7 august, 2026

Arabia Saudită, Turcia și Pakistanul au semnat vineri un acord comun de apărare, precizând că un atac asupra uneia dintre aceste țări va fi considerat un atac asupra tuturor celor trei, relatează BBC.

Cele trei țări și-au exprimat îngrijorarea întrucât conflictul dintre Israel și Iran nu dă semne de încetare, iar aliatul lor comun, SUA, se străduiește să țină sub control repercusiunile regionale.

Pactul a fost anunțat în cadrul unei întâlniri între prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman, președintele turc Recep Tayyip Erdogan și premierul pakistanez Shehbaz Sharif, care a avut loc în orașul saudit Mecca.

Cele trei țări au căutat să-și consolideze legăturile în domeniul securității, pe fondul războiului dintre SUA și Iran, care a implicat Arabia Saudită și a perturbat traficul maritim prin Strâmtoarea Hormuz și Marea Roșie.

Arabia Saudită și Pakistanul au anunțat anul trecut un pact comun de apărare.

Iranul și aliații săi au lansat atacuri asupra unor ținte din Arabia Saudită și din alte state din Golf și au blocat transporturile acestora după ce SUA și Israelul au atacat Iranul pe 28 februarie.

În Yemen, rebelii houthi susținuți de Iran, care controlează nordul țării, se luptă cu forțele guvernamentale, sprijinite de o coaliție condusă de Arabia Saudită.

Luna trecută, houthi au anunțat un „embargo maritim” împotriva Arabiei Saudite și au atacat aeroporturi saudite, instalații petroliere și petroliere din Marea Roșie.

Arabia Saudită a răspuns cu lovituri aeriene îndreptate împotriva pozițiilor houthiților și prin formarea unei noi coaliții navale pentru a proteja transportul maritim în Marea Roșie și în Golful Aden.

Art. 5 al NATO, baza acordului de la Mecca

Anunțând pactul vineri, Ministerul Afacerilor Externe al Pakistanului a declarat că un atac asupra oricăruia dintre cele trei state „va fi considerat un atac împotriva tuturor”.

„Acordul comun de apărare de la Mecca” prevede sprijin reciproc între cele trei state sunnite, dar nu oferă detalii cu privire la obligațiile fiecăruia.

Un oficial turc citat de agenția de știri Reuters a declarat că pactul are „un caracter pur defensiv”.

Cele trei țări și-au exprimat îngrijorarea, întrucât conflictul dintre Israel și Iran nu dă semne de încetare, iar aliatul lor comun, SUA, se străduiește să țină sub control repercusiunile regionale.

Arabia Saudită aduce puterea financiară și este unul dintre cei mai mari cumpărători de arme.

Turcia este a doua forță militară ca mărime din NATO, cu o capacitate avansată de producție în domeniul apărării. Pakistanul deține arme nucleare.

(Citește și: Mecanismul în discuție pentru redeschiderea Ormuz: Iranul ar primi controlul asupra navelor care intră în Golful Persic, cu notificare din partea Omanului la ieșire – SUA se opun, Teheranul cere taxe de 5-7% din valoarea încărcăturilor)

****



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: