Valentin Naumescu / Lecțiile alegerilor franceze. Eșecul partidelor, nevoia unei noi generații de lideri, cum poate fi învins extremismul, supraviețuirea Uniunii Europene

de Valentin Naumescu | 8.5.2017 .

Puncte cheie:

  • 66%-34% este mai mult decât scorul electoral între candidații Emmanuel Macron și Marine Le Pen, este reflectarea în sinteză a unei realități politice, sociale și culturale complexe care divide societatea franceză și, probabil, Uniunea Europeană în ansamblu, între cei care susțin ordinea actuală, fără să fie neapărat entuziasmați de tot ceea ce se întâmplă, și cei care, cu furie și frustrare, se simt perdanți ai globalizării, integrării europene și valorilor liberale;

  • Noua linie de clivaj politic nu mai este Stânga-Dreapta, ci Centrul liberal vs. Extremismul iliberal (anti-globalizare), clivaj față de care se poziționează acum majoritatea francezilor, de o parte sau de cealaltă, așa cum, cu câteva luni în urmă, s-au poziționat olandezii, austriecii și americanii, desigur în fiecare caz cu elemente de specific local, dar cu manifestarea aceleiași adânci falii cultural-politice;

  • Este greșită etichetarea ca extremă-dreapta” în cazul populiștilor, fiind vorba despre extremism și atât (de tip catch-all), fiindcă toate aceste platforme amestecă în mod speculativ și aparent incoerent elemente ideologice de dreapta (naționalism, autoritarism, xenofobie și atitudine anti-imigrație etc.) cu elemente de stânga (laicitate radicală, protecționism economic și social pentru muncitorii autohtoni, sprijin de stat pentru companiile locale în dauna celor străine sau multinaționale, anti-globalizare);

  • Să nu ne ferim să folosim termenul de Extremism. Marine Le Pen este o extremistă, ca şi Geert Wilders, Nigel Farage sau Norbert Hofer. Conform definiţiei de dicţionar, „extremismul este o atitudine caracterizată prin idei, păreri exagerate, radicale, rigide, bazate pe ură şi intoleranţă”. E vorba de extremism, punct;

  • Eșecul partidelor tradiționale de a se califica în finala alegerilor prezidențiale, pentru prima dată în istoria Franței, la fel ca în Austria anul trecut, sugerează o erodare fără precedent a polilor istorici de centru-dreapta și centru-stânga, în jurul cărora se organizase viața politică democratică vest-europeană în ultimii 50-60 de ani, precum și nevoia unei noi generații de lideri socialiști și republicani, mult mai credibili;

  • Macron s-a poziționat inspirat, exact pe Centrul liberal pro-european, forțând chiar formularea oximoronică de “centru radical”, tocmai pentru a fi perceput de alegători drept „contrariul absolut” al lui Marine Le Pen, în timp ce François Fillon (republicanii) și Benoît Hamon (socialiștii), speriați de ascensiunea populismului, nu au știut dacă să susțină sau să critice ordinea globală actuală și Uniunea Europeană, nefăcând convingător nici una, nici alta. Iar lumea pur şi simplu s-a săturat de ei;

  • Supraviețuirea și reformarea/transformarea Uniunii Europene devin aproape certitudini, în condițiile unui asemenea raport de forțe din democrațiile vest-europene (două treimi vs. o treime), care menține o majoritate favorabilă Ideii Europene dar transmite, în același timp, semnalul unei nemulțumiri în creștere la baza societăților;

  • Prezența la vot de 75% a salvat Franța, Uniunea Europeană și democrația liberală, chiar în condițiile absenteismului votanților dezamăgiți ai candidaților eliminați în primul tur și ale numărului mare de buletine de vot nule, arătând încă o dată că mobilizarea la urne a părții raționale a unei societăți poate oricând lăsa bazinul de vot al radicalilor în minoritate;

  • Participarea la vot este, contrar primelor evaluări, foarte ridicată, dacă ne gândim că cele două mari partide ale Franţei nu au fost reprezentate în turul al doilea. Simpla constatare că 75% este cea mai mică prezenţă la vot după 1969 nu are relevanţă, în condiţiile în care este prima dată în istoria celei de-a V-a Republici când nici socialiştii, nici republicanii nu au avut un candidat calificat în finală.

*

Uniunea Europeană a trecut cu bine și cel de-al doilea test electoral major al acestui an. Acum știm că va supraviețui acestei crize prelungite, dar se va transforma substanțial în viitor, pentru a răspunde presiunilor în creștere, din interior și din exterior. Dacă adăugăm și victoria previzibilă a Angelei Merkel pe 24 septembrie, putem aprecia robustețea marilor democrații vest-europene, care, deși provocate sever de ascensiunea populismului, naţionalismului şi eurofobiei, au știut să se mobilizeze exemplar la vot, cu rate de participare de peste 70-75%, pentru a-și apăra valorile și a păstra direcția politică și strategică a Uniunii. Cu atât mai dezolantă apare acum democrația românească și participarea anemică la vot, de numai 39,48%, din decembrie 2016, într-un moment de fierbere a politicii în Europa.

Opţiunea liberal-europeană a triumfat până la urmă şi în Franţa, la fel cum s-a întâmplat recent în Austria şi Olanda. Dar, ca şi în Austria, a trebuit să apară de „nicăieri” un candidat mai mult sau mai puţin independent, călare pe o platformă improvizată în câteva luni, mai degrabă mişcare civic-politică decât partid clasic, şi să „ia faţa” candidaţilor având în spate marile partide tradiţionale ale Franţei. Eşecul acestor partide nu este deloc îmbucurător, dacă ne uităm la variantele radicalizate ale electoratului de stânga şi de dreapta, respectiv Jean Luc Mélenchon şi Marine Le Pen.

Emmanuel Macron a câştigat, de fapt, alegerile în primul tur, când l-a depăşit cu patru puncte procentuale pe François Fillon, afectat de scandalul banilor încasaţi la biroul de europarlamentar de soţia sa, angajată se pare fictiv. Macron a reuşit să se califice spectaculos în finală, venind puternic din urmă. Primul tur a fost, aşadar, decisiv. Nu e nicio îndoială că şi Fillon ar fi învins-o pe Le Pen, dacă ar fi intrat în turul al doilea. Dar asta nu mai contează acum. O acuzaţie credibilă de corupţie, la acest nivel, are un preţ greu. Aviz celor din situaţii similare, inclusiv de pe la noi.

Este cât se poate de evident că marele electorat al socialiştilor şi republicanilor s-a divizat încă din primul tur, o parte luând drumul Centrului pro-european şi întâlnindu-se sub steagul lui Macron (24%), cealaltă parte migrând spre extremismul anti-european reprezentat de Mélenchon (19,5%) şi Le Pen (21,5%).

Urmează alegerile legislative în iunie, cu Frontul National al lui Le Pen arătând deocamdată ca primul partid al Franţei. Nu va ieşi însă aşa, având în vedere că sistemul electoral francez în două tururi are vocaţia de a filtra partidele extremiste. Este foarte probabil ca valul de simpatie pentru Macron să se reflecte şi în votul de la parlamentare, iar în timpul scurt rămas până la alegerile din iunie formaţiunea sa En Marche să reuşească să se transforme într-un partid autentic, capabil să depună candidaturi în toate circumscripţiile Franţei şi, cu sprijinul republicanilor şi/sau al socialiştilor, să formeze o majoritate puternică în jurul noului guvern. Nu aş miza foarte tare pe suportul îndelungat al socialiştilor şi republicanilor, căci, după câţiva ani de „recuperare” în linişte, aceştia se vor gândi să se reafirme sub culorile propriilor partide şi ar putea abandona proiectul Macron. Cel mai sigur pentru tânărul preşedinte ar fi să se bazeze pe succesul propriului partid, cu lideri noi şi cu un aer proaspăt în viaţa politică.

Victoria lui Macron nu rezolvă toate problemele Franţei şi ale Uniunii Europene, dar cel puţin evită dezastrul unei preşedinţii Marine Le Pen, prelungind speranţa pentru continuarea Proiectului European. Este, în acelaşi timp, o resetare profundă a vieţii politice franceze şi poate chiar europene, cu reapariţia Centrului pro-european ca principal vector al democraţiei liberale şi al Uniunii Europene. Poate nu întâmplător Angela Merkel, în discursurile politice interne din ultimii doi ani, intuind riscurile erodării conceptelor tradiţionale de „Dreapta” şi „Stânga”, pe fondul ascensiunii Extremismului, şi-a încadrat platforma politică de la CDU/CSU în categoria Centrului, ceea ce pe mulţi i-a surprins.

În orice caz, dincolo de această victorie categorică, rămâne problema electoratului extremist al Franţei şi al nemulţumirilor vehemente clamate de cei 41% care i-au votat, în primul tur, pe Marine Le Pen şi Jean Luc Mélenchon. Şi aceştia sunt cetăţeni ai Franţei şi ai Uniunii Europene, şi aceştia sunt contribuabili, şi lor trebuie să li se ofere răspunsuri credibile la frustrările pe care le resimt. Marine Le Pen a obţinut pe 7 mai aproape 11 milioane de voturi, adică dublul voturilor primite de tatăl ei, Jean Marie Le Pen, în turul al doilea al prezidenţialelor din 2002, când liderul extremist a fost preferatul a doar 17,8% din alegători.

Valul populist şi extremist anti-european nu a trecut. Dimpotrivă, aşa cum arată cifrele, este la cel mai înalt nivel din istorie. Dar Uniunea Europeană obţinut în această primăvară o gură de oxigen vitală şi mai ales a câştigat un „timp de graţie” important, în care are şansa să se reformeze/transforme într-o organizaţie credibilă, adaptată nevoilor secolului XXI, capabilă să furnizeze în continuare satisfacţie cetăţenilor săi, aşa cum s-a întâmplat după al Doilea Război Mondial încoace. Dacă va fi pierdută, o asemenea şansă nu se va mai întoarce curând.

Publicat la data de 8.5.2017 .

2 comentarii

  1. Caliman Eugen-consultant dezvoltare economica
    9.5.2017, 12:21 pm

    1.Nu(mai)exista azi clivajul stinga-dreapta, deoarece insasi “stinga – dreapta” nu mai exista in epoca globalizarii!Stinga inseamna cindva drepturi pentru salariatii PRIVATI SI BUGETARI, aparate de partide si sindicate, care fac demonstratii si greve contra CAPITALULUI !Azi sindicatele si salariatii sint de acord cu salarii minime pe economie, doar sa vina investitorii straini ca tarile sa nu devina deserturi industriale ca Romania, dupa 10 ani de lipsa a investitorilor!Capitalul s-a FORMALIZAT in actiuni, active non-personale, capital banesc, etc. contra carora nu ai “unde” face demonstratii la “poarta proprietarului” sau bancii, ca acum 100 de ani!
    Astazi grevele se fac doar contra STATULUI, ca mod de a forta cresterea CONSUMULUI (salarial bugetar), care este o problema macroeconomica nationala, nu politica, de stinga sau dreapta.Ea este dependenta si reglatoare a dezvoltarii si investitiilor straine!
    2.Nu mai exista astfel nici extrema stinga sau dreapta, ci denumiri “traditionale” pastrate inertial, de cei care aduna sub aceste denumiri, nemultumitii din Vest de concurenta esticilor sau arabilor pe locurile de munca, de asediul cersetorilor si vagabonzilor, a hotilor de orice categorie, care au distrus viata moderna, linistita din tarile dezvoltate.Pentru a exista o varianta reala a extremelor aratate, ea ar trebui sa aiba viziunea si forma unui “proiect politic si economic”, de tipul lui Lenin!Extremele aratate nu fac decit sa arate cu degetul la neajunsurile emigratiei necontrolate, cind portile de intrare se deschid pentru oricine, in speranta Capitalului (care este de fapt UE), ca va avea lucratori multi si ieftini!
    3.Discutia asupra esecului partidelor traditionale solicta o analiza ceva mai profunda, deoarece esecul lor este generat de ANULAREA functiilor lor principale: competitia pentru dezvoltare generala, creare de proiecte de dezvoltare economica, punerea lor in practica, angrenrea ACTIVISTILOR in realizarea lor.Odata cu integrarea, partidele politice pierd orice FUNCTIE si VALOARE politica practica – deoarece UE nu are nici un MODEL ECONOMIC, pe baza caruia partidele sa construiasca programe nationale de dezvoltare economica.Pe scurt, partidele isi pierd ratiunea de a mai exista, deoarece functia lor principala economica-sociala, este anulata de integrare!
    Aceasta situatie fost perceputa bine de Anglia, unde unul din marii analisti politici, constata DECADEREA absoluta a clasei politice britanice – devenita primitor de strategii si directive politice si economice si RAPORTOR birocratic al realizarii lor!Aceasta perceptie corecta va duce pina la capat exitul, in ciuda pierderilor de moment!Lipsita de orice atractie, UE vrea sa pastreze membrii nu prin reformare ci prin spaima – a celor ce vor sa plece…
    4.Supravietuirea si reformarea UE este lipsita de instrumente si proiectele necesare (de dezvoltare economica si industriala accelerate), iar declinul ei va continua si in alta forma (vezi Orban – Visegrad), in ciuda “gurii de oxigen” primita de la Franta.Pentru asta, este suficient sa privim la Romania ca tara esuata, desi este integrata de aproape 10 ani!Tigrii asiatici, posesori ai unui model de dezvoltare economica diferit, au ajuns tari industriale moderne in 25 – 30 de ani – o generatie, pe cind integrarea din 2002 a Estului n-a miscat de loc industrializarea!
    5.Optiunea liberal-europeana a triumfat de MOMENT, dar fara o cercetare economica fundamentala care sa asigure crearea unei stiinte a dezvoltarii economice noi(a epocii globalizarii) – ca baza TEORETICA a “PROEICTELOR DE TARA” – UE a primit doar un scurt ragaz de RESPIRO.
    Acesta va fi pina la viitoarea MARE criza, datorata stagnarii INDUSTRIALE a tarilor inapoiate (industrial).In situatia de fata, asa cum arata Liviu Voinea in valoroasa lucrare “Reindustrializarea Romaniei – Politici si Strategii” (2010) – industrializarea este imposibila.NU doar Romania “este in CRIZA SISTEMICA (a inexistentei industriei nationale si stagnarii dezvoltarii industriale) si de MODEL DE DEZVOLTARE” (pag. 105 a lucrarii) si nu se poate REINDUSTRIALIZA!Insai UE este in aceasta CRIZA, din care nu s-a MISCAT de 15 ani!Odata cu integrarea, modelul clasic, european-national de dezvoltare economica a fost BLOCAT/INTERZIS, iar altul n-a mai fost creat in loc – astfel ca UE functioneaza birocratic, prin directive si strategii, la fel ca si COMUNISMUL!
    6.Reformarea economica a UE inseamna institutii noi, DEZVOLTATOARE INDUSTRIAL, infrastructura tehnica, financiara si proiecte de dezvoltare a tarilor UE, pe baza proiectelor proprii de dezvoltare industriala – in cooperare cu firmele industriale Vestice.Fara un PROIECT ECONOMIC al UE, care unifica proiectele nationale de dezvoltare industriala a tarilor inapoiate, UE ramine (STRICT) exponentul CAPITALULUI exploatator al resurselor nationale, care extrage profit din saracia si salariile minime pe economiei nu doar ale Romaniei!

  2. Truia Dan
    13.5.2017, 7:21 am

    Dacă ne gândim la situaţia politica a României, necesitatea unor noi partide politice -deci o noua clasa politica- este evidenta.
    Numai ca in Romania ar trebui ca cei cu drept de vot sa stie, in primul rand, rolul votului; asa nu ar mai fi cifre ridicole de prezenta la vot de sub 40 % ! In viitorul apropiat nu se intrevede o asemenea constientizare – nici n-are cine sa se lupte pentru lamurirea omului de rand (si nu numai).
    Reindustrializarea Romaniei e posibila cu vointa politica si cu competenta. Daca se ia ca model industrializarea comunista mai bine nu se incearca; fara rentabilitate, fara sa tii cont de concurenta de pe pietele libere, orice efort este sortit esecului. Realitatea romaneasca, la fel ca in problema constientizarii alegatorilor, arata ca e imposibila o reindustrializare valabila, in special din cauze interne.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Iulian Soare

O problemă care se cronicizează: România are una dintre cele mai ridicate instabilități guvernamentale

România are gradul cel mai mare de instabilitate ministerială, urmată la mare distanţă de Polonia şi Italia, relevă o analiză a Centrului pentru promovarea...Citeste mai departe »

Marin Pana

România și ponderea specialiştilor în tehnologia informaţiei

La nivelul UE, nu mai puţin de 8,2 milioane persoane au fost angajate în anul 2016 ca specialişti în Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţii (ICT,...Citeste mai departe »

Vladimir Ionescu

Banca Mondială / Trend nou – ”orașele magnet”: numărul românilor care doresc să emigreze, mai mic decât al celor care vor să se mute în altă localitate din țară

Aproximativ 3,6 milioane de români cu rezidența în țară intenționează să se mute în următorii cinci ani, potrivit unui sondaj prezentat în raportul “Orașe-magnet,...Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Maximele istorice ale burselor: Între jocul QE al marilor bănci centrale și fragilitatea creșterii economice globale

Deciziiile marilor bănci centrale ale lumii privind infuziile de lichidități și normalizarea regimurilor dobânzii sunt încă mai importante decât rezultatele economiilor, pentru marii jucători...Citeste mai departe »

Iulian Soare

Analiză Eurasia Group: Pentru reforma UE, priviți Germania, nu Franța

Mujtaba Rahman, specialist al Eurasia Group, analizează ”motoarele” care împing UE spre reformare, considerând că marile decizii vor fi adoptate după alegerile din Germania,...Citeste mai departe »

OPINII & EDITORIAL

Valentin Naumescu / Noua tentativă a Ucrainei de a sparge blocada Rusiei spre Vest. De ce va eșua și aceasta

Valentin Naumescu

Puncte cheie: De mai bine de o săptămână, Ucraina dă semnale repetate și insistente, la nivel înalt, că este pregătită să reia ofensiva politico-diplomatică...Citeste mai departe »

Dan Bădin / Cum ne afectează propunerile de modificări fiscal-bugetare din noul program de guvernare

Dan Bădin

Indiferent de statut profesional, culoare politică sau nivel al veniturilor, cu toții am fost prinși în ultimele zile în febra discuțiilor ocazionate de noul...Citeste mai departe »

Valentin Naumescu / Nord Stream 2: cât business, câtă geopolitică și câtă neîncredere istorică? Ce vor spune președinții la Varșovia?

Valentin Naumescu

Puncte cheie: Pentru încă două-trei generații de est-europeni de acum înainte, asta dacă nu se întâmplă nimic rău pe continent până atunci, orice proiect...Citeste mai departe »

Câteva explicaţii economice ale luptei politice

Marin Pana

Miza pilonului II al sistemului de pensii, cel al contribuţiilor obligatorii administrate privat o constituie suma strânsă de la lansarea acestui sistem. Sistem menit...Citeste mai departe »

Cristian Grosu / România sovietică, ocultismul decizional și reforma clasei politice

Cristian Grosu

PSD a ratat încă odată; și intră în siajul stângii franceze – rămânând calat pe combinația de frică, pupulism și prostie întreținută instituțional. Da,...Citeste mai departe »

Andreea Paul / Ordonanța, ANAF-ul și soldații bătăliei cu prețurile de transfer

Andreea Paul

O reglementare mai atentă asupra prețurilor de transfer este necesară, dar ordonanța de guvern dată vinerea trecută nu este suficientă fără voința acțiunilor ferme...Citeste mai departe »

Cristian Diaconescu / Patru mesaje certe transmise de întânirea Trump – Iohannis

Cristian Diaconescu

Prin vizita Presedintelui Iohannis la Washington si angajarea dialogului, la cel mai inalt nivel, s-a marcat un moment interesant dar in acelasi timp cat...Citeste mai departe »

Mircea Coșea / Pericolele discursului economic: de la simplificare la manipulare

Mircea Coşea

Ar trebui să ne bucure tendința tot mai evidentă a societății românești de a discuta economie , despre rolul și efectele dezvoltării acesteia asupra...Citeste mai departe »

Cât plătim în plus pentru veniturile mai mari/impozitele mai mici ?

Marin Pana

Oficial ne merge bine. Suntem aproape de 60% cu nivelul de trai faţă de media UE în termeni de putere de cumpărare, salariile au...Citeste mai departe »

Radu Crăciun / Agresiunea împotriva României, încurajată și de ei și de noi

Radu Crăciun

Recent, asistand la prelegerea pe teme de securitate a unui domn general in rezerva, am invatat un nou termen: agresiune acinetica. Probabil ca nici dumneavoastra nu...Citeste mai departe »

Cristian Grosu / Cele 4 mari probleme ale salarizării ca mită electorală. Despre compromiterea unui instrument de ordine în economie și societate

Cristian Grosu

1), La prima mare problemă a legii salarizării unitare – muncită vârtos zilele acestea și vândută iresponsabil în ultimele 6-7 luni – o să...Citeste mai departe »

Valentin Lazea / Adevăr și democrație

Valentin Lazea

Rândurile de mai jos constituie reflecții prilejuite de prelegerea „Ştiinţă, adevăr, democraţie. O alianță problematică?” susţinută de dl. profesor universitar dr. Mircea Dumitru, rectorul...Citeste mai departe »

Daniel Dăianu / De-euroizarea și aderarea la zona euro: o contradicție?

Daniel Daianu

De ceva timp Banca Nationala a Romaniei publica minute ale sedintelor Consiliului de Administratie. Si in acestea se mentioneaza o tendinta de crestere a...Citeste mai departe »

Gabriel Biriș / O (nouă) revoluție fiscală? În ce scop?

Gabriel Biris

Recent au apărut în piață două proiecte ale guvernului PSD-ALDE: Introducerea unui nou concept, impozitul pe gospodărie, concept care ar urma să schimbe din...Citeste mai departe »

Aurelian Dochia / De ce este normal ca o țară ca România să importe mai mult decât exportă

Aurelian Dochia

Mi-a atras atenția o analiză publicată de cursdeguvernare.ro (aici) care trece în revistă structura comerțului exterior românesc și deplânge faptul că țara noastră înregistrează...Citeste mai departe »

De interes

sigle Centrul de Resurse Juridice Centrul Român de Politici Europene Expert Forum Institutul pentru Politici Publice Pro Democrația România Curată Societatea Academică Română