Valentin Naumescu / Cele două Turcii vor intra într-o lungă perioadă conflictuală. Dar este ceva și mai grav

de Valentin Naumescu | 18.4.2017 .

Puncte cheie:

  • Rezultatul în sine al referendumului din Turcia nu este surprinzător. Eu m-aș fi așteptat la o diferență chiar mai mare decât 51,4% – 48,6% în favoarea lui Erdoğan și a autoritarismului prezidențial islamist pe care l-a propus acesta, mai ales după lovitura de stat ratată din 15 iulie 2016 și după deteriorarea severă a relațiilor Turciei cu Uniunea Europeană (nucleul dur) și cu Statele Unite. Evenimentele de anul trecut au alimentat copios propaganda anti-occidentală a regimului de la Ankara și sentimentul turcilor cu niveluri educaționale joase că președintele Erdoğan protejează țara și poporul de amenințările venite din democrațiile liberale ale Vestului;

  • Ceea ce surprinde este claritatea cu care s-a împărțit Turcia în cele două mari opțiuni antagonice, cu cele trei mari orașe cu deschidere occidentală (Istanbul, Ankara și Izmir) votând în majoritate NU prezidențialismului/autoritarismului lui Erdoğan, respectiv cu Turcia rurală și mic-urbană susținându-l masiv pe liderul care a părut că a adus un mic plus de bunăstare materială, în ultimii 14 ani, la baza societății turce, unde valori liberale precum statul laic, drepturile și libertățile individuale, libertatea presei, separarea puterilor în stat, independența justiției și statul de drept, parlamentarismul etc. contează mai puțin;

  • După cum arată lucrurile, cu diferența procentuală mică între cele două Turcii și cu previzibila contestare a votului de la referendum, Turcia islamist-autoritaristă și Turcia liberal-occidentală vor intra într-o lungă perioadă conflictuală, care va scoate țara din orice tip de aranjamente cu Uniunea Europeană, va chestiona chiar și locul Turciei în NATO și va genera probleme semnificative cu comunitățile turce din vestul Europei;

  • Aici ajungem la cea mai surprinzătoare și mai gravă dintre observațiile votului la referendum: turcii din Germania, Olanda, Belgia, Franța, Austria, adică exact din nucleul dur al Uniunii Europene, au votat zdrobitor în favoarea puterilor crescute ale lui Erdoğan, ceea ce arată că, după atâția ani petrecuți în vestul Europei (mulți sunt din generația a doua), se simt străini și ostili valorilor Uniunii Europene, fiind mult mai atrași de discursul anti-occidental al liderului de la Ankara. Turcii din Marea Britanie, Cehia, Bulgaria și România, de exemplu, țări percepute ca în afara nucleului dur franco-german al Uniunii Europene, au votat în majoritate NU la referendum. Este cea mai clară dovadă că turcii din vestul Europei continentale au votat mai degrabă împotriva Angelei Merkel, a lui Mark Rutte și a guvernelor anti-Turcia din țările în care trăiesc, dorind să răzbune (deși, evident, e naiv) blocarea Turciei la porțile UE și simțindu-se afectiv mai apropiați de naționalismul lui Erdoğan decât de politicile țărilor în care trăiesc;

  • Puțini au dat importanță afirmației (absolut corecte principial, dar neoportune și neinspirate electoral) a ministrului de Finanțe al Germaniei, chiar înaintea referendumului, prin care Wolfgang Schäuble a atras atenția că “sunt locuri mai bune de trăit decât Europa pentru cei care vor să trăiască sub legea Islamului”1. Repet, deși corectă pe fondul discuției, rămân la opinia că declarația i-a făcut pe toți turcii din Germania și vestul Europei, chiar și pe cei moderați religios, să se simtă umiliți și periferici în țările lor de adopție sau natale (cei din generația a doua) și să caute să se răzbune, votând pentru Erdoğan. Criza turco-olandeză din martie, în care guvernul Rutte a dat afară din țară doi miniștri turci, nelăsându-i să intre nici în consulatul Turciei, e posibil să fi avut, de asemenea, un efect pro-Erdoğan asupra turcilor, chiar dacă a asigurat victoria partidului de guvernământ din Olanda, în fața partidului de extremă-dreapta. Întotdeauna în politică câștigi ceva și pierzi altceva. Cel puțin 700.000 de turci au votat în vestul Europei DA la referendum, de unde inițial se credea că diaspora turcă din Occident va fi un rezervor de voturi anti-Erdoğan;

  • Ostilizarea turcilor din țările care compun nucleul central al Uniunii Europene, cu guverne care s-au arătat intransigente față de abuzurile regimului Erdoğan și au blocat integrarea europeană a Turciei, indică o viitoare problemă în atitudinea și relaționarea acestor societăți cu turcii rezidenți, chiar cu cei născuți în vestul Europei, pe fondul izolării, frustrării și radicalizării islamiste a turcilor rămași la periferia acestor societăți dezvoltate, în “pungi de autoizolare” în care cad pradă cu ușurință propagandei și manipulării anti-occidentale a grupurilor radicale islamiste.

*

Observația privind conturarea a două Turcii, antagonice politic și cultural și tot mai distanțate ca valori, opțiuni fundamentale și punți de legătură, nu este nouă. De la protestele masive din Parcul Gezi din centrul Istanbulului, din mai-iunie 2013, trecând prin numeroasele reacții de împotrivire din marile orașe la tendințele autoritariste ale regimului Erdoğan din ultimii ani, istoria recentă a acestei țări importante de la confluența Europei cu Orientul Mijlociu nu este altceva, în fapt, decât reflectarea unor transformări profunde și complexe din interiorul societății turce, al traiectoriei tensionate și explozive spre ceea ce am numit, în articole din anii trecuți, Turcia post-kemalistă.

Referendumul privind trecerea la regimul prezidențial autoritarist a adâncit falia dintre cele două facțiuni ale societății, dintre Turcia liberal-occidentală din marile orașe cu conexiuni și deschidere spre Vest și Turcia autoritarist-islamistă. Cea de-a doua se dovedește majoritară la vot, atrasă de discursul naționalist, anti-occidental precum și de perspectiva islamizării politice și legislative a țării. După aproape 100 de ani de kemalism forțat, promovat de armată, poliție și justiție, dar care nu a reușit, iată, să pătrundă în țesutul profund al Turciei, și după o lungă încercare de integrare în Uniunea Europeană, țara este întoarsă acum, treptat, cu fața spre Islam și spre discursul politic de tip oriental-autoritarist al lui Erdoğan. Post-kemalismul și islamizarea politică a Turciei lui Erdoğan vor reprezenta o mare problemă, atât internă, pentru stabilitatea societală a Turciei, cât și externă, pentru relațiile Ankarei cu Uniunea Europeană și chiar cu NATO.

Legăturile politice ale regimului de la Ankara cu Uniunea Europeană s-au rupt iremediabil, cel puțin atâta timp cât Erdoğan va rămâne la putere. Adio, ridicarea vizelor și noi negocieri “pe capitole” cu statul-candidat la integrare aflat, dintr-o dată, pe continentul asiatic! Să ne temem așadar pentru soarta Acordului Turcia-UE privind limitarea migrației ilegale.

Din păcate, nu mai e nimic de făcut nici de către pro-europenii din Turcia, nici de către statele conciliante din Uniunea Europeană care, cu doar câțiva ani în urmă, se declarau susținătoarele integrării europene a Turciei, inclusiv România. Personal, nu cred însă că pe termen lung Erdoğan va avea de câștigat de pe urma acestui referendum, și nu cred că va rezista la putere până în 2029, așa cum par să indice noile calcule ale eventualelor mandate prezidențiale obținute în baza noii Constituții. Turcia se va tulbura curând, intens și profund, iar forțarea și maximizarea puterii, care pare să-i fi reușit pe moment, i se va întoarce în figură, ca un bumerang. Domnia lui Erdoğan va lua sfârșit mult mai repede decât își închipuie tabăra victorioasă de acum. O lege nescrisă a politicii face ca cei care par la început slabi și vulnerabili să reziste mai mult decât s-ar crede la guvernare, iar cei aroganți și tentați de abuzul de putere, care își aștern lucrurile pentru o domnie confortabilă pe termen lung, care schimbă legi în favoarea lor și fac palate strălucitoare, să sfârșească brusc și neașteptat. În orice caz, de oriunde am privi lucrurile, referendumul lui Erdoğan se va termina prost în planul consecințelor, pentru cei care l-au inițiat. Dar nu fără costuri substanțiale, pentru Turcia și pentru Europa. Mai vorbim, pe această temă, peste câțiva ani…

Între cele două Turcii, cea liberală, pro-occidentală, și cea care este adepta autoritarismului și islamizării politico-legislative a țării, se va instala o stare de conflict profund, prelungit, în care vor alterna fazele de ciocnire deschisă cu cele de tensiune și încordare mocnită. Să ne așteptăm la Breaking News din Turcia, în săptămânile și lunile următoare.

Dar noutatea nu este aceasta. În fond, despre cele două Turcii se vorbea mai demult, ca și despre intrarea în era post-kemalistă a țării, cu toate consecințele geopolitice regionale/internaționale, strategice, militare etc. care decurg de aici. Ceea ce este surprinzător și alarmant este cum au votat turcii din vestul Uniunii Europene, mai precis din țările care formează nucleul dur, precum Germania, Olanda, Franța, Austria, Belgia. Procentul de DA a fost chiar mai mare decât cel din Turcia! Acest vot arată două lucruri simple: că majoritatea turcilor din Uniunea Europeană (probabil, și a altor comunități islamice) nu percep niciun fel de afinități cu țările lor occidentale, de adopție sau natale, deși acestea le-au asigurat un nivel de viață net superior celui pe care probabil l-ar fi oferit Turcia, și că este posibil ca aceste minorități, până acum relativ liniștite în raport cu majoritatea, să se radicalizeze islamic și să devină surse de instabilitate societală, violență anti-sistem și criminalitate, chiar de terorism. V-aș aminti chiar și de speculația care circulă în unele medii că mulți musulmani radicalizați, anti-sistem și anti-UE, ar putea vota duminică în Franța cu lidera extremistă Marine Le Pen.

Este posibil ca radicalizarea turcilor (musulmanilor) din Europa să avanseze în oglindă cu ascensiunea partidelor naționaliste xenofobe din Uniunea Europeană, fără să pot spune neapărat că una este reacția la cealaltă sau invers. Sunt, ambele, la fel de nocive Uniunii Europene. Dar ceva le unește: întoarcerea agresivă și amenințătoare la discursurile identitare (etnice, religioase, rasiale, naționale etc.) care de regulă premerg erele marilor confruntări.

Analiza referendumului din Turcia confirmă, dacă mai era nevoie, că nu suntem într-un moment bun al politicii: nici în Turcia, nici în Uniunea Europeană. Erdoğan a câștigat acum mai degrabă pe ideea că luptă împotriva țărilor europene și Occidentului decât pe argumentele efective ale unui regim prezidențial. Pentru cei care susțin că nu e nimic grav, că și Statele Unite au un regim prezidențial, trebuie spus, fără a intra în detalii, că nu este vorba de același tip de regim politic american bazat pe checks-and-balances, pe controlul și echilibrarea reciprocă între Președinte și Congres, ci de un prezidențialism deșănțat, în care, de exemplu, președintele poate dizolva Parlamentul și convoca alegeri anticipate, ceea ce nu este posibil în sistemul constituțional al SUA. Am dat doar un exemplu punctual, dar mai sunt și altele.

România, la rândul ei, va trebui să iasă din sfera discursului comod, „lemnos”, al discursului de politică externă ambivalent față de Turcia, pe care l-a avut în ultimii 10-15 ani, spunând ceva consistent, clar, inteligibil la nivel european și regional. Ceva de țară din nucleul central sau ceva de țară periferică, dar să spună ceva limpede. Nu ar strica să avem acum, măcar la nivelul MAE dacă nu al Guvernului, o revizitare a Parteneriatului Strategic dintre România și Turcia2, încheiat în 2011, actualizat în abordare europeană. Nu spun că România trebuie să devină o țară ostilă Turciei în politica internațională, pentru că evident nu ar fi cazul, dar clarificarea mesajului nostru politic față de regimul de la Ankara nu mai poate întârzia, fără riscul de a ne anula, și pe această dimensiune, pretențiile de apartenență la nucleul central de valori și principii ale Uniunii Europene. Cam greu, nu-i așa?

1 http://www.politico.eu/article/wolfgang-schauble-to-muslim-migrants-if-you-dont-like-europe-leave/

2https://www.mae.ro/node/15224

Publicat la data de 18.4.2017 .

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Marin Pana

Speranța de muncă: România – locul 25 în UE 28. De ce

România se află pe locul 25 între cele 28 de state din UE în ceea ce priveşte speranţa de ani de muncă pe parcursul...Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Cererea mare și inflația impun creșterea dobânzilor. Efectele asupra economiei

Creșterea dobânzii la credite din ultima perioadă o urmărește pe cea a presiunilor inflaționiste, dar și pe cea a cererii de credite, potrivit analiștilor...Citeste mai departe »

Marin Pana

Mutarea contribuţiilor: problemele ei ascunse și mitologia oficială

Discuţia privind mutarea contribuţiilor plătite din salariu de la sistemul actual, parţial la angajat şi parţial la angajator, integral pe seama salariatului are conotaţii...Citeste mai departe »

Adrian N Ionescu

Consultanții: Ministerul Finanțelor ia bani „cu forţa” din sectorul privat, prin stabilirea unui prag al salariului brut. Cheltuielile angajatorilor vor creşte

Planul Ministerului Finanţelor Publice (MFP) de a  se impune firmelor private „un anumit nivel al salariului brut” este o intruziune discutabilă  în mediul privat,...Citeste mai departe »

Vladimir Ionescu

The Global Human Capital Report 2017: România, locul 42 din 130, în ceea ce privește dezvoltarea capitalului uman

România ocupă locul 42 din 130 de state la nivel mondial în funcţie de dezvoltarea capitalului uman, potrivit The Global Human Capital Report 2017,...Citeste mai departe »

OPINII & EDITORIAL

Justiția în România – din perspectiva cazurilor Poloniei și Ungariei. ”Armele” Comisiei și severitatea reacțiilor

Horațius Dumbravă

Din capul locului, precizez poziția și experiența de pe care vorbesc: am fost membru al comitetului executiv al rețelei consiliilor judiciare din Uniunea Europeană...Citeste mai departe »

Valentin Naumescu / “Germany First”. Paradoxal, ce ar însemna un guvern Merkel IV fragil?

Valentin Naumescu

Puncte cheie: Când Donald Trump și-a anunțat, în discursul inaugural, Doctrina care-i poartă numele, sub semnul unui teribil de populist slogan America First, am...Citeste mai departe »

Pensiile românilor de azi şi de mâine – cum se poate da cu stângul în dreptul

Marin Pana

După ce a naţionalizat parţial „de facto” pensiile a şapte milioane de români, Executivul caută, în lipsă acută de bani, să amputeze pilonul doi...Citeste mai departe »

Mircea Coșea / Taxarea giganților internetului: situația și problemele

Mircea Coşea

Reuniunea de la Tallin din 16-17 septembrie a miniștrilor de finanțe din țările membre ale Uniunii Europene s-a încheiat cu un comunicat  privind realizarea...Citeste mai departe »

Siegfried Mureșan / Reforma bugetului UE post-2020, oportunitate sau amenințare

Siegfried Muresan

Bugetul Uniunii Europene (UE) este un buget al investițiilor, iar predictibilitatea veniturilor este esențială. De aceea, o întrebare legitimă pe care trebuie să ne-o...Citeste mai departe »

Valentin Naumescu / Turcia post-kemalistă se înarmează din Rusia. Regândirea spațiului de securitate din sud-estul NATO, centrată pe România

Valentin Naumescu

Puncte cheie: Deși anticipată de câteva luni, semnarea contractului de 2,5 miliarde de dolari prin care Turcia cumpără din Rusia sisteme de apărare antirachetă...Citeste mai departe »

Prognoze şi Tudose

Marin Pana

Atenție la această eroare a primului ministru: Premierul României a atras atenţia reprezentanţilor FMI („am chemat reprezentanţii FMI”, „ultimele două prognoze le-au cam greşit”)...Citeste mai departe »

Cristian Grosu / Cele 10 porunci ale României economico-sociale către cei câțiva inconștienți de la butoane

Cristian Grosu

Nu mai e o joacă: ceea ce acum câteva luni socoteam doar simple diversiuni și spectacol de incompetență, intră în lucru de săptămâna viitoare...Citeste mai departe »

Cristian Grosu / Justețe și Justiție. Erorile în care se bălăcește ministrul Toader și momentul de răscruce al clemenței față de corupție

Cristian Grosu

Dl. Tudorel Toader, ministrul Justiției, pare decis să schimbe din temelii Codurile. Pregătește terenul, citează latinește, strecoară ca pe niște aluzii principiile după care...Citeste mai departe »

Gabriel Biriș / Un nou experiment fiscal: Contul defalcat de TVA – sau cum reinventăm roata

Gabriel Biris

După deja discutatele și uitatele subiecte fiscale (impozitul pe gospodării, impozitul pe cifra de afaceri și taxa de solidaritate) care au pus pe jar...Citeste mai departe »

Dan Bădin / Cum ne afectează propunerile de modificări fiscal-bugetare din noul program de guvernare

Dan Bădin

Indiferent de statut profesional, culoare politică sau nivel al veniturilor, cu toții am fost prinși în ultimele zile în febra discuțiilor ocazionate de noul...Citeste mai departe »

Valentin Naumescu / Nord Stream 2: cât business, câtă geopolitică și câtă neîncredere istorică? Ce vor spune președinții la Varșovia?

Valentin Naumescu

Puncte cheie: Pentru încă două-trei generații de est-europeni de acum înainte, asta dacă nu se întâmplă nimic rău pe continent până atunci, orice proiect...Citeste mai departe »

Câteva explicaţii economice ale luptei politice

Marin Pana

Miza pilonului II al sistemului de pensii, cel al contribuţiilor obligatorii administrate privat o constituie suma strânsă de la lansarea acestui sistem. Sistem menit...Citeste mai departe »

Cristian Grosu / România sovietică, ocultismul decizional și reforma clasei politice

Cristian Grosu

PSD a ratat încă odată; și intră în siajul stângii franceze – rămânând calat pe combinația de frică, pupulism și prostie întreținută instituțional. Da,...Citeste mai departe »

Andreea Paul / Ordonanța, ANAF-ul și soldații bătăliei cu prețurile de transfer

Andreea Paul

O reglementare mai atentă asupra prețurilor de transfer este necesară, dar ordonanța de guvern dată vinerea trecută nu este suficientă fără voința acțiunilor ferme...Citeste mai departe »

De interes

sigle Centrul de Resurse Juridice Centrul Român de Politici Europene Expert Forum Institutul pentru Politici Publice Pro Democrația România Curată Societatea Academică Română