marți

23 aprilie, 2024

12 octombrie, 2011

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri proiectul de lege privind aprobarea OUG 71/2009 pentru plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, principalul amendament admis în comisiile de specialitate fiind cel referitor la prelungirea termenelor de plată până în 2016.

Decizia a fost luată cu 143 de voturi favorabile, 108 împotrivă şi patru abţineri.

La dezbaterile generale de marţi Opoziţia a solicitat retrimiterea la comisiile de specialitate a actului normativ, invocând faptul că aprobarea şi punerea în aplicare a legii care vine să aprobe cu amendamente OUG 71/2009 duce la încălcarea jurisprudenţei CEDO şi a principiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, întrucât aduce atingere unor drepturi decise prin hotărâri definitive ale unor instanţe de judecată, însă această propunere a fost respinsă.

Deputaţii din Comisia de buget-finanţe au adoptat, în 21 septembrie, un raport preliminar favorabil cu amendamente la proiectul de lege privind aprobarea OUG 71/2009, preluând integral raportul preliminar cu amendamente adoptat de Comisia juridică. Raportul asupra acestui proiect de lege, care a fost votat în unanimitate, în sală fiind prezenţi doar deputaţii Puterii, a devenit final.

Principalul amendament admis în raportul comisiilor stipulează că „plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: în anul 2012 se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu, în anul 2013 se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu, în anul 2014 se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu, în anul 2015 se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu, în 2016 se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu”.

Astfel, termenul de plată a fost prelungit până în 2016 iar cotele din titlurile executorii au fost modificate faţă de prevederile iniţiale din OUG 71/2009.

La momentul emiterii OUG nr. 71/2009 Guvernul a reglementat modalitatea de plată a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, titluri devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009.

Executivul a decis astfel ca sumele datorate categoriilor de personal bugetar care şi-au câştigat aceste drepturi în instanţă să fie plătite în perioada 2010-2012, după un calendar care prevedea ca în 2010 să plătească 34% din valoarea titlului executoriu iar în 2011 şi 2012, câte 33% din valoarea titlului executoriu.

Pe 21 septembrie, preşedintele Comisiei de buget-finanţe, Eugenia Barna, a explicat că modificările propuse de guvern la OUG 71/2009 au fost necesare pentru ca România să se încadreze în ţinta de deficit bugetar stabilită pentru 2011 şi respectiv în ţintele de deficit estimate pentru anii următori.

„Nu sunt bani la buget. Dacă am plăti şi am pune în aplicare toate aceste titluri executorii ar însemna să depăşim deficitul stabilit prin acordul cu FMI. Am înţeles de la cei de la Ministerul Finanţelor că ar fi vorba de o sumă de aproximativ 9 miliarde de lei. Şi mai este vorba şi despre plăţile către personalul din justiţie. A fost vorba despre o cerere de reexaminare din partea preşedintelui prin care am respins Ordonanţa de Urgenţă 225/2008 privind plata drepturilor salariale pentru personalul din justiţie, pentru că a fost preluată în OUG 71/2009. Practic, OUG 71 a înglobat toate titlurile executorii. Vedeţi că şi ţările din jurul nostru se află într-o situaţie financiară dificilă şi cuvântul de ordine este prudenţă. Din acest motiv toate aceste plăţi au fost prorogate pentru următorii ani, în 2012 stabilindu-se o valoare doar de 5% din titlurile executorii”, a declarat preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor.

Ca urmare a aprobării acestei ordonanţe, deputaţii au respins OUG 113/2010 privind reeşalonarea plăţii unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, despre care procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a transmis conducerii Camerei că depăşeşte exigenţele de rezonabilitate stabilite de CEDO.

Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestor proiecte de lege.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

4 răspunsuri

  1. Traiasca incalcarea legii – este un bun exemplu pentru toti romanii – si ne mai miram de ce nu se respecta legile in tara asta, cand insusi maria sa guvernul, respectiv alesii poporului care sustin guvernul, incalca legile sau nu le repsecta. Hotararile judecatoresti trebuiesc aduse la indeplinire intocmai si la timp.

    PS. Din 1992 lucrez in corporatii multinationale, n-am nici o treaba cu bugetarii, sotia mea lucreza in corporatie din 1999, in afara ca parintii nostrii sunt pensionari. Suntem platitori de taxe. Comentez pentru ca m-am saturat de mizeria asta de tara in care fiecare face ce vrea….

  2. Tare se crede acest guvern condus de taticul BASE . Adica daca acum trebuie sa-mi dea 2 miliarde de lei ma amana peste 4 ani cand o sa-mi dea vreo 4 miliarde . Da prosti ne mai considera . Dar mai tampiti ca astia nu am vazut pentru ca 90 la suta din sumele pe care le achita bugetarilor se intorc pe piata si apoi la buget . Da Basescu si ciurda lui de PDL – isti isi permite sa traiasca din banii munciti cu sudoarea noastra, bani pe care ii au in conturi . Daca is asa de tari sa faca bine sa goleasca conturile lor si sa dea banii la oameni .

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: