joi

25 aprilie, 2024

29 iulie, 2018

Premierul ungar Viktor Orban a declarat sâmbătă, la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad, că România a intrat acum 100 de ani în epoca modernă, dar pentru maghiari asta nu reprezintă “un moment festiv” și pentru că de 100 de ani România nu ştie ce să facă în privinţa celor 1,5 milioane de maghiari, iar Bucureştiul susţine că Ţinutul Secuiesc nici nu există.

“Acum o sută de ani, România a intrat în epoca modernă. (…) Înţelegem că, din punctul lor de vedere, este un moment festiv, dar să înţeleagă şi ei că pentru noi nu e un moment festiv”, a afirmat premierul Orban.

El a adăugat: „De o sută de ani, România modernă nu ştie ce să facă în privinţa stării de fapt că aici trăiesc 1,5 milioane de maghiari, iar Bucureştiul susţine că Ţinutul Secuiesc nici nu există”, transmite News.ro, care citează MTI.


Invocând sloganul UDMR – 1000 de ani în Transilvania, 100 de ani în România –  cu care s-a declarat de acord, premierul ungar a subliniat: „Ţinutul Secuiesc a existat şi când încă nu exista România modernă şi va exista şi atunci când toată Europa se va fi predat Islamului”.

„În loc să negăm realitatea, ar trebui să privim situaţia ca pe o resursă. Să privim Transilvania ca pe o resursă, să ne dorim un Ţinut Secuiesc tot mai puternic, o comunitate maghiară din ce în ce mai puternică. Acest lucru ar însemna un plus de forţă şi pentru România”, a afirmat premierul Ungariei.

Universitatea de Vară se desfăşoară la Băile Tuşnad, în județul Harghita, evenimentul fiind organizat de Fundaţia Pro Minoritate din Ungaria, Consiliul Tineretului Maghiar din România şi Consiliul Național al Maghiarilor din Transilvania, condus de Laszlo Tokes

La Băile Tușnad, premierul Viktor Orban a vorbit și despre relațiile UE-Rusia, afirmând că Uniunea trebuie să ofere garanții de securitate statelor care se simt amenințate, exemplele oferite fiind Polonia și Statele Baltice, dar ”dar restul ţărilor ar trebui să beneficieze de dezvoltarea relaţiilor bilaterale cu Rusia”.


„Punctul meu de vedere este că UE duce o politică, scuzaţi expresia, primitivă faţă de Rusia, spunând că Rusia reprezintă un pericol.

Într-adevăr, în UE există ţări membre care se pot de-a dreptul simţi în pericol faţă de Rusia. Vorbim de Ţările Baltice, vorbim de Polonia, istoria şi apropierea geografică confirmă acest lucru, dar majoritatea ţărilor din UE nu resimt acest pericol, această primejdie, nici slovacii, nici cehii şi nici noi nu avem motive să credem că Rusia ar reprezenta vreun pericol, vreo primejdie pentru noi.

Deci, este foarte clar că Ţările Baltice, Polonia şi alte ţări ar beneficia de garanţii suplimentare din partea NATO, din partea UE pentru a se simţi în siguranţă, dar restul ţărilor ar trebui să beneficieze de dezvoltarea relaţiilor bilaterale cu Rusia. Deci, în loc de această politică primitivă faţă de Rusia, ar trebui să avem o politică mult mai specializată, mult mai bine definită cu Rusia”, a afirmat Viktor Orban, potrivit traducerii oficiale.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: