sâmbătă

20 aprilie, 2024

21 noiembrie, 2014

Vicepreşedintele american, Joe Biden (foto), este vineri în vizită la Kiev, exact în ziua în care se aniversează un an de la începutul protestelor proeuropene din Piaţa independenţei (Maidan), care au dus, în final,, la căderea regimului Ianukovici.

El a avut întâlniri cu preşedintele Petro Poroşenko şi premierul Arseni Iaţseniuk. Vizita sa are loc şi în contextul intensificării tensiunilor între Rusia şi Ucraina, după armistiţiul din septembrie, de la Minsk.

Autorităţile ucrainene au acuzat Rusia că încearcă să pună la cale un război de proporţii în estul ţării, în timp ce oficialii ruşi au trimis un avertisment Americii: dacă SUA vor trimite arme guvernului de la Kiev, asta ar macao schimbare majoră de politică şi ar transmite „un semnal foarte grav”.


Pe de altă parte, violenţele continuă în estul Ucrainei, iar un raporrt publicat joi de ONU arată că în medie 13 oameni şi-au peirdut zilnic viaţa de la armistiţiul din septembrie. În plus, în Doneţk şi Lugansk este haos, o încălcare totală a legii li ordinii, mai arată raportul ONU.

Rusia a fost acuzată că întreţine tensiunile şi aprovizionează rebelii cu bani, armament şi trupe.

În schimb, SUA nu au furnizat arme letale, doar arme neletale şi echipamente, în ciuda insistenţelor autorităţilor de la Kiev. Iar diplomaţi americani au spus, pentru Reuters, că nici în continuare nu se pune problema furnizării de armament letal, dar se aşteată ca joe biden să anunţe creşterea assteneţi non-letale, adică mai multe radare şi vehicule militare.

Joe Biden nu a ieşit în mulţime. Petro Poroşenko, huiduit


Petro Poroşenko a fost huiduit de cei aflaţi în Piaţa Independenţei pentru a aniversa un an de la începerea protestelor din Piaţa Independenţei, scrie Mediafax.

„Ruşine! De ce nimeni nu a fost pedepsit?”, au scandat zeci de apropiaţi ai victimelor reprimării din februarie către preşedintele ucrainean, care depunea o coroană de flori pe strada Instituţka, unde au fost ucişi majoritatea manifestanţilor.

„Datorită sângelui vărsat de copiii noştri ocupaţi acest post”, i-au transmis protestatarii preşedintelui ucrainean. „Poroşenko, unde sunt asasinii copiilor noştri?”, scria, de asemenea, pe un afiş purtat de manifestanţi.

Vicepreşedintele american Joe Biden, care urma să participe împreună cu preşedintele Petro Poroşenko la ceremonie, nu a mai coborât din maşină.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: