sâmbătă

20 aprilie, 2024

28 februarie, 2014

Nu se cuvine să spun ce ar trebui Rusia să facă, susţine Viktor Ianukovici, însă Rusia „nu poate fi indiferentă la destinul unui partener atât de mare ca Ucraina”. Moscova ar trebui să îşi folosească puterea pentru a preveni „haosul, teroarea care au loc în Ucraina”, a spus fostul preşedinte ucrainean în prima sa apariţie după îndepărtarea sa de la putere, într-o conferinţă de presă susţinută la Rostov-pe-Don. Totuşi, el nu încurajează o intervenţie militară.

Reacţia preşedintelui rus Vladimir Putin nu a întârziat. Ea a venit după mai multe convorbiri telefonice cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, cu premierul britanic David Cameron şi cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy. Liderul de la Kremlin a precizat că este „extrem de important să se evite escaladarea violenţelor şi să se ajungă la o normalizare a situaţiei din Ucraina cât mai curând posibil”, conform unui comunicat de presă de la Kremlin.

Despre Crimeea: Viktor Ianukovici a afirmat vineri că tensiunile din Crimeea sunt o „reacţie naturală” faţă de o „uzurpare a puterii” şi o „lovitură de stat a unor bandiţi”. Fostul preşedinte a îndemnat la menţinerea republicii autonome Crimeea în Ucraina şi a spus că nu a cerut sprijin militar rusesc, însă a încurajat faptul că miliţiile locale se înarmează pentru a se apăra.


Despre noua putere de la Kiev: „Este timpul să vorbesc despre faptul că sunt gata să lupt pentru viitorul Ucrainei. Am fost forţat să părăsesc Ucraina sub ameninţarea cu moartea, asupra mea şi a apropiaţilor mei. Puterea a fost preluată de tineri naţionalişti şi fascişti, care sunt o minoritate în Ucraina”, a spus gostul preşedinte Ianukovici, într-o conferinţă de presă organizată în Rostov pe Don, localitate din Rusia aflată la graniţa cu Ucraina. A fost prima apariţie publcă după îndepărtarea sa de la putere.

Despre fuga sa: Fostul lider ucrainean spune că s-a tras asupra maşinii sale cu arme automate, iar nepotul său a fost pus pe o listă neagră, în Harkov, oraş unde iniţial dorise să rămân. A renunţat însă la această idee după ce a auzit că spre oraş se îndreaptă forţe înarmate.

„Ce se petrece acum este o ilegalitate, o lipsă de autoritate şi teroare. Deciziile din Parlament au fost luate sub ameninţări. Nu am cuvinte pentru a caracteriza această nouă autoritate. Aceştia sunt oameni care susţin violenţa – Parlamentul Ucrainei este ilegitim”, crede Vikor Ianukovici.

Despre legitimitatea sa: Acesta se consideră încă preşedintele legitim al Ucrainei şi tocmai de aceea nu va participa la alegerile prezidenţiale din 25 mai, pe care le consideră ilegale.


„Nimeni nu m-a înlăturat. Eu am fost constrâns să părăsesc Ucraina sub amenințarea directă pentru viața mea și a apropiaților mei”, a afiarmatViktor Ianukovici, calificând actuala putere de la Kiev drept una ilegitimă. „Este timpul de a spune că intenționez să continui lupta pentru viitorul Ucrainei împotriva acelora care încearcă să o vândă, utilizând teroarea”, a continuat el.

Despre violenţe: Victimele violențelor au fost „rezultatul politicii iresponsabile a Occidentului, care a arătat foarte mare indulgență față de Maidan”. Viktor Ianukovici a susținut că el nu a dat ordin să se tragă în manifestanți, adăugând că echipa sa a insistat întotdeauna asupra unei soluții pașnice pentru evitarea vărsării de sânge, dar că „un scenariu sângeros, cu participarea bandiților înarmați și a altora, a fost creat în afara Ucrainei”.

Acordul cu Opoziţia, la care s-a ajuns prin negocierea de către mediatorii internaţionali, trebuie să fie aprobat de ambele părţi şi că până acum acest acord nu a fost respectat, protestatarii înarmaţi nu s-au retras de pe străzi. „Acordul, care trebuia să dea o soluție la criza politică, trebuia respectat de ambele părți și cred că intermediarii internaționali și-au făcut treaba, am crezut în bunul lor caracter. Acest acord a fost controversat, dar cu toate acestea l-am semnat. (…) A fost o decizie crucială la acel moment”.

Despre acuzaţiile care i se aduc: „Nu se poate vorbi de un proces decât în urma unei anchete independente”, a afirmat Vikor Ianukovici ca răspuns la o întrebare legată de cum va reacționa dacă Tribunalul Penal Internaţional de la Haga va lansa un proces împotriva sa. Fostul preşedinte este acuzat de noua putere de la Kiev de crime împotriva umanității. Ucraina a spus că intenţionează să ceară Rusiei extrădarea fostului preşedinte. „Mă voi întoarce în Ucraina imediat ce voi primi garanţii, în special din partea mediatorilor internaţionali, cu privire la securitatea mea”, a afirmat acesta.

Despre Iulia Timoşenko: Fostul lider de la Kiev susţine că nu are mare încredere în viitorul politic al ianmicei sale şi că a avut condiţii destul de bune în închisoare. El a reiterat că Iulia Timoşenko a costat Ucraina 20 de miliarde de dolari din cauza negocierilor pe contractele cu gaz şi că „ea ştie foarte bine acest lucru”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: