joi

28 martie, 2024

25 ianuarie, 2019

Premierul Viorica Dăncilă i-a cerut public președintelui Klaus Iohannis să numească pe noii miniștri ai Dezvoltării și Transporturilor, Olguța Vasilescu și Mircea Drăghici.

„Constatăm mentinerea situației incerte la ministerele Dezvoltării și Transporturilor. Guvernul a respectat toate procedurile, iar acest blocaj este nejustificat. Îi solicit presedintelui ca, în virtutea prerogativelor constituționale să respecte decizia CCR și să semneze decretele de numire a celor doi miniști pentru ca activitatea celor două ministere să se desfășoare eficient”, a spus Viorica Dăncilă vineri, în debutul ședinței de guvern.

Echipa guvernamentală este incompletă din decembrie 2017, dar PSD a decis încă din noiembrie schimbarea miniștrilor Paul Stănescu și Lucian Șova. Președintele a refuzat în trei rânduri să numească la Dezvoltare și la Transporturi persoanele nominalizate de PSD.


Pe data de 17 ianuarie, Administrația Prezidențilă a publicat motivele ultimului refuz: cei nominalizați de PSD nu aveau dosarele complete. Ulterior, guvernul a anunțat că a eliminat motivele președintelui, dând publicității chiar și un opis al documentelor trimise la Cotroceni.

Într-o scrisoare adresată președintelui Iohannis, premierul Dăncilă a precizat că deține ” dreptul exclusiv de apreciere și de alegere a persoanelor propuse a face parte din echipa guvernamentală”.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: