joi

25 aprilie, 2024

21 iunie, 2013

Miniştrii de finanţe din zona euro au ajuns joi la un acord de principiu privind recapitalizarea directă a băncilor prin intermediul Mecanismului European de Stabilitate, un instrument care va permite pe viitor sprijinirea băncilor fără să fie afectat bugetul de stat.

Promis de liderii europeni la summitul UE din iunie 2012 pentru a sparge cercul vicios dintre criza bancară şi criza datoriilor suverane, Mecanismul va fi disponibil cel mai devreme în a doua jumătate a anului 2014.

La acea dată, instrumentul propus de liderii UE interesa în special Spania, care a beneficiat în primăvara lui 2012 de un împrumut în valoare de 40 de miliarde de euro pentru a veni în ajutorul băncilor sale aflate în dificultate.


Miniștrii europeni de finanțe au decis, astfel, că 60 de miliarde de euro din fondurile de salvare în valoare de 500 de miliarde de euro vor fi alocate pentru recapitalizarea directă a băncilor.

De asemenea, miniştrii de finanţe din zona euro au decis la reuniunea de la Luxemburg ca recapitalizarea directă să se facă „potenţial retroactiv, de la caz la caz”, potrivit ministrului irlandez de finanțe Michael Noonan, a cărui ţară asigură până la sfârşitul lunii iunie preşedinţia prin rotaţie a UE.

Acest subiect era unul dintre cele mai sensibile incluse pe agenda reuniunii, anumite ţări opunându-se principiului retroactivităţii pentru recapitalizarea directă a băncilor din zona euro.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: