joi

25 aprilie, 2024

13 martie, 2016

vasile dancuSistemul de recrutare din administraţia publică va fi modificat, a explicat vicepremierul Vasile Dîncu, duminică, precizând că acesta ar urma să fie similar celui de la nivel european, profesioniştii fiind atraşi în posturi de funcţionari publici prin salarii consistente.

Revizuim sistemul de recrutare în administraţia publică, vom avea un sistem mai apropiat de cel european, în două faze. O fază de competenţe, pentru funcţionarii din administraţia publică, pe baza unor concursuri de cunoştinţe, apoi pentru faza a doua, de abilităţi. Îi vom atrage prin salarii consistente, corelate cu celelalte posturi din zona bugetară. (…) Acum, pe aceeaşi categorie ocupaţională avem salarii diferite de la un minister la altul la studii egale, la competenţe egale. De multe ori e mai mare cu 50% într-un minister. Aşa ceva nu se poate. Apoi, ne trebuie o zonă de previzibilitate pentru carieră, de la trei trepte va trebui să construim un sistem cu mai multe trepte, care să fie motivant. Încercăm să facem un alt sistem de formare”, a expliat Vasile Dîncu, în emsiunea ”După 20 de ani” difuzată duminică de Pro Tv.

Vicepremierul a precizat că actualii angajaţi din administraţia publică nu vor fi daţi afară, dar vor fi nişte relocări din domenii unde sunt prea mulţi angajaţi, în locuri unde e lipsă de personal.


”Nu vom putea opera cu mai mulţi (angajaţi, n.r.) decât sunt acum. Pe parcurs, odată cu introducerea guvernării electronice, probabil că vor dispărea o parte din posturi, poate se vor transforma în personal contractual. În acest moment avem în administraţie 160.000 de funcţionari publici. Restul, până la 1,2 milioane, sunt contractualii. După părerea mea, în acest moment lucrează un număr de 20% din posturile ocupate în România, este destul. (…) Acum facem studii, analizăm mandatele, vom stabili standarde de cost şi vom vedea de câţi oameni e nevoie. Nu începem cu austeritatea”, a explicat Dîncu.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: