marți

23 aprilie, 2024

28 octombrie, 2017

Vicepremierul Spaniei, Soraya Saenz de Santamaria (foto), va conduce regiunea Catalonia.

Numirea este efect al a deciziei de vineri seara a Guvernului spaniol- în ședință de urgență acesta a destituit executivul regional şi a pus în aplicare articolul 155 din Constituţie (suspendarea temporară a autonomiei unei regiuni), relatează El Mundo.

Guvernul a fost împuternicit de Senat să adopte această măsură.


În Monitorul Oficial al Spaniei a fost publicată, sâmbătă, decizia conform căreia premierul spaniol Mariano Rajoy îşi asumă atribuţiile şi competenţele de conducător al regiunii Catalonia.

Nu Mariano Rajoy va fi însă cel care va conduce regiunea, ci vicepremierul Soraya Saenz de Santamaria, se arată în decizia data publicităţii sâmbătă. “Conform articolului 20 al legii 50/1997, premierul îi delegă vicepremierului funcţiile atribuite prin articolul 3 al decretului”, se precizează în decizie, conform El Mundo.

Membrii Parlamentului regional al Cataloniei au adoptat, vineri, cu 70 de voturi la zece şi două abţineri, o moţiune prin care înfiinţează Republica catalană.

După adoptarea moţiunii de către parlamentul catalan, premierul spaniol Mariano Rajoy a destituit Guvernul regional, a dizolvat Parlamentul catalan şi a convocat alegeri regionale anticipate la 21 decembrie.


Guvernul de la Madrid a mai anunțat sâmbătă și destituirea șefului poliției din Catalonia, Josep Lluis Trapero, ca parte a măsurilor luate de executivul spaniol de punere sub tutelă a Cataloniei.

Guvernul a ordonat, de asemenea, închiderea ambasadelor catalane din străinătate, cu excepția celei de la Bruxelles.

Procuratura Generală spaniolă a anunțat că îi va acuza de ”rebeliune” pe cei care se fac vinovaţi de declararea independenţei Cataloniei, a anunţat vineri un purtător de cuvânt al instituţiei, relatează Associated Press.

În virtutea dreptului penal spaniol, rebeliunea se pedepseşte cu până la 25 de ani de închisoare. Pedepsele sunt mai scurte în cazul în care actul de rebeliune respetiv nu conduce la violenţe.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: