Textul de mai jos constituie o încercare de explicare, pentru publicul românesc avizat, a principalelor provocări cu care se confruntă proiectul european în general şi zona euro în particular, privite dintr-o perspectivă mai largă (economică, dar şi istorică, politică, culturală). Abordarea pe care am ales-o este aceea de întrebări şi răspunsuri, pornind de la un chestionar întocmit de jurnalistul Cristian Grosu. Opiniile prezentate au un caracter personal şi nu implică in vreun fel instituţia BNR. (Valentin Lazea)
În articolul anterior ajunsesem la concluzia că, pentru a fi viabilă, o uniune monetară (precum euro) are nevoie de o uniune fiscală, iar aceasta, la rândul său, implică existenţa unei uniuni politice. Scepticii vor replica arătând ca diversitatea etnică, religioasă, culturală, precum şi tradiţiile istorice diferite ale popoarelor Europei fac o asemenea uniune politică extrem de improbabilă. Acestei observaţii i se poate răspunde cu faptul că cele 30 de provincii ale Chinei, respectiv cele 27 de state ale Indiei, găzduiesc o diversitate încă şi mai mare de etnii, limbi, culturi şi religii. Diferenţa dintre Tibet şi Manciuria sau dintre Xinjiang-ul musulman din China şi provincia Guangzhou nu sunt cu nimic mai mici decât cele din Franţa şi România, de exemplu. Acelaşi lucru s-ar putea spune despre diferenţele colosale dintre locuitorii Kashmir-ului şi tamilii din sudul Indiei, sau dintre creştinii indieni din statul Kerala şi musulmanii indieni din Bengalul de Vest.
Desigur, un factor unificator trebuie să existe: o limbă oficială. Cred că este timpul ca englezei să-i fie recunoscut oficial acest statut în Europa. Cât despre euroscepticismul tradiţional al englezilor şi posibilitatea reală ca aceştia să iasă dintr-o Uniune Europeană federalizată, acest lucru n-ar trebui să constituie un impediment. La urma urmei, englezii se bucură deja de dubiosul privilegiu de a-şi fi dat limba la două organizaţii suprastatale din care ei nu mai fac parte: Statele Unite ale Americii, respectiv India.
2. De ce nu ar putea rezista moneda euro în lipsa unei uniuni politice?
De fapt, pentru a fi completă, o uniune politică are nevoie – pe lângă limba oficială amintită anterior – de patru componente majore: o uniune monetară, o uniune fiscală, o uniune diplomatică şi o uniune militară.
Astăzi, Europa este precum un automobil cu o singură roată (politica monetară). Celelalte trei „roţi” sunt fie intr-un studiu embrionar, fie lipsesc cu totul. Logica implacabilă a globalizării va cere, după realizarea uniunii fiscale – când şi dacă acestea se va realiza – continuarea integrării pe dimensiunea diplomatică (în continuarea celei economice) şi pe dimensiunea militară (în continuarea celei diplomatice). Dacă Europa nu va găsi resursele necesare pentru a parcurge acest drum până la capăt, atunci pieţele financiare au dreptate să fie sceptice şi să mizeze pe dezmembrarea zonei euro.
În cele ce urmează vom trece în revistă câteva din lecţiile oferite de istoria Statelor Unite ale Americii, la rândul său o uniune de state iniţial foarte diverse (cu rădăcini culturale autohtone, engleze, franceze, spaniole), care nu au constituit o “Optimal Currency Area” cel puţin în primii 150 de ani de existenţă. Pentru aceste lecţii îi sunt recunoscător lui Ionuţ Soleanicov, master la Harvard, care în prezent scrie o teză pe tema asemănărilor şi deosebirilor dintre SUA şi Uniunea Europeană.
Lecţia nr.1: O uniune politică funcţionează chiar dacă nici una din celelalte componente nu există. Invers, existenţa tuturor celorlalte componente nu asigură funcţionarea în lipsa unei uniuni politice. SUA s-au definit, de la început, ca o uniune de 13 state, unite de un interes comun: independenţa faţă de Marea Britanie. Iniţial, statele mai bogate (precum Virginia) nu doreau uniunea fiscală, temându-se – la fel ca Germania astăzi – că vor trebui să acopere datoriile statelor mai sărace sau mai risipitoare. A fost nevoie de geniul politic al lui Alexander Hamilton pentru a-şi convinge mai întâi proprii concetăţeni din bogatul stat New York, iar ulterior şi pe reprezentanţii statului Virginia (printre care şi viitorul preşedinte Thomas Jefferson) că o uniune fiscală este în interesul tuturor. A fost nevoie pentru aceasta şi de o clauză de ne-salvare a statelor falimentare ( no bail-out clause), ca şi de mutarea capitalei de la Philadelphia la Washington D.C., pe un teritoriu aparţinând statului Virginia.(Probabil că nişe compromisuri similare se pot obţine şi în Europa cu statele bogate din Nord). De asemenea, o politică monetară comună nu a existat pe teritoriul SUA multe decenii. Deşi dolarul a fost introdus ca monedă comună încă de la început, nu a existat o bancă centrală în cea mai mare parte a secolului XIX (ba mai rău, au existat două episoade nereuşite de fiinţare a unor bănci centrale, între 1791-1811, respectiv 1816-1836, după care nu a mai existat o bancă centrală până la crearea Federal Reserve în 1913). Imediat după Războiul Civil din 1861-1865 funcţionau, pe teritoriul SUA, trei regimuri de politică monetară: dolarul de hârtie („greenback”) în Centru şi Nord, dolarul confederat în Sud şi dolarul de aur (”goldback”) pe Costa de Vest. Dar, chiar şi în lipsa unei uniuni monetare şi fiscale, SUA au fost capabile să supravieţuiască şi să prospere datorită uniunii politice, elementul central de credibilitate în ochii pieţelor financiare.
De aici se poate infera faptul că până când nu li se va face cunoscut punctul terminus al proiectului european (uniunea politică) pieţele financiare vor continua să manifeste neîncredere şi reticenţă faţă de acest proiect. O anunţare a acestui punct terminus – chiar cu un orizont de timp mai îndepărtat , de 20-30 de ani – ar da, probabil, mult mai multă încredere pieţelor şi ar domoli atacurile speculative pe care actuala abordare, incrementală, le alimentează.
Lecţia nr.2: Statele unei federaţii decid cu greu să crească nivelul cheltuielilor federale şi acesta mai ales ca o consecinţă a unor crize (economice sau militare).
Până la Războiul Civil, bugetul federal al Statelor Unite a fost între 1 şi 2 la sută din PIB, comparabil cu ceea ce are UE astăzi (un buget comunitar reprezentând 1,05 la sută din PIB).
A fost nevoie de momentul dramatic al Războiului Civil pentru ca statele să accepte creşterea bugetului federal la circa 3 la sută din PIB, de Primul Război Mondial pentru a avea o nouă dublare a bugetului federal, apoi de Marea Criză din 1929-1933 şi de al Doilea Război Mondial pentru ca bugetul federal să ajungă la circa 18 la sută din PIB.
În ce o priveşte, Uniunea Europeană se confruntă astăzi cu prima criză care îi ameninţă existenţa. Rezultatul va fi sau mai multă solidaritate europeană (concretizată printr-un buget comunitar mai mare – lucru care se întâmplă deja pe uşa din dos, prin crearea fondurilor EFSF şi ESM) sau o retragere în politici naţionaliste şi în fragmentarea Uniunii.
Lecţia nr.3: Politica de ne-salvare a statelor falimentare (no bail-out) funcţionează şi dă rezultate pe termen lung. Prin anii 1830, opt state americane au fost pe cale de a intra în faliment. Creditorii internaţionali ai acestora au asumat – greşit –faptul că guvernul federal nu le va lăsa să falimenteze. În realitate, ele au fost lăsate să se descurce singure, unele falimentând, altele evitând de puţin această soartă. Până în ziua de astăzi constituţiile statelor americane le impun acestora să-şi echilibreze finanţele pe termen lung. Este adevărat că state profund îndatorate precum California sau Illinois evită an de an falimentul numai cu ajutorul unor artificii contabile şi beneficiind de sprijin de la bugetul federal, dar din punct de vedere tehnic centrul nu este obligat să intervină în salvarea lor. Poate că un faliment controlat într-unul din statele Europei de Sud nu ar fi cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla: lecţiile pozitive ale unui asemenea eveniment ar putea modela următoarele decenii sau secole.
*
Valentin Lazea este economistul-șef al BNR
(Va urma)
7 răspunsuri
Un articol pe cat de indraznet pe atat de bun … Felicitari !
PS – Uniunea politica din China provinciilor comparabile ca diversitate cu UE are baze nedemocratice
Lectia nr.3-urgenta!
1.UE nu mai are vreme ca sa parcurga toate stadiile SUA,reluind ciclurile (istorice) de evolutie ale acesteia,pentru a accelera evolutia spre dezvoltare.
Competitia economica si accelerarea dezvoltarii unor zone economice emergente a facut deja Europa necompetitiva economic.Ea inca nu intelege ca dincolo de „aplecarea” asiaticilor spre munca si loialitatea fata de intreprindere,exista ceva mult mai profund si mai eficace in mecanismele lor de constructie a competitivitatii economice asiatice,actuale.
2.UE este compusa din trei grupe de tari,prima foarte industrializate,altele (ca Spania sau Portugalia) mediu industrializate,ori ca Bulgaria,Romania,etc. dezindustrializate.
Romania de pilda nici nu mai are economie nationala,incit PIB-ul a devenit o notiune statistica,iar componentele nationale ale dezvoltarii(industria,axa economica principala,banci,asigurari,utilitati,etc.)care sa constituie pirghiile de dezvoltare nationala si furnizorii de resurse materiale si financiare pentru dezvoltare sint inexistente.
In aceasta situatie,analizele si proiectele „economice” vizeaza strict problematica bugetara(ADICA TAXE SI IMPOZITE) – fara „extensie la reconstructia economica si industriala nationala” – fiind sterile si fara finalitate asupra procesului de iesire din criza structurala (a „disparitiei” economiei nationale) a tarii.
3.In perioada „fericita”(pina in 2008),tarile UE au realizat in majoritatea lor o crestere eonomica consumatorista(constructii,servicii,etc.)lipsind orice proiecte nationale sau europene de industrializare(ori reindustrializare)care sa sustina prin exporturi de produse nationale,costurile cresterii „consumatoriste” nationale.
Odata cu criza financiara,datorata consumatorismului excesiv si operatiilor speculative financiare(mondiale)cunoscute – tarile slab industrializate au euat economic.
De aceea lectia urgenta consta in evaluarea deficitului industrial si constructia de proiecte europene si nationale de industrializare,care sa echilibreze financiar UE cu ASIA emergenta.
4.Punctul nodal prim al acestei lectii,consta in „UNIUNEA ECONOMICA” a tarilor UE,sustinuta de proiectele de industrializare-reindustrializare a tarilor „marginale”,cu resursele UE sau atrase de pe piata financiara mondiala.
Punctul nodal secund al acestei „lectii”,consta in constructia unui PROIECT MODEL de aducere a competitivitatii economice nationale la nivelul celei din tarile dezvoltate(la indicele 1-10),de la indicii negativi 55 in medie(sau 57 in Romania),care fac tarile slab dezvoltate ale UE,groparii fondurilor si banilor investiti in Romania de pilda.
In concluzie,numai statul unitar economic UE,motivat de proiectele nationale de industrializare/reindustrializare,sustinut logistic si economic de cele trei componente ale competitivitatii economice asiatice poate asigura fundamentele economice ale existentei UE si Euro.
Componentele dezvoltarii si motivarii (Germaniei sau Frantei) pentru finantarea dezvoltarii Romaniei sint:proiectul national de crestere a competitivitatii,cel de utilizare a tehnicilor si masurilor economice speciale pentru accelerarea dezvoltarii economice si proiectul de restructurare a vietii politice,economice si sociale – la nivel institutional,care-si asteapta solutiile/implementarea de 22 de ani.
4. Desi pare greu de crezut (si acceptat) ca din partea unei persoane situata inafara „sistemelor” stiintifice sau academice capabile de un astfel de „produs”,sa vina astfel de programe/proiecte,ele exista si au fost oferite inca din 2010 fostului Premier Boc,PDL si Presedintelui(in mod repetat),refuzindu-se fara temei,cunoasterea,evaluarea si impementarea lor in Romania.
Este de neiertat vina pentru refuzul presedintelui(p.ministru) si a fostului premier de a solicita si primi proiecte de reindustrializare si reconstructie economica,la care erau obligati de prevederile sociale ale Constitutiei.
Numai astfel se putea realiza o „piata stiintifica” nationala care sa produca si ofere Guvernelor proiecte de dezvoltare economica.
Numai in acest mod Guvernantii puteau si vor putea si pe viitor,sa evite saracirea drastica a firmelor si populatiei,construind/implementind un proiect national de dezvoltare economica sanatoasa,industriala.
5 Numai un proiect(model) de dezvoltare industriala,adaptat la conditiile nationale de catre statele slab sau mediu industrializate(sustinut prin cel de crestere a competitivitatii nationale) este solutia salvarii UE si a monedei Euro,scotind din stagnare intreaga economie comunitara.
Solutiile partiale sau formale(economic si financiar),nu sint capabile sa asigure echilibrul de competitivitate si dezvoltare cu Asia emerganta(si nu numai cu ea),prelungind doar agonia UE,pina la dezintegrarea prevazuta de numerosi analisti.