vineri

19 aprilie, 2024

18 februarie, 2019

Premierul Viorica Dăncilă a declarat luni, la o întâlnire cu primarii de comune, că prin programelor PNDL I și II „am scos țara din noroaie”, amintind că prima fază a programului i se datorează lui Liviu Dragnea. ​

„Succesul programului PNDL 1, introdus de ministrul Dezvoltării din acea vreme, domnul președinte Liviu Dragnea, ne-a dat certitudinea că acesta trebuie continuat. Astăzi avem PNDL 2, programul de care depind șansele de dezvoltare a multor comunități. Cu ajutorul acestor programe am scos țara din noroaie, ca să mă exprim mai plastic”, a declarat premierul.

Viorica Dăncilă a participat luni la cea de-a XXII-a sesiune ordinară a Adunării generale a Asociației Comunelor din România (A.Co.R.), tema oficială a întâlnirii fiind intitulată: „Spațiul rural românesc, spațiul rural european”


Premierul Dăncilă a mai spus primarilor că peste 70 la sută din finanţarea din PNDL 1 şi din PNDL 2 a fost direcţionată către comune: „Aşa cum ştiţi, peste 70% din finanţarea atât din PNDL 1, cât şi din PNDL 2 a fost direcţionată către comune, demonstrând astfel că modernizarea satului românesc nu mai e doar la nivel declarativ, ci avem proiecte concrete puse în practică. Astfel din 12.681 obiective de investiţii, în mediul rural sunt finanţate 10.387 în valoare de 34,25 miliarde lei. Printre investiţiile în mediul rural avem 2.689 sisteme de alimentare cu apă şi canalizare, 1.776 unităţi de învăţământ, din care 880 de creşe şi grădiniţe şi 3.948 drumuri, poduri şi podeţ”.

Premierul a dat asigurări și pentru viitor: ”Aș dori să vă reamintesc unul din obiectivele programului de guvernare, respectiv 100% din școli cu autorizație de funcționare până în 2020. Cu toate că avem foarte multe proiecte de investiții în infrastructura școlară în execuție, încă ne confruntăm cu problema grupurilor sanitare neconforme. De aceea, am solicitat ministrului de Finanțe ca, împreună cu dumneavoastră, să identifice de urgență măsuri pentru ca anul școlar 2019-2020 să înceapă cu toate unitățile școlare cu toate utilitățile școlare, cu autorizațiile de funcționare complete, inclusiv cu privire la asigurarea grupurilor sanitare.”


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: