miercuri

24 aprilie, 2024

3 august, 2012

O eventuală micșorare a listelor de alegători nu va influența rezultatul alegerilor locale din 10 iunie, dar în viitor ar putea conduce la reducerea numărului de consilieri locali și județeni, a susținut, vineri, premierul Victor Ponta, la o videoconferință cu prefecții.

”Sigur, s-a ridicat, în mod legitim, întrebarea dacă aceste liste nu au influenţat şi alegerile locale din 10 iunie sau deficienţele de pe liste. Răspunsul este nu, pentru că la alegerile locale nu am avut niciun fel de prag”, a susținut Ponta.

El a menționat, însă, că, dacă în urma recensământului se constată mai puțini locuitori în anumite localități, pe viitor se va reduce numărul consilierilor locali sau județeni, precum și fondurile alocate unităților administrative respective.


”Evident că, pe baza rezultatelor finale ale recensământului, după aceea vor exista consecinţe, atât asupra numărului de parlamentari, a numărului de consilieri judeţeni, consilieri locali, cât şi ulterior în ceea ce priveşte alocaţiile bugetare, care ţin cont de numărul de populaţie”, a explicat Victor Ponta.

”Fac un apel către toţi primarii, ştiu că nu este plăcut să reduci numărul de consilieri, dar dacă rezultă că într-o localitate sunt mult mai puţini cetăţeni decât sunt în scripte, vom avea în viitor un număr redus de consilieri locali, de parlamentari, toate celelalte funcţii alese care ţin cont de criteriul populaţiei”, a adăugat el.

Referitor la listele de alegători în baza cărora au fost organizate alegerile locale din 10 iunie, prim-ministrul a spus că acestea au fost aprobate de Guvernul Ungureanu, în 16 aprilie.

”Nu sunt genul care să vorbesc de greaua moştenire şi de cine este de vină, nu suntem noi de vină, dar vreau să vă anunţ că acestea au fost aprobate de guvern pe 16 aprilie, înainte deci de a fi actualul guvern şi de a fi actuala conducere a ministerului, asta pentru buna şi corecta informare şi pentru a-i ruga pe cei care ne critică să ţină minte că pe 16 aprilie erau ei aici, în locul meu şi au aprobat aceste liste electorale”, a afirmat șeful Guvernului.


Liderul de la Palatul Victoria a arătat că administrația locală se va ocupa în perioada următoare de reverificarea listelor electorale.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: