Degringolada politică a Europei cunoaşte, din Franţa, Marea Britanie, Germania, Polonia sau Ungaria până aici în jurul nostru, reflecţii dintre cele mai bizare.
Lucruri care păreau până mai ieri clare astăzi se văd în ceaţă, valorile şi adevărurile se relativizează dincolo de orice limite, principii peste care nu se putea trece acum câţiva ani sunt puse în prezent la îndoială, „reevaluările” sunt la ordinea zilei, volatilitatea în creştere a ordinii politice şi morale liberale a lumii occidentale postbelice naşte mai nou experimente şi tentaţii electorale ameninţătoare, oameni dezavuaţi nu demult pentru opţiunile lor politice sunt mai nou promovaţi (uneori chiar de aceleaşi partide care îi criticau) pentru cele mai înalte demnităţi publice, ceea ce părea ieri rău pare azi bun şi ceea ce părea bun a devenit rău.
Pierderea busolei morale şi intelectuale a partidelor fost întotdeauna semnul premonitor al marilor crize de pe continent. Orice privire în istorie, cât de simplă, ne arată că eşecul partidelor de esenţă liberal-democratică (indiferent de denumirea şi nuanţa lor ca facţiune parlamentară, de la o ţară la alta), cedarea marilor piloni politici ai societăţii în faţa tentaţiilor populiste şi a crizelor de moment (fie ele crize structurale, de idei, de soluţii, uneori crize de oameni potriviţi), oportunismul şi compromisurile, abandonarea principiilor şi valorilor care au fundamentat sistemul clasic de organizare politică şi socială a Occidentului în secolul XX, au condus în final la dezastre naţionale şi europene.
Toate aparentele soluţii salvatoare născocite de complexele (de superioritate sau de inferioritate, de la caz la caz) ale popoarelor Europei, născute din „spuma mării” pe câte un val trecător de charismă şi/sau frustrare populară, au răvăşit ţări şi regiuni, au comis abuzuri, au distrus instituţii, tradiţii şi sisteme verificate în timp, au creat şi au vândut iluzii.
Pentru a lua în considerare doar epoca emancipării individului, de la Renaştere şi Iluminism încoace, nimic altceva nu a adus, pe termen lung, mai multă pace şi prosperitate oamenilor obişnuiţi, şi nu elitelor privilegiate ale regimului, decât paradigma liberalismului. Toate proiectele şi utopiile politice non-liberale, în schimb, au eşuat, mai devreme sau mai târziu. Toate proiectele venite din alte zone de inspiraţie intelectuală (naţionaliste, fundamentalist religioase, autoritariste de esenţă fascistă, nazistă, marxist-leninistă sau stalinistă etc.) au sfârşit prin a provoca războaie, fierbinţi sau reci. Războaie pe care, e adevărat, le-au pierdut, fără excepţie, căci liberalismul a câştigat toate războaiele lumii moderne, dar care au produs pagube imense societăţilor care au dat crezare alternativelor la gândirea liberală.
Europa traversează din nou un astfel de moment crucial, de derută şi descumpănire politică, intelectuală şi morală. Nu mai ştim dacă trebuie să fim „europeni” sau „naţionali”, să fim solidari cu cei din jur sau să ne gândim doar la siguranţa noastră, să fim toleranţi sau intoleranţi, deschişi sau protecţionişti, să avem un stat laic sau să absorbim religia în normele şi viaţa publică, să apărăm libertăţile Spaţiului Schengen sau să ridicăm garduri de sârmă ghimpată, să ne integrăm sau să ne dezintegrăm. Dilemele Europei se ţin lanţ. În ochii unora, ordinea politică şi morală de inspiraţie liberală, integratoare, trebuie înlocuită urgent cu soluţii intransigente, de forţă, de impunere, de control, de autoritate crescută, de excludere a alogenilor, de apărare a identităţii naţionale. Argumentele şi contra-argumentele vin din toate direcţiile.
Confuzia şi anxietăţile europenilor se adâncesc. Viktor Orbán de exemplu are, de câteva legislaturi, un succes electoral masiv în Ungaria, după ce a trecut de la liberalism la „democraţia iliberală”. Polonia a schimbat anul trecut un regim liberal cu unul conservator şi eurofob.
De ceva vreme, până şi vechiul liberal Crin Antonescu are replici binevoitoare şi parcă discret apreciative faţă de Viktor Orbán, virajul doctrinar culminând cu susţinerea candidaturii lui Marian Munteanu la Primăria Generală a Capitalei, candidatură care vine incontestabil din aceeaşi zonă tulbure, a denunţării principiilor şi valorilor fundamentale ale liberalismului, pe care tot mai mulţi îl consideră o cauză pierdută. Acelaşi Crin Antonescu îl aducea, cu ani în urmă, pe Gigi Becali pe listele de parlamentari ai PNL, anunţând incredibila inconsistenţă şi derivă de mai târziu a fostei speranţe a liberalismului românesc.
Excelentul articol al lui Andrei Cornea1 (Revista 22, 19 aprilie a.c.) demantelează cât se poate de lucid şi de tăios gândirea submediocră care a dus la propunerea PNL pentru a doua funcţie publică din România, ca număr de voturi, după cea de Preşedinte al Republicii. Căci, aş adăuga eu, a-l propune pe Marian Munteanu la Primăria Capitalei înseamnă că „marele partid liberal” a scos ce-a avut el mai bun în prezent, după Klaus Iohannis, de oferit societăţii româneşti. Toţi ceilalţi membri liberali sunt, înseamnă, sub valoarea politică, intelectuală, morală şi electorală a lui Marian Munteanu, din vreme ce aceasta a fost propunerea finală, la a treia încercare.
Nu persoana lui Marian Munteanu contează aici (omul poate chiar a muncit corect în firmele pe care le-a înfiinţat, aşa cum spunea într-un interviu recent), cât simbolistica dezastruoasă a acestei candidaturi, asociată cu figuri nefrecventabile şi categoric „iliberale” ale vieţii politice româneşti, din perioada pre şi post-comunistă. Dacă nu a fost convingere ideologică profundă a fost oricum prostie şi ignoranţă, dar tot nu este scuzabil, la un asemenea nivel de candidatură. Orice ar face acum, Marian Munteanu nu mai poate veni astăzi în faţa electoratului cu imaginea liderului studenţilor din Piaţa Universităţii, din primăvara lui 1990 (eveniment care marca o primă şi destul de simplistă împărţire a societăţii postcomuniste), ci cu cea a politicianului adult care a făcut opţiunile şi declaraţiile discutabile din anii de mai târziu.
Între timp, au mai apărut şi alte criterii de analiză iar evaluările de astăzi trebuie să fie şi sunt, fireşte, mai sofisticate. Pe scurt, nu toţi anticomuniştii de acum 25 de ani sunt de promovat în funcţii de demnitate, iar Piaţa Universităţii nu mai este demult un criteriu suficient de validare în funcţii publice, oricât de necesar a fost atunci mesajul de rezistenţă al tinerilor faţă de regimul Iliescu.
Şi pentru PNL, ca şi pentru celelalte partide politice ale României de astăzi, ceasul răbdării oamenilor ticăie. Mediocritatea, corupţia, şmecheria, impostura, non-valoarea ajunsă pe podium, ruptura tot mai adâncă de societate, puterea şi influenţa exercitate în cercuri închise, criza leadership-ului, toate acestea aruncă o umbră de îndoială asupra capacităţii reale a sistemului de partide de a reprezenta onest şi demn interesele şi opţiunile noastre. În întrega Europă, reconstrucţia partidelor şi resetarea vieţii politice, care să readucă încrederea oamenilor în Proiectul European şi Liberal pe care se fundamentează Uniunea, au devenit imperative.
Episodul PNL-Marian Munteanu, indiferent dacă va rămâne sau nu în această nefericită asociere (la ora la care scriu acest articol, Marian Munteanu este încă reprezentantul desemnat al „marelui Partid Naţional Liberal” în competiţia pentru Primăria Generală, din „multele resurse umane ale partidului” de care vorbea co-preşedinta Alina Gorghiu cu doar câteva zile în urmă), nu este decât un alt pas, mic dar elocvent, în procesul de deteriorare continuă a calităţii vieţii politicii şi în declinul partidelor liberale (şi nu numai liberale, dar de la acestea aveam totuşi cele mai mari pretenţii, ca moştenitoare ale unor ilustre tradiţii) în Uniunea Europeană.
Cineva îmi spune: dar, totuşi, dacă Marian Munteanu ar putea câştiga? Îi răspund fără dubii: nu contează. Tot nu ar trebui să fie candidatul Partidului Naţional Liberal. Pentru că victoria în alegeri nu este un scop în sine (cum cred, din nefericire, majoritatea celor implicaţi în politica de partid) ci doar un mijloc de a-ţi pune în aplicare programul, valorile, convingerile. Dacă nu ai un astfel de program, mai bine te pregăteşti corespunzător pentru următoarea competiţie. În ce mai cred astăzi, de fapt, partidele? Ce-i mai uneşte pe membrii lor?
1 http://revista22.ro/70253347/incontiena-pnl.html
***
Valentin Naumescu este conferenţiar universitar doctor la facultatea de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.
Un răspuns
De la pierderea busolei morale şi intelectuale a partidelor politice la cultul lui Putin
Articolul recent al profesorului Valentin Naumescu este un bun exemplu pentru a demonstra aforismul din vechea filozofie greaca conform caruia cele mai multe probleme ale oamenilor nu vin de la lucruri ( fapte) ci de la parerile lor despre lucruri :
„Europa ( cu atat mai mult Romania ! –s.n. ) traversează din nou un astfel de moment crucial, de derută şi descumpănire politică, intelectuală şi morală. Nu mai ştim dacă trebuie să fim „europeni” sau „naţionali”, să fim solidari cu cei din jur sau să ne gândim doar la siguranţa noastră, să fim toleranţi sau intoleranţi, deschişi sau protecţionişti, să avem un stat laic sau să absorbim religia în normele şi viaţa publică, să apărăm libertăţile Spaţiului Schengen sau să ridicăm garduri de sârmă ghimpată, să ne integrăm sau să ne dezintegrăm.”
O solutie posibila pentru iesirea din acest impas ar fi schimbarea perspectivei :
„Să ne amintim dezbaterile de acum nu mulți ani în urma cărora Uniunea Europeană a optat să refuze sintagma „rădăcinile creștine al Europei”, infirmându-și astfel propria istorie și propria definiție culturală. Ni se va răspunde că Europa crede în libertate. E adevărat. Dar libertatea este o noțiune cu margini nesigure, în stare să producă orice, dar nu și să scuze orice.
O altă temă pe care prezentul o preia din istorie, istoria relativ recentă de data aceasta, este aceea a poziției față de ideea națională. Laborioasa construcție a secolului 19 care a dat coeziune și sens statelor naționale a fost introdusă în baia de acizi a demitizării și deconstrucției, pentru a se putea înălța pe terenul pustiit un alt edificiu, dictatura mondială a proletariatului,ieri, sau satul planetar,azi.. Satanizarea noțiunii de națiune, naționalitate, naționalism de către internaționalismul proletar sau de către political correctness, chiar dacă are scopuri diferite, se manifestă cu aceeași violență și are aceleași victime: tradiția, mândria moștenirii din bătrâni și solidaritatea cu cei din neamul tău, neamul însemnând în același timp popor, dar și familie. Pentru că, deși pare că nu are legătură, primele semne de îmbolnăvire gravă a unei societăți apar la nivelul celulei ei de bază, prin slăbirea legăturilor de familie despre care vorbește David Cooper în „Moartea familiei”.
„Ura, ca un combustibil al istoriei, nu este o descoperire de dată recentă: ura comunistă de clasă şi ura nazistă de rasă sunt conectate prin legături periculoase la ura sinucigaşă de tip mărturisit religios a teroriştilor. Amintiţi-vă că deschiderea, chiar parţială, a arhivelor sovietice a arătat că teroriştii anilor ’70, ’80 se antrenau în poligoanele ţărilor din Est şi că în atentatele din Irlanda, din Ţara Bascilor sau din Orientul Mijlociu se găseau mereu arme de producţie cehă sau sovietică.”
http://s3-eu-central-1.amazonaws.com/pressone/wp-content/uploads/2016/03/24175425/Discursul-Anei-Blandiana-de-acceptare-a-DHC-UBB-Cluj.pdf
In sfarsit, in cazul Romaniei mai exista o problema de interpretare a istoriei recente . La nivel politic , cea mai mare problema pe care o au partidele este criza de legitimitate morala care practic le desfiinteaza in fata propriului electorat :
„În ce mai cred astăzi, de fapt, partidele? Ce-i mai uneşte pe membrii lor?”
Dincolo de aceasta, exista o problema si mai grava legata de raportul dintre starea de drept si starea de fapt, dintre starea formala si starea reala. Explicatia acestei fracturi politice , sociale si morale o gasim in anii `89-90 atunci cand prin frauda frauda politica, sociala si morala s-au amestecat in mod intentionat criminalii cu victimele, infractorii cu oamenii cinstiti, etc. iar societatea romaneasca a devenit o societate duplicitara de gradul doi sau o societate a diversiunii in care , dupa modelul politic, „sub ceva se poate ascunde altceva”.
Din nefericire autorul eludeaza exact acest aspect :
„ Orice ar face acum, Marian Munteanu nu mai poate veni astăzi în faţa electoratului cu imaginea liderului studenţilor din Piaţa Universităţii, din primăvara lui 1990 (1) (eveniment care marca o primă şi destul de simplistă împărţire a societăţii postcomuniste)(2)”.
Afirmatia (1) este perfect adevarata cu mentiunea ca in 1990 Marian Munteanu a deturnat de fapt sensul miscarii din Piata Universitatii lipindu-i o eticheta ( „Miscare Legionara”) pe care nu o ceruse nimeni , deoarece tinerii de atunci habar nu mai aveau cine erau legionarii care timp de 50 de ani au fost decimati si interzisi. In realitate , scopul acestei etichete a devenit exact indicarea tintei respectiv ce urma sa invoce Ion Iliescu si ce trebuiau sa vaneze dupa aceea minerii lui Miron Cosma si unii din SRI care ar fi actionat „in nume propriu si fara stiinta institutiei” dupa declaratiile sefului lor de atunci.
Pe de alta parte , afirmatia (2) este absolut surprinzatoare din partea unui autor care ne-a surprins in atatea randuri prin profunzimea analizelor sale si prin complexitatea informatiei si documentarii . Ce inseamna in acest caz „simplist”?
Ca sa spunem lucrurilor pe nume , Piata Universitatii a fost fenomenul care daca ar fi continuat , ar fi devenit pentru unii chiar mai periculos decat Revolutia pentru ca ar fi initiat realinierea Romaniei la sistemul de valori morale, democratice si europene. El ar fi delegitimat politrucii si ar fi separat din punct de vedere moral graul de neghina , ceea ar fi fost un pericol mortal pentru unii care acum au devenit de neatins . De aceea acel fenomen trebuit distrus din radacina indiferent de riscurile asumate atunci si la lumina zilei , iar prin stoparea lui Romania a pierdut a doua sansa istorica.
Dupa mai mult de un sfert de secol de la acele evenimente, exista inca motive foarte puternice pentru a mentine societatea in starea de parabioza si de confuzie morala care a devenit raiul pescuitorilor in ape tulburi. Cu toatea acestea , diversiunile si dezinformarile politicienilor care au mizat mereu pe asa-zisa lipsa de memorie sociala a populatiei care ar face-o usor de prostit, devin din ce in ce mai clare pentru ca au inceput sa incurce mastile , costumele, rolurile , piesele , replicile , si in final chiar epocile . Dovada recentul spectacol din Partidul Liberal oferit de catastrofala candidatura a lui Marian Munteanu .
Este exact ocazia asteptata de multa vreme de cei care stau la panda deoarece razboiul hibrid facut cadou Europei de catre prietenul ei de la Rasarit a intrat deja in linie dreapta (http://adevarul.ro/news/eveniment/razboiulhibrid-componenta-psihologica-romania-1_571748975ab6550cb82c6392/index.html ).
Dupa spectacolul politic trivial si deprimant al unei clase politice care tine cu ghearele si cu dintii de scaunele ei pentru ca a facut deja si carare, si coada pana la DNA , nu este de mirare ca la noi apar „rezistentii” si „miscarile de rezistenta” care vor sa scape de toti si de toate dar in special de americani, NATO , FMI, etc. si capitalism ca sa aduca pe altii in loc.
In acest context nu mai este pentru nimeni o surpriza ca in fisurile edificiului social de la noi au fost deja plantate bombe cu explozie intarziata al caror cronometru poate fi declansat in orice moment.
Aceste „miscari de eliberare nationala” gen REZISTENTA National Crestin Socialista ( http://www.rezistentaonline.com/ ) se raspundesc pe retelele sociale ca o tumoare maligna ( https://www.facebook.com/groups/618093511624981/ ) prin strategii de tipul „Events and Plans” si au tendinta de a acoperi intreg teritoriul tarii prin „Closed Groups”.
Cand aceste miscari „patriotice” declara in mod sfidator crezuri politice de genul „…stoparea ocupației americane în România, ieșirea din NATO ,”Suntem alături de Federația Rusă și de președintele Vladimir Putin, orice postare ce contravine acestei poziții este interzisă. ( https://www.facebook.com/groups/618093511624981/) , care pot fi preluate oricand sub aripa unui partid politic , respectarea Constitutiei devine deja o prioritate nationala.
Chiar daca aceste lucruri sunt cunoscute de multa vreme , surpriza recenta este aparitia la noi a unui sondaj …pro-Putin ( https://petitieonline.net/sondaj/ati_vrea_un_presedinte_ca_vladimir_putin_-s17113043.html) care semnaleaza faptul ca am trecut in mod cert din zona gri in zona razboiului hibrid si in cea mai toxica formula a lui.De la pierderea busolei morale şi intelectuale a partidelor politice la cultul lui Putin
Articolul recent al profesorului Valentin Naumescu- Derută morală, confuzie politică şi intelectuală, eşecul partidelor. Ce au în comun criza Europei şi candidatura lui Marian Munteanu – aparut pe Contributors.ro , este un bun exemplu pentru a demonstra aforismul din vechea filozofie greaca conform caruia cele mai multe probleme ale oamenilor nu vin de la lucruri ( fapte) ci de la parerile lor despre lucruri :
„Europa ( cu atat mai mult Romania ! –s.n. ) traversează din nou un astfel de moment crucial, de derută şi descumpănire politică, intelectuală şi morală. Nu mai ştim dacă trebuie să fim „europeni” sau „naţionali”, să fim solidari cu cei din jur sau să ne gândim doar la siguranţa noastră, să fim toleranţi sau intoleranţi, deschişi sau protecţionişti, să avem un stat laic sau să absorbim religia în normele şi viaţa publică, să apărăm libertăţile Spaţiului Schengen sau să ridicăm garduri de sârmă ghimpată, să ne integrăm sau să ne dezintegrăm.”
O solutie posibila pentru iesirea din acest impas ar fi schimbarea perspectivei :
„Să ne amintim dezbaterile de acum nu mulți ani în urma cărora Uniunea Europeană a optat să refuze sintagma „rădăcinile creștine al Europei”, infirmându-și astfel propria istorie și propria definiție culturală. Ni se va răspunde că Europa crede în libertate. E adevărat. Dar libertatea este o noțiune cu margini nesigure, în stare să producă orice, dar nu și să scuze orice.
O altă temă pe care prezentul o preia din istorie, istoria relativ recentă de data aceasta, este aceea a poziției față de ideea națională. Laborioasa construcție a secolului 19 care a dat coeziune și sens statelor naționale a fost introdusă în baia de acizi a demitizării și deconstrucției, pentru a se putea înălța pe terenul pustiit un alt edificiu, dictatura mondială a proletariatului,ieri, sau satul planetar,azi.. Satanizarea noțiunii de națiune, naționalitate, naționalism de către internaționalismul proletar sau de către political correctness, chiar dacă are scopuri diferite, se manifestă cu aceeași violență și are aceleași victime: tradiția, mândria moștenirii din bătrâni și solidaritatea cu cei din neamul tău, neamul însemnând în același timp popor, dar și familie. Pentru că, deși pare că nu are legătură, primele semne de îmbolnăvire gravă a unei societăți apar la nivelul celulei ei de bază, prin slăbirea legăturilor de familie despre care vorbește David Cooper în „Moartea familiei”.
„Ura, ca un combustibil al istoriei, nu este o descoperire de dată recentă: ura comunistă de clasă şi ura nazistă de rasă sunt conectate prin legături periculoase la ura sinucigaşă de tip mărturisit religios a teroriştilor. Amintiţi-vă că deschiderea, chiar parţială, a arhivelor sovietice a arătat că teroriştii anilor ’70, ’80 se antrenau în poligoanele ţărilor din Est şi că în atentatele din Irlanda, din Ţara Bascilor sau din Orientul Mijlociu se găseau mereu arme de producţie cehă sau sovietică.”
http://s3-eu-central-1.amazonaws.com/pressone/wp-content/uploads/2016/03/24175425/Discursul-Anei-Blandiana-de-acceptare-a-DHC-UBB-Cluj.pdf
In sfarsit, in cazul Romaniei mai exista o problema de interpretare a istoriei recente . La nivel politic , cea mai mare problema pe care o au partidele este criza de legitimitate morala care practic le desfiinteaza in fata propriului electorat :
„În ce mai cred astăzi, de fapt, partidele? Ce-i mai uneşte pe membrii lor?”
Dincolo de aceasta, exista o problema si mai grava legata de raportul dintre starea de drept si starea de fapt, dintre starea formala si starea reala. Explicatia acestei fracturi politice , sociale si morale o gasim in anii `89-90 atunci cand prin frauda frauda politica, sociala si morala s-au amestecat in mod intentionat criminalii cu victimele, infractorii cu oamenii cinstiti, etc. iar societatea romaneasca a devenit o societate duplicitara de gradul doi sau o societate a diversiunii in care , dupa modelul politic, „sub ceva se poate ascunde altceva”.
Din nefericire autorul eludeaza exact acest aspect :
„ Orice ar face acum, Marian Munteanu nu mai poate veni astăzi în faţa electoratului cu imaginea liderului studenţilor din Piaţa Universităţii, din primăvara lui 1990 (1) (eveniment care marca o primă şi destul de simplistă împărţire a societăţii postcomuniste)(2)”.
Afirmatia (1) este perfect adevarata cu mentiunea ca in 1990 Marian Munteanu a deturnat de fapt sensul miscarii din Piata Universitatii lipindu-i o eticheta ( „Miscare Legionara”) pe care nu o ceruse nimeni , deoarece tinerii de atunci habar nu mai aveau cine erau legionarii care timp de 50 de ani au fost decimati si interzisi. In realitate , scopul acestei etichete a devenit exact indicarea tintei respectiv ce urma sa invoce Ion Iliescu si ce trebuiau sa vaneze dupa aceea minerii lui Miron Cosma si unii din SRI care ar fi actionat „in nume propriu si fara stiinta institutiei” dupa declaratiile sefului lor de atunci.
Pe de alta parte , afirmatia (2) este absolut surprinzatoare din partea unui autor care ne-a surprins in atatea randuri prin profunzimea analizelor sale si prin complexitatea informatiei si documentarii . Ce inseamna in acest caz „simplist”?
Ca sa spunem lucrurilor pe nume , Piata Universitatii a fost fenomenul care daca ar fi continuat , ar fi devenit pentru unii chiar mai periculos decat Revolutia pentru ca ar fi initiat realinierea Romaniei la sistemul de valori morale, democratice si europene. El ar fi delegitimat politrucii si ar fi separat din punct de vedere moral graul de neghina , ceea ar fi fost un pericol mortal pentru unii care acum au devenit de neatins . De aceea acel fenomen trebuit distrus din radacina indiferent de riscurile asumate atunci si la lumina zilei , iar prin stoparea lui Romania a pierdut a doua sansa istorica.
Dupa mai mult de un sfert de secol de la acele evenimente, exista inca motive foarte puternice pentru a mentine societatea in starea de parabioza si de confuzie morala care a devenit raiul pescuitorilor in ape tulburi. Cu toatea acestea , diversiunile si dezinformarile politicienilor care au mizat mereu pe asa-zisa lipsa de memorie sociala a populatiei care ar face-o usor de prostit, devin din ce in ce mai clare pentru ca au inceput sa incurce mastile , costumele, rolurile , piesele , replicile , si in final chiar epocile . Dovada recentul spectacol din Partidul Liberal oferit de catastrofala candidatura a lui Marian Munteanu .
Este exact ocazia asteptata de multa vreme de cei care stau la panda deoarece razboiul hibrid facut cadou Europei de catre prietenul ei de la Rasarit a intrat deja in linie dreapta (http://adevarul.ro/news/eveniment/razboiulhibrid-componenta-psihologica-romania-1_571748975ab6550cb82c6392/index.html ).
Dupa spectacolul politic trivial si deprimant al unei clase politice care tine cu ghearele si cu dintii de scaunele ei pentru ca a facut deja si carare, si coada pana la DNA , nu este de mirare ca la noi apar „rezistentii” si „miscarile de rezistenta” care vor sa scape de toti si de toate dar in special de americani, NATO , FMI, etc. si capitalism ca sa aduca pe altii in loc.
In acest context nu mai este pentru nimeni o surpriza ca in fisurile edificiului social de la noi au fost deja plantate bombe cu explozie intarziata al caror cronometru poate fi declansat in orice moment.
Aceste „miscari de eliberare nationala” gen REZISTENTA National Crestin Socialista ( http://www.rezistentaonline.com/ ) se raspundesc pe retelele sociale ca o tumoare maligna ( https://www.facebook.com/groups/618093511624981/ ) prin strategii de tipul „Events and Plans” si au tendinta de a acoperi intreg teritoriul tarii prin „Closed Groups”.
Cand aceste miscari „patriotice” declara in mod sfidator crezuri politice de genul „…stoparea ocupației americane în România, ieșirea din NATO ,”Suntem alături de Federația Rusă și de președintele Vladimir Putin, orice postare ce contravine acestei poziții este interzisă. ( https://www.facebook.com/groups/618093511624981/) , care pot fi preluate oricand sub aripa unui partid politic , respectarea Constitutiei devine deja o prioritate nationala.
Chiar daca aceste lucruri sunt cunoscute de multa vreme , surpriza recenta este aparitia la noi a unui sondaj …pro-Putin ( https://petitieonline.net/sondaj/ati_vrea_un_presedinte_ca_vladimir_putin_-s17113043.html) care semnaleaza faptul ca am trecut in mod cert din zona gri in zona razboiului hibrid si in cea mai toxica formula a lui (http://sergiusimion.blogspot.ro/2016/04/razboiul-hibrid-si-cultul-lui-putin-in.html).