trump, tocmai a anunțat tarife de 25% pentru aluminiu, lovind exporturile companiilor din UE.
Cu toate acestea, costurile de producție, în special cele energetice, rămân principala problemă a industriei europene – iar unii susțin că prețul menținerii producției primare nu merită efortul.
Asociațiile industriale și sindicatele avertizează însă împotriva renunțării la producția primară internă.
UE nu își permite deocamdată să renunțe la producția de aluminiu primar
Deocamdată, UE nu își poate acoperi cererea doar cu aluminiu reciclat, a declarat Rob van Gils, președintele asociației germane a aluminiului. Într-o zi, acest lucru ar putea fi posibil, având în vedere cantitatea de metal deja utilizată. Însă, în timp ce o doză de suc ajunge înapoi la o instalație de reciclare în doar câteva luni, materialul folosit în ramele ferestrelor sau în turbinele eoliene nu va deveni deșeu timp de decenii.
Investițiile în capacitățile de reciclare „vor da roade în timp”, a spus van Gils. „Dar trebuie să păstrăm și acest proces primar în Europa, pentru că altfel vom fi complet dependenți de importuri.”
Acest lucru ar fi dăunător atât pentru autosuficiența Europei, cât și pentru mediu: aluminiul primar produs în afara Europei este, de obicei, mult mai poluant. Aluminiul chinezesc generează aproximativ de două ori mai multe emisii decât metalul fabricat în UE.
Bruxelles-ul se confruntă cu o alegere
Dacă merită sau nu menținerea producției primare de aluminiu în UE este, în cele din urmă, o decizie politică – un tip de alegere la care Bruxelles-ul nu se descurcă prea bine.
Puterea Comisiei de a lua decizii strategice cu privire la viitorul industriei este limitată. Și chiar și acolo unde executivul UE poate lua decizii, are nevoie de sprijinul majorității guvernelor naționale.
În plus, industria nu este un bloc unitar, iar Comisia se confruntă cu cereri contradictorii.
Producătorii de tehnologii curate — pe care Bruxelles-ul dorește, de asemenea, să îi sprijine prin Pactul Industrial Verde — exercită presiuni asupra UE să nu își retragă ambițiile, avertizând că schimbările de direcție în legislația climatică deja adoptată ar putea submina previzibilitatea politică de care au nevoie.
Solicitări contradictorii din partea mediului de afaceri
Luați, de exemplu, reciclarea: sectoarele aluminiului și oțelului cer UE să restricționeze exporturile de deșeuri metalice pentru a asigura o aprovizionare constantă cu materiale reciclate. Însă industria europeană a reciclării — care obține venituri semnificative din exporturi — avertizează că această măsură le-ar afecta grav activitatea.
Bruxelles-ul nu va putea mulțumi pe toată lumea. Însă cu cât ia deciziile mai repede, cu atât tranziția va fi mai ușoară.
(Citește și: ”Document / ”Busola Competitivității” – prima strategie prin care UE vrea să scurteze decalajul față de SUA și China”)
***
Urmărește-ne pe Google News
Un răspuns
O logica de 2 lei jumate. Daca economia actuala este construită de așa natura încât nu se poată permite salvarea planetei, atunci hai sa schimbam modul in care funcționează economia, nu sa ne întoarcem la ars cărbuni pana efectiv ia foc atmosfera.
Singurii vinovați pentru aceasta problema si deținători de încăpățânarea măgărească sunt mările conglomerate economice private.
Sa luam exemplul VW, care stau pe un munte de bani, si totuși sunt pe marginea prăpastiei. Efectiv refuza sa producă mașini electrice(sau pe hidrogen sau ce vor ei) competitive. Lansează numai jeguri la supra preț, si după aia se plâng ca nu le cumpara nimeni. Sa nu îmi spună nimeni ca acest lucru nu este intenționat. Ce este așa greu de înțeles ca piață pe care o vrei înapoi, este deja moarta si îngropată?
Hai sa schimbam modul in care funcționează corporațiile. Hai sa introducem transparenta totală pentru sectorul economic privat. Nu poți sa fii atât de nociv pentru o economie, si totuși sa nu fii tras la răspundere pentru acțiunile tale.
Citiți articolul din The New Yorker „Techno-Fascism comes to America”. Este același rahat. O situație in care corporațiile exercita mai multă putere decât însuși statul. Așa ceva nu poate exista.