marți

16 aprilie, 2024

17 mai, 2013

Președintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, vineri seara, că așteaptă ca liberal Crin Antonescu să ia lucrurile mai în serios, pentru că ”guvernarea e mai grea decât opoziția”, iar social-democrații vor să știe dacă se mai ”pot baza sau nu” pe PNL.

Liderii USL au discutat, vineri, la Guvern, despre cazul senatorului liberal Sorin Roțca Stănescu, cel care i-a acuzat pe social-democrați că mușamalizează chestiunea interceptărilor SRI în dosarul Bîrsan.

„Eu aştept de la Crin Antonescu, în primul rând, să ia lucrurile mai în serios, că declaraţiile publice au fost absolut în regulă. Am văzut însă, din păcate, că în interiorul PNL nu erau la fel serioase lucrurile şi vreau să le înţeleagă foarte serios şi să dea un semnal clar că nu Roşca Stănescu, ci liberalii sunt solidari aşa cum suntem noi”, a spus Ponta, la postul România TV.


”E o problemă foarte serioasă, ca să ştim dacă mergem mai departe împreună”, a afirmat Victor Ponta”, a adăugat el.

Șeful PSD i-a acuzat pe liberali că ”se făceau că nu înțeleg” problema legată de Sorin Roșca Stănescu.

”Se făceau că nu înţeleg, că nu ştiu ce a zis Roşca Stănescu. Ce a zis Roşca Stănescu chiar nu contează. Contează atitudinea PNL de a fi solidar, aşa cum suntem şi noi, Nu cer mai multă solidaritate, ci cer exact acelaşi lucru pe care îl face şi PSD, pentru că vor veni momente dificile. Guvernarea e mai grea decât Opoziţia şi vreau să ştiu dacă ne putem baza sau nu”, a mai spus prim-ministrul.

Scandalul din USL a pornit de la acuzațiile a patru senatori liberali la adresa colegilor lor social-democrați, din Comisia parlamentară de anchetă în cazul interceptărilor telefonice efectuate de SRI în cazul judecătoarei Gabriela Bîrsan și a soțului ei, Corneliu Bîrsan, care este judecător la CEDO.


Senatorii PNL Victor Ciorbea, Sorin Roşca Stănescu, Sorin Ilieşiu şi Corneliu Dobriţoiu, membrii ai comisiei respective, și-au acuzat colegii social-democrați că încearcă să blocheze ancheta în cazul interceptărilor SRI ale convorbnirilor lui Corneliu Bîrsan, care are imunitate specială, ca jduecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Anterior, Sorin Roșca Stănescu îl acuzase și pe premierul Ponta de mușamalizare.

Astfel, cei 4 senatori liberali au demisionat din Comisia de anchetă.

“Am avut convingerea ieri, când am demisionat, că cei 8 colegi care alcătuiau majoritatea în cadrul comisiei doreau cu orice preţ să muşamalizeze o încălcare flagrantă a imunităţii judecătorului Corneliu Bârsan şi a soţiei lui, încălcare care s-a săvârşit până la data de 29 noiembrie 2011, când soţiei i-a fost ridicată imunitatea de către plenul CEDO”, a declarat Victor Ciorbea, într-o declarație comună cu ceilalți 3 colegi liberali demisionari din comisie.

”Noi ne-am retras, acum se poate înmormânta oricând şi comisia şi orice anchetă în cadrul comisiei”, a mai spus fostul prim-ministru.

În plus, cei patru au susținut că gestul lor de a se retrage din comisie a avut și sprijinul președintelui PNL, Crin Antonescu, niciun alt parlamentar liberal nemaidorind să intre în comisie.

Conducerea PNL a refuzat să ia vreo măsură disciplinară împotriva lui Sorin Roșca Stănescu.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: