Marea criză din 2008 și ofensiva economică globală a Chinei, respectiv a monedei sale – yuanul, au scos în evidență slăbiciunile construcției sistemului Zonei ca conglomerat economic, respectiv al monedei unice europene, potrivit unei analize a economistului Andrei Rădulescu, de la Banca Transilvania (BT).
La cumpăna dintre 2018 și 2019, euro împlinește 20 de ani și, chiar dacă de la lansarea sa, Zona Euro s-a mărit, ponderea PIB-ului Zonei Euro în PIB-ul global și-a intensificat tendința descendentă după 2009, spre un nivel minim istoric de aproximativ 16% în prezent.
Totodată, diferența față de SUA (din perspectiva ponderii în PIB-ul mondial) s-a adâncit în ultimii ani, situându-se la cel mai ridicat nivel de la începutul anilor 2000, spune raportul citat.
„Decalajul de dezvoltare dintre SUA și Zona Euro s-a intensificat în ultimii ani (îndeosebi după incidența Mării Recesiuni – marea criză din 2008, n.r). În prezent PIB/locuitor în Zona Euro reprezintă sub 75% din nivelul SUA, nivel situat în zona minimelor istorice”, scrie Andrei Rădulescu în analiza sa.
Rolul euro ca monedă internațională s-a diminuat în ultimii ani, „pe fondul impactului Marii Recesiuni, dar și al creșterii importanței yuan-ului”.
Idealul Europei Unite
Integrarea monetară europeană a fost „axată pe teoria zonelor monetare optime (dezvoltată de laureatul Nobel în Economie, economistul canadian Robert Mundell)” și a fost o decizie politică cu importante consecințe economice, politice și sociale, atât pentru țările membre, cât și pentru întreagă lume”, amintește Andrei Rădulescu.
„Pe de o parte, procesul de integrare monetară europeană reprezintă un pas important spre moneda globală. După lansarea euro sistemul monetar internațional s-a caracterizat prin flotarea liberă între cele trei zone monetare (dolar, euro și yuan).
Pe de altă parte, integrarea monetară europeană poate fi privită că o chintesență de elemente Jeffersoniene și Bismarckiene, în consolidarea idealului lui Churchill („Statele Unite ale Europei”).
Din punct de vedere economic EURO a contribuit la consolidarea poziției blocului european în sfera globală, dar și la modificări importante ale mix-ului de politici economice aplicat în țările membre”.
Divergența economică față de SUA
„După incidența celei mai severe crize economico-financiare globale de după Al Doilea Război Mondial, Zona Euro a inițiat un proces de divergență economică față de Statele Unite”, spune analiza BT.
Această divergență a fost determinată de faptul că în Zona Euro criza a fost „mai îndelungată și mai severă, dat fiind că Uniunea Monetară Europeană nu a fost optimă și nu a devenit optimă între timp”.
„De altfel, pentru ieșirea din valurile Marii Recesiuni au fost necesare atât intervenția agresivă a Băncii Centrale Europene (care și-a îndeplinit rolul de împrumutător de ultimă instanță), dar și reconfigurarea arhitecturii în materie de guvernanță economică”.
Efectul polarizării și reformele
„Integrarea monetară europeană și incidența Marii Recesiuni au contribuit la migrația factorilor de producție dinspre periferie spre centru, atât la nivel de țări membre, cât și din perspectiva regională (Uniunea Europeană)”, spune analiza citată.
„Altfel spus, am asistat la un amplu proces de polarizare și la persistența asimetriilor în țările/regiunile cele mai afectate de valurile Marii Recesiuni.
Pe de altă parte, faptul că implementarea (începând cu 2012) NoiiGuvernanțe Economice Europene a contribuit la convergența ciclurilor economice ale țărilor membre (v. grafic , indicatorul abaterea medie pătratică s-a diminuat în ultimii ani, poziționându-se în zona minimelor de la începutul acestui secol).
Totodată, măsurile de politică economică implementate în ultimii ani au contribuit și la ameliorarea indicatorilor de integrare a piețelor financiare din regiune (v. grafic, abaterea medie pătratică pentru piețele de acțiuni din țările membre a atins minime istorice în 2018).
Zona Euro se confruntă în prezent cu finalul ciclului economic post-criză, iar integrarea monetară europeană nu a fost definitivată (structura continuă să fie incompletă).
În acest context apreciem că pe măsura incidenței unor noi șocuri decidenții de politică economică din regiune vor reacționa cu noi măsuri de consolidare a arhitecturii Uniunii Monetare Europene”, conchide Andrei Rădulescu.
